spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Prostii satului (foto)

- Advertisement -

Amãnunte incredibile în cazul traficantilor de la Bãcani

ZMEI Firul de la care au plecat anchetatorii în cazul celor doi traficanti de droguri de mare risc din satul Vulpãseni, comuna Bãcani, este, conform unor surse, postãrile pe un binecunoscut site de socializare. Acestia se lãudau prietenilor cu sume mari de bani, arme, masini de lux si aur. Politisti sub acoperire s-au infiltrat în reteaua acestora si astfel s-a descoperit cu ce se ocupau. Vecinii spun cã cei doi frati au mai fost implicati si în alte scandaluri în trecut. Unui cetãtean din satul Suseni i-ar fi tãiat o ureche cu o sabie, iar un altul declarã cã a fost bãtut crunt la el în ogradã iar apoi l-au amenintat cã vor veni cu arme si-l vor împusca dacã face reclamatie la Politie.

Cã „lauda de sine nu miroase a bine” au aflat si doi frati, Teofil Sorin Stati (de 27 de ani) si Marcel Stati (de 30 de ani), din satul Vulpãseni, comuna Bãcani, vineri seara, când la locuinta lor au descins politisti si procurori din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism (DIICOT) Vaslui. Acestia nu s-au putut abtine sã nu posteze pe un binecunoscut site de socializare poze în care se fãleau cu inele si brãtãri de aur, masini de lux, sume mari de bani si chiar arme. De asemenea, pozele sunt însotite de comentarii uneori subtile, iar alteori ce nu lasã loc de interpretãri. La o pozã postatã de Sorin Stati cu o armã, un prieten îi spune: „E ãla de acolo. Dãmil si mie”, iar Sorin Stati îi rãspunde: „Dau la care are nevoie de el”. La o altã fotografie, unde apar teancuri de euro, Sorin Stati le rãspunde amicilor: „Ba acum miau ajuns si cine mã cunoaste stie XXX nui bn sã vb XXX stii tu boss” (greselile gramaticale si prescurtãrile le apartin n.r.). Conform unor surse, cei doi au intrat în colimatorul oamenilor legii tocmai pentru cã se lãudau prietenilor pe site-urile de socializare. Politisti sub acoperire au reusit sã se infiltreze în reteaua de traficanti si astfel cei doi frati au fost descoperiti. În timpul perchezitiei în locuinta lor s-a descoperit aproximativ un kilogram de canabis de cea mai bunã calitate (Skunk) pe care îl comercializau în zona orasului Bârlad. Marfa o primeau în colete din Spania, prin intermediul unor firme de curierat. Din cercetãrile efectuate în cauzã s-a stabilit faptul cã din ianuarie 2013 si pânã în prezent cei doi frati au pus în vânzare aproximativ 2 kilograme de canabis pe raza municipiului Bârlad.

