spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Procesul fostului subprefect Sergiu Marian – amânat

- Advertisement -

Dupã ce, în luna mai, Tribunalul Vaslui încuviinta cererea DNA, Serviciul Teritorial Iasi de trimitere în judecatã a fostului subprefect Sergiu Marian, a fratelui acestuia, Vasile Marius Marian, dar si a fostului secretar al Prefecturii Vaslui, Vasile Cãtãlin Cupsan, si dupã parcurgerea fazelor preliminarii, ieri ar fi trebuit sã înceapã judecata pe fond a dosarului în care fostii functionari sunt judecati pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Cauza a fost amânatã pentru data de 6 octombrie dat fiind cã avocatii fratilor Marian a fãcut cerere în acest sens, din motive medicale.

Primul termen de judecatã pe fond pentru fapte de coruptie ale fostului subprefect Sergiu Marian în cel de-al treilea dosar în care este inculpat vizând acordãri ilegale de terenuri a fost amânat din cauza lipsei apãrãtorilor. Sergiu Marian este cercetat pentru fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice. În acelasi dosar, privind un schimb de terenuri aprobat de fostul subprefect, în calitate de sef al comisiei de Fond Funciar, mai sunt implicati si alti fosti functionari ai Prefecturii Vaslui, respectiv Cupsan Cãtãlin Vasile, fost secretar al prefecturii, sau Luca Gabriela, dar si fratele fostului subprefect, Marian Vasile Marius. Sergiu Marian mai are douã condamnãri, ambele cu suspendare, pentru fapte de aceeasi facturã, respectiv pentru abuz în serviciu pentru facilitarea de schimburi de terenuri. În calitate de sef al Comisiei de Fond Funciar al Institutiei Prefectului Judetului Vaslui, Sergiu Marian s-a implicat în mai multe schimburi de terenuri între persoane fizice, facilitând, în unele cazuri, acordarea de terenuri pentru persoane care nu mai aveau nici o sperantã în a-si primi pãmântul înapoi, pentru ca, ulterior, interpusi ai fostului subprefect sã cumpere terenurile în nume propriu sau pentru alte persoane. De aceastã datã, procurorii DNA au întocmit dosar pentru cã fostul subprefect ar fi facilitat un schimb de terenuri în favoarea fratelui sãu, Marian Vasile Marius. Conform rechizitoriului procurorilor DNA, „În cursul anului 2007, inculpatul Marian Sergiu, în calitate de subprefect al judetului Vaslui si de vicepresedinte al Comisiei judetene de fond funciar, a initiat si efectuat procedurile de radiere a douã persoane, fãrã stirea sau acordul lor, din lista pentru despãgubiri si înscrierea lor într-o altã listã, care presupunea atribuirea unor terenuri situate pe raza comunei Fãlciu. În urma demersurilor sale, subprefectul Marian Sergiu i-a facilitat fratelui sãu, Marian Vasile-Marius, achizitia terenurilor în cauzã la preturi derizorii. Subprefectul Marian Sergiu a fost sprijinit de inculpatii Cupsan Cãtãlin-Vasile, secretar al Comisiei judetene de fond funciar, si de Luca Gabriela, membru al Comisiei judetene de fond funciar. Inculpatii Marian Sergiu si Cupsan Cãtãlin-Vasile au aprobat si i-au determinat pe ceilalti membri ai comisiei sã aprobe propunerile fãcute de comisiile de fond funciar Bogdana si Alexandru Vlahutã, astfel încât cele douã persoane care formulaserã cereri de restituire sã fie radiate de pe lista de despãgubiri si sã fie înscrise pe lista ce presupunea atribuirea de teren în comuna Fãlciu, din rezerva Agentiei Domeniilor Statului”. Conform procurorilor, dupã emiterea titlurilor de proprietate asupra terenurilor situate pe raza comunei Fãlciu, Marian Vasile-Marius, fratele fostului subprefect Sergiu Marian, a ridicat titlurile de proprietate de la primãrie, dupã care a cumpãrat, în numele SC Comercial Marian SRL, de la cele douã persoane îndreptãtite întreaga suprafatã de teren contra a câte 80.000 de lei, pret sub valoarea de piatã. Una dintre persoanele prejudiciate, Harlav Maistorovici Sanda Valentina, s-a constituit parte civilã. Fostul subprefect Sergiu Marian mai are alte douã condamnãri pentru fapte similare, de abuz în serviciu, de doi, respectiv trei ani, ambele cu suspendare. Urmãtorul termen de judecatã în acest dosar este 6 octombrie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.