ȚINTAR… S-a tras la sorți țintarul Ligii 3. În Seria 1, Hușana Huși debutează la Suceava, în timp ce Sporting Juniorul Vaslui joacă, în prima rundă, la Rădăuți. Derby-ul județului Vaslui, dintre ACS Hușana Huși și Sporting Juniorul Vaslui, se joacă în etapa a cincea, prima manșă urmând să se dispute la Huși.
S-a tras la sorți programul Ligii 3 pentru sezonul 2021-2022, iar cele două reprezentante ale județului, ACS Hușana Huși și Sporting Juniorul Vaslui vor face parte, la fel ca și în ediția trecută, din Seria 1. Startul sezonului va fi unul de foc pentru ambele combatante. ACS Hușana Huși se va duela în primele trei etape cu trei formații puternice, ce au ca obiectiv calificarea în play-off. În primele două etape, băieții lui Florin Croitoru vor juca în deplasare, mai întâi la Suceava, cu Foresta, și mai apoi la Piatra-Neamț, împotriva echipei antrenate de Costel Ilie, Ceahlăul. În primul meci de pe teren propriu, hușenii vor primi vizita celor de la Dante Botoșani, formație care s-a întărit puternic în această vară. Program dificil și pentru Sporting Juniorul Vaslui. June și compania vor juca primul meci tot în deplasare, pe terenul celor de la Bucovina Rădăuți, urmând ca în runda a doua să întâlnească, acasă, pe Șomuz Fălticeni. În etapa a treia, Vasluiul va juca în deplasare, cu Știința Miroslava. Derby-ul județului Vaslui, dintre Hușana și Sporting va avea loc în etapa a cincea, prima manșă urmând să se dispute pe stadionul „Municipal” din Huși. Iată programul complet al turului din Liga 3, Seria 1:
Etapa 1 – 28 august
CSM Pașcani – Ceahlăul Piatra Neamț
Bucovina Rădăuți – Sporting Juniorul Vaslui
Șomuz Fălticeni – CSM Bacău
Știința Miroslava – Dante Botoșani
Foresta Suceava – Hușana Huși
Etapa 2
Ceahlăul Piatra Neamț – Hușana Huși
Dante Botoșani – Foresta Suceava
CSM Bacău – Știința Miroslava
Sporting Juniorul Vaslui – Șomuz Fălticeni
CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți
Etapa 3
Bucovina Rădăuți – Ceahlăul Piatra Neamț
Șomuz Fălticeni – CSM Pașcani
Știința Miroslava – Sporting Juniorul Vaslui
Foresta Suceava – CSM Bacău
Hușana Huși – Dante Botoșani
Etapa 4
Ceahlăul Piatra Neamț – Dante Botoșani
CSM Bacău – Hușana Huși
Sporting Juniorul Vaslui – Foresta Suceava
CSM Pașcani – Știința Miroslava
Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni
Etapa 5
Șomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamț
Știința Miroslava – Bucovina Rădăuți
Foresta Suceava – CSM Pașcani
Hușana Huși – Sporting Juniorul Vaslui
Dante Botoșani – CSM Bacău
Etapa 6
Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Bacău
Sporting Juniorul Vaslui – Dante Botoșani
CSM Pașcani – Hușana Huși
Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava
Șomuz Fălticeni – Știința Miroslava
Etapa 7
Știința Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamț
Foresta Suceava – Șomuz Fălticeni
Hușana Huși – Bucovina Rădăuți
Dante Botoșani – CSM Pașcani
CSM Bacău – Sporting Juniorul Vaslui
Etapa 8
Ceahlăul Piatra Neamț – Sporting Juniorul Vaslui
CSM Pașcani – CSM Bacău
Bucovina Rădăuți – Dante Botoșani
Șomuz Fălticeni – Hușana Huși
Știința Miroslava – Foresta Suceava
Etapa 9
Foresta Suceava – Ceahlăul Piatra Neamț
Hușana Huși – Știința Miroslava
Dante Botoșani – Șomuz Fălticeni
CSM Bacău – Bucovina Rădăuți
Sporting Juniorul Vaslui – CSM Pașcani