Prins cu o alcoolemie record, un bârlădean a ajuns după gratii
BEAT… Un bărlădean de 34 de ani s-a ales cu mandat de arestare preventivă după ce a fost prins la volan conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe un drum comunal din localitatea Fruntișeni. Acesta a fost tras pe dreapta de către polițiști și pus să sufle în alcooltest deoarece emana halenă alcoolică. Aparatul a indicat o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. “Conform buletinului de analiză toxicologică înaintat de către medicii legiști, acesta ar fi avut o îmbibație de alcool pur în sânge peste limita legală admisă, la momentul prelevării celor două mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, apoi acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, față de bărbat fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanei cercetate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.