Local

Producătorii de energie, persoane fizice și juridice, pot compensa cantitățile obținute cu cele consumate, nu numai într-o locație

S-A FĂCUT DREPTATE… După o lungă perioadă de așteptare, apar și veștile bune pentru prosumatorii de energie electrică din județul Vaslui. Prin definiție, un prosumator este o persoană care produce și consumă în același timp, în cazul nostru, cei care-și produc singuri energia electrică, în mare parte prin panouri fotovoltaice. Pentru aceștia, au fost aprobate noi modificări la legea energiei electrice și a gazelor naturale. Poate una dintre cele mai importante modificări face referire la compensarea multi-locație, dacă prosumatorul îndeplinește anumite condiții. În plus, modificările legislative introduc o definiție precisă a compensării cantitative, care se aplică prosumatorilor ce dețin centrale electrice din surse regenerabile cu putere instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum. Furnizorul va factura lunar următoarele: cantitatea de energie electrică consumată din rețea de către prosumator, înmulțită cu prețul energiei active din contract, la care se adaugă tarifele și taxele legal prevăzute.

Camera Deputaților a adoptat un proiect legislativ care modifică și completează legea energiei electrice și a gazelor naturale, cu un set de amendamente care reformează statutul prosumatorilor și mecanismul de compensare a energiei electrice. Adoptarea acestei inițiative este reclamată de prosumatori încă de acum doi ani. Ceea ce trebuie să știe prosumatorii face referire la faptul că prosumatorul va avea, ca și până acum, dreptul de a stoca și vinde energia electrică produsă sau stocată, dar măsura introduce posibilitatea de a compensa cantitativ sau, după caz, de a regulariza financiar excedentul de energie electrică produs și livrat la un loc de producere și consum cu energia electrică consumată din rețea la alte locuri de consum sau locuri de producere și consum pe care le deține. Această compensare multi-locație este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două cerințe: serviciul de furnizare pentru toate locurile respective trebuie prestat de același furnizor de energie electrică, iar locurile trebuie să fie racordate la rețeaua electrică a aceluiași operator de distribuție. Este necesar, de asemenea, ca producerea de energie electrică să nu fie activitatea comercială sau profesională primară a prosumatorului. De asemenea, furnizorul va factura lunar cantitatea de energie electrică consumată din rețea de către prosumator, înmulțită cu prețul energiei active din contract, la care se adaugă tarifele și taxele legal prevăzute. În același timp, cantitatea de energie electrică produsă și livrată se facturează înmulțită cu același preț al energiei active din contract, dar fără taxe și tarife. Cantitatea de energie electrică livrată în exces se facturează și ea la prețul energiei active, fără taxe și tarife. În plus, autoritățile și instituțiile publice care dețin capacități din surse regenerabile realizate, parțial sau total, din fonduri publice, beneficiază, la cerere, de serviciul de regularizare financiară între energia livrată și energia consumată din rețea, din partea furnizorilor. De asemenea, la solicitarea prosumatorilor (persoane fizice și juridice, instituții publice) cu instalații între 200 kW și 400 kW, furnizorii sunt obligați să realizeze regularizarea financiară între energia livrată și energia consumată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button