spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Procurorii DNA verifică afacerea cu persoanele carantinate la Hotelul Unirea

- Advertisement -

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție lucrează la un dosar care vizează modul în care a fost încheiat contractul pentru cazarea persoanelor aflate în carantină la Hotelul Unirea din Focșani. Informațiile au fost prezentate de primarul Cristi Misăilă, care a declarat într-o emisiune la Atlas TV că procurorii au cerut informații municipalității despre contractul cu Hotelul Unirea. Este vorba despre contractul încheiat de Direcția de Sănătate Publică pentru carantinarea persoanelor venite din străinătate în perioada stării de urgență.

Primarul Misăilă a arătat că verificările procurorilor au fost declanșate în urma unei sesizări, care nu a fost făcută de municipalitate. „Am primit de la Direcția Națională Anticorupție o adresă prin care ni se solicită să răspundem dacă am dat eu vreo dispoziție, pentru a se asigura cazarea în hotelul din centrul municipiului. Noi nu am dat niciodată. Acolo a existat un contract, fără ca noi, Primăria municipiului Focșani, să fi știut, cu toate că eram principala autoritate îndreptățită să stabilim locația. Și peste noapte ne-am trezit cu acel hotel (Unirea – n.r.) plin cu persoane venite din afară. Am fost întrebați cu mult timp înainte de a se declanșa starea de urgență dacă avem în proprietate sau în administrare anumite locații unde pot fi cazate aceste persoane carantinate. Primăria municipiului Focșani nu deține spații foarte generoase. Le-am pus la dispoziție baza de practică de la Colegiul Economic, dar în altă parte nu am mai avut condiții pentru că au solicitat să existe maxim două paturi în cameră cu baie proprie, iar noi nu deținem astfel de proprietăți. Contractele cu unitățile de cazare trebuiau încheiate în baza legii privind achizițiile publice, dar ei nu au așteptat aceste proceduri și peste noapte au luat decizia ca DSP să încheie contract direct cu acest hotel din centrul municipiului. Noi trebuia să fim consultați. Nu putem să invocăm neștiința. Necunoașterea legii nu exonerează de la răspundere”, a precizat primarul Cristi Misăilă, într-un interviu cu Lenormanda Florențiu. Edilul ne-a spus că Primăria a avut contracte cu alte unități hoteliere pentru cazarea cadrelor medicale.

„Monitorul de Vrancea” a relatat de la sfârșitul lunii martie despre suspiciunile legate de rapiditatea cu care a fost încheiat contractul pentru carantina instituționalizată cu Hotelul Unirea. Monitorul arăta atunci că acest contract era profitabil pentru unitatea hotelieră datorită sumelor alocate de Guvern pentru cazarea instituționalizată. Mai mult, surse oficiale și reprezentantul unei pensiuni de la marginea municipiului ne-au spus că inițial era selectată altă locație, însă, de la nivelul Prefecturii s-a stabilit să fie hotelul din centrul municipiului. …https://monitoruldevrancea.ro/2020/06/01/procurorii-dna-verifica-afacerea-cu-persoanele-carantinate-la-hotelul-unirea/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.