Si-au pus mâinile în cap de ceea ce au descoperit la locuinta lor

Dupã cum ati putut citi si în editia on-line de sâmbãtã a ziarului nostru, politistii si procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism (DIICOT) Vaslui au descins vineri seara la locuinta a doi frati din satul Vulpãseni, comuna Bãcani, suspectati pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei a fost retinut, iar celãlalt, aflându-se întâmplãtor în curte când mascatii au ajuns la poartã, a reusit sã scape dupã o urmãrire ca în filme, ascunzându-se într-o pãdure din apropiere. Dupã mai bine de 48 de ore, politistii încã nu au reusit sã dea de urma fugarului, desi au fost organizate ample activitãti operative de localizare a acestuia. În casa fratilor Marcel Stati (în vârstã de 30 de ani) si Teofil Sorin Stati (de 27 de ani), oamenii legii au gãsit aproximativ un kilogram de canabis de foarte bunã calitate (Skunk) pe care îl primeau în colete din Spania, prin firmele de curierat, iar apoi îl comercializau în zona orasului Bârlad. Spre surprinderea anchetatorilor, pe lângã drogurile de mare risc, în locuinta familiei State au mai fost gãsite trei arme letale, o puscã de vânãtoare cu glont pe teavã, douã arme artizanale (un pistol si o puscã), precum si zeci de cartuse. Surprizele nu s-au încheiat aici. Într-o anexã a casei oamenii legii au mai descoperite foarte multe lucruri despre care politistii cred cã sunt furate: drujbe, rotopercutante si altele. A fost nevoie de douã masini de marfã pentru a duce aceste bunuri la Inspectoratul Judetean de Politie Vaslui, toate în valoare de peste 100.000 de euro. De asemenea, anchetatorii au mai gãsit si un dispozitiv de inscriptionat carduri si o imprimantã, prin intermediul cãrora cei doi frati confectionau bancnote false. Conform unor surse din cadrul politiei, cei doi sunt vârful unui ice-berg, reteaua fiind mult mai complexã. Retinut pentru 24 de ore, Marcel Stati a fost prezentat în fata instantei care a emis mandat de arestare preventivã pentru 29 de zile. „Fatã de persoana retinutã, procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus luarea mãsurii retinerii pe o duratã de 24 ore, acesta fiind prezentat instantei de judecatã cu propunerea de arestare preventivã pentru sãvârsirea infractiunii de trafic de droguri de risc, introducere de droguri de risc în tarã si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, fapte prevãzute de art. 2 alin. 1 si art. 3 alin.1 din L.143/2000 modificatã si completatã, precum si art. 279 alin.1 Cod Penal. Instanta a emis pe numele lui Marcel S. mandat de arestare preventivã pentru o perioadã de 29 zile. În prezent se desfãsoarã activitãti operative pentru localizarea si prinderea fratelui acestuia”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.

Zmeii din Vulpãseni

Culmea vecinilor: „Sunt oameni linistiti”!

Vecinii au pãreri împãrtite despre familia Stati. O parte spun cã sunt oameni linistiti si cã mai mult au fost plecati în strãinãtate. Altii declarã cã au fost implicati în câteva scandaluri de pominã la ei în sat. „Eu locuiesc ceva mai departe de ei, dar îi cunosc foarte bine. Sunt oameni linistiti. În ultima vreme nu i-am mai vãzut dar stiu cã cei doi copii sunt mai mereu plecati în strãinãtate. Nu mi-a trecut nicio clipã prin cap cã vor fi arestati pentru droguri. Stiu cã în urmã cu ceva vreme i-au tãiat o ureche unui cetãtean din satul Suseni, dar cine stie ce s-a întâmplat acolo?!”, a declarat Costicã Cãrãusu. Un alt consãtean, Neculai Grãdinaru, ne-a spus cã a avut foarte multe probleme cu fratii Stati, ajungând chiar si în instantã: „M-au bãtut în curte la mine. Întâi au dat cu spray paralizant si apoi m-au lovit cu pumnii si picioarele. Tipau la mine cã dacã îi torn la Politie vor veni cu arme pe care le-au adus din strãinãtate si mã vor împusca. Dar sã vã mai spun una. Într-o searã au sãrit cu topoarele la bãtaie si au stricat o nuntã. Au fugãrit prin sat pe toti invitatii. Ei nu erau copii avuti, erau cuminti si muncitori. De când au dat de bani s-au schimbat. Vã spun eu cã de la bunicul lor de pe mamã au luat ce era mai rãu. A fost si la închisoare si aschia nu sare departe de gard”. Nela Condrea, vecinã, are numai vorbe de laudã despre ei: „Sunt tare cuminti amândoi. Nu ne-au deranjat niciodatã si ne-am înteles foarte bine. Am auzit cã au sãrit la bãtaie de câteva ori, dar sunt bãieti, ce sã le faci? Chiar am rãmas surprinsã sã aflu cã au gãsit arme si droguri la ei în casã. E pãcat sã zic ceva rãu despre ei cãci nu ne-au fãcut nimic”. Bunicul celor doi frati, Gheorghe Cornei, are probleme cu auzul doar când întrebãrile nu-i convin: „Nu stiu de ce a venit Politia, cã doar n-au fãcut nimic. Au muncit si ei din greu pe unde au putut si si-au luat câteva lucruri. Lumea spune numai prostii despre ei, dar asta pentru cã sunt invidiosi. Si ce dacã eu am fãcut puscãrie, ce legãturã are cu ei? Ei sunt cuminti”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.