spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Prins cu Audi radiat, în Vama Albița

- Advertisement -

PENAL… Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un autoturism marca Audi, radiat din circulație de autoritățile din Lituania. Pentru înmatricularea autoturismului pe teritoriul Lituaniei bărbatul a apelat la un conațional căruia i-a plătit suma de 100 de euro. Astfel, în data de 23 noiembrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei C.G., un bărbat cu cetățenie română și moldoveană, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Audi, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare lituaniene. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulație de autorități, din luna februarie a acestui an. Cu privire la cele constatate, C.G. a declarat că, la începutul acestui an, autoturismul în cauză era înmatriculat în Bulgaria și deoarece nu mai avea inspecția tehnică periodică valabilă, a hotarât să îl înregistreze în Lituania. În urma unor discuții cu un conațional, care avea domiciliuul stabil pe teritoriul Lituaniei, C.G. a stabilit ca mașina să fie înmatriculată pe societatea comercială a acestuia, iar el să figureze ca utilizator. Acesta a mai adăugat că pentru ajutorul acordat a achitat cetățeanului moldovean suma de 100 de euro și nu știa că autoturismul în cauză figurează radiat din circulație de autorități. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.