spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Prognoza meteo la munte. Cum se anunță vremea în weekend, în ce zone va ninge abundent

- Advertisement -

Iarna e la ea acasă la munte. Cei care aleg să plece în weekend vor avea parte de zăpadă. De altfel, începând de vineri seară și până luni, 21 noiembrie, se anunță vreme de iarnă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

Conform specialiștilor, la început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Sâmbătă, 19 noiembrie,  în zona de munte, în special la altitudini mari va ninge, iar în Moldova şi în depresiunile din estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi precipitaţii mixte şi pe arii în general restrânse se va depune polei. Pe alocuri, în sud-vest se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale şi temporare ziua în majoritatea regiunilor…https://adevarul.ro/stiri-interne/meteo/prognoza-meteo-la-munte-cum-se-anunta-vremea-in-2221123.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.