Primele concluzii oficiale în cazul morții lui Luca de la Țuțcani. Misterul cauzei decesului persistă, din pricina incompetenței Medicinei Legale de la Vaslui

CONCLUZII… În timp ce la Țuțcani, Luca, băiatul de 11 ani, decedat în condiții misterioase, este condus pe ultimul drum, Prefectura a trimis concluziile referitoare la cauzele decesului. Prefectura Vaslui a centralizat datele venite de la DSP Vaslui, DSVSA și Medicina Legală și a făcut o informare despre caz, însă, la capitolul „diagnosticele decesului”, cauza directă și exactă rămâne, totuși, învăluită în mister. Se spune în comunicatul transmis că decesul a survenit din trei cauze: insuficiență cardio-respiratorie, pneumonie acută și intoxicare acută cu substanțe nedeterminate. Acest cuvânt „nedeterminate” ne duce cu gândul că acest caz va urma cursul dosarului de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, când în 2023, trei pacienți au murit în condiții încă neelucidate nici azi, de la o presupusă toxiinfecție alimentară. Nici până acum, vreo instituție a statului nu a făcut lumină în acest caz și nu a stabilit clar cauza morților de la Murgeni. În cazul lui Luca, iată, au trecut 6 zile de la moartea sa, autopsiile au fost făcute, examenele toxicologice, de asemenea, dar, după cum vedeți, una din cauzele morții este „intoxicație acută cu substanțe neidentificate”. Cum am mai și scris în edițiile anterioare, examenele toxicologice trebuie să determine dacă aceste substanțe necunoscute sunt fie monoxid de carbon, fie otrăvurile descoperite în bucătăria familiei. Nu înțelegem de ce este atât de greu, la tehnica pe care o dețin aceste laboratoare de la Medicina Legală sau din alte instituții, încât să nu își dea seama nimeni dacă este vorba despre monoxid sau altceva. Gândiți-vă că marii „specialiști” de la Medicină Legală Vaslui sunt plătiți cu salarii regești, care, în cazul șefilor, ajung și până la 50.000 de lei lunar. Și te întrebi de ce nu sunt în stare să stabilească un rezultat concret în cazul unui deces? Reporterii Vremea Nouă au încercat în cazul de la Murgeni să afle mai multe detalii, iar, drept răsplată, am fost „sancționați” de directorul de la Medicina Legală (dr. Alexandru Bazatin), prin interdicția de a mai obține date din instituție. S-a supărat foc atunci când am scris că sunt niște neprofesioniști.
Informațiile oferite pe surse de ziarul Vremea Nouă, certificate de comunicatul Prefecturii
Dacă e să îi ascultăm pe cei de la Medicina Legală, pe rapoartele lor au scris ca și în cazul de la Murgeni: „inflamație acută a tubului digestiv”. În rest, toate informațiile pe care le-a transmis azi Prefectura Vaslui în comunicat, coincid cu ceea ce Vremea Nouă aflase pe surse, cum ar fi faptul că Luca avea o afecțiune pulmonară, sora cea mare, Laura, are o malformație congenitală la inimă, iar acum se află la Târgu Mureș, în cea mai mare clinică de chirurgie cardio-vasculară, pentru a fi operată sau că mama acestora s-a externat la cerere, pentru a fi azi la înmormântarea băiatului. La fel, s-a mai specificat în comunicat că apa consumată în gospodăria aceste familii era infestată, dar nu ar fi putut provoca moartea fulminantă, cum s-a întâmplat în cazul lui Luca. Iată, comunicatul integral oferit de Prefectura Vaslui:
„În urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară din satul Țuțcani, comuna Mălușteni, DSP Vaslui precizează:
- Mama copilului decedat a fost externată și starea ei este ameliorată.
- Sora de 16 ani a fost transferată la Tg. Mureș, fiind diagnosticată cu o malformație cardiacă congenitală.
- Sora de 14 ani este internată la Spitalul de Copii „Sf. Maria” Iași.
- Minorul de 11 ani a decedat, cauza urmând a fi stabilită de Serviciul de Medicină Legală.
Diagnosticele decesului au fost:
- – insuficiență cardio-respiratorie
- – Pneumonie acută
- – Intoxicație acută cu substanțe nedeterminate
Analizele probelor alimentare și ale apei au arătat unele neconformități bacteriologice, însă nu s-a constatat o contaminare de natură să pună viața în pericol.
DSP Vaslui continuă monitorizarea cazului și așteaptă rezultatele finale ale Serviciului de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului”, au transmis reprezentanții Prefecturii Vaslui.