spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Proiectul ,,START ONG, Șah pentru copiii din satele județului Vaslui”

- Advertisement -
Asociația “Clubul Sportiv GAMBIT” Huși organizează lecții gratuite de șah începând cu luna mai, în satele Stănilești și Rîșești

ȘAH… În perioada 1 mai – 31 decembrie 2021, Asociația “Clubul Sportiv GAMBIT” Huși desfășoară proiectul ,,START ONG, Șah pentru copiii din satele județului Vaslui”. Acesta se adresează în special copiilor din zona rurală a județului Vaslui, care își doresc să practice “sportul minții”, iar ulterior să participe la turnee și chiar să câștige competiții. Proiectul este finanțat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. “Prin acest proiect ne dorim să atragem tot mai mulți copii din mediul rural din județul Vaslui către sportul minții, mai ales în această perioadă când copiii nu au posibilitatea participării la activități sportive și la competiții. Astfel, vom organiza lecții gratuite de șah începând cu luna mai în satele Stănilești și Rîșești. Ne vom deplasa într-o excursie în județul Suceava, unde vom vizita o mulțime de obiective turistice – istorice, dar vom participa și la un turneu de șah alături de alți copii”, a transmis Ursan Cornel Marius, coordonator de proiect.

Asociația “Clubul Sportiv GAMBIT”  Huși desfășoară proiectul ”START ONG, Șah pentru copiii din satele județului Vaslui”, proiect care oferă lecții de șah copiilor din două localități din județul Vaslui, finanțat prin  programul START ONG, lansat de Kaufland  România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. “Activitățile se vor desfășura în perioada 01.05-31.12.2021, în satele Stănilești, Rîșești din județul Vaslui și în județul Suceava.  Proiectul se adresează în special copiilor din zona rurală a județului Vaslui care doresc să învețe  „sportul minții”- șahul, să participe la turnee și să cîștige competiții. Prin acest proiect un număr de peste 50 copii vor avea materialele necesare pentru a învăța șah, pentru a participa la competiții; un număr de peste 100 copii din mediul rural vor participa la o competiție mai mare organizată în satul Rîșești, iar 15 copii vor face performanță beneficiind de lecții de șah susținute de către un Maestru Național. Totodată, un număr de 20 copii din județul Vaslui vor participa la un turneu de șah de nivel județean, în județul Suceava, timp de 3 zile unde vor vizita diverse obiective turistice. Vă așteptăm, dragi copii, în număr cât mai mare alături de noi, să ne bucurăm  împreună! Prin acest proiect ne dorim să atragem tot mai mulți copii din mediul rural al județului Vaslui către sportul minții, către efectuarea activităților sportive într-un mod organizat, mai ales în această perioadă când copiii nu au posibilitatea participării la activități sportive și la competiții. Astfel, vom organiza lecții gratuite de șah începând cu luna mai în satele Stănilești și Rîșești, vom organiza un turneu mare în localitățile Rîșești și  Stănilești, ne vom deplasa într-o excursie în județul Suceava unde vom vizita o mulțime de obiective turistice – istorice, dar vom și participa la un turneu de șah alături de alți copii”, transmite Ursan Cornel Marius, coordonatorul proiectului.

”Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară detinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.