spot_imgspot_img
7.6 C
Vaslui
18-apr.-2024

Prins la volan cu pemis de conducere fals

- Advertisement -

PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita au depistat un cetãtean moldovean care a prezentat la control un permis de conducere fals, întrucât cel obtinut legal îi fusese retras.

În data de 12 august, în jurul orei 07.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru trecerea frontierei, un cetãtean din Republica Moldova în vârstã de 29 de ani, la volanul unui autoturism marca Toyota, înmatriculat în Franta. La controlul de frontierã, bãrbatul a prezentat un permis de conducere, cu însemnele autoritãtilor din tara vecinã. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, politistii de frontierã au efectuat verificãri suplimentare, ocazie cu care s-a constatat cã documentul în cauzã nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Totodatã, la verificãri s-a stabilit faptul cã tânãrul a obtinut legal dreptul de a conduce, dar are permisul de conducere retras pentru o perioada de 36 de luni. Cu privire la cele constatate, tânãrul a declarat cã trebuia sã plece urgent în Franta, fapt pentru care a apelat la o persoanã pe care nu o cunoaste, pentru a-i procura un alt permis de conducere, în schimbul sumei de 25 euro. În cauzã, politistii de frontierã efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoanã cãreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.