spot_imgspot_img
28.7 C
Vaslui
16-apr.-2024

Proteste masive în SUA după decizia Curții Supreme referitoare la avort

- Advertisement -

În SUA au loc proteste masive după anularea dreptului la avort, iar forțele de ordine au reținut mai multe persoane. După şocul suferit vineri, susţinătorii dreptului la avort s-au mobilizat sâmbătă, cum era de așteptat, pentru o a doua zi de proteste față de decizia Curţii Supreme care a anulat ceea ce mulţi credeau a fi un drept câştigat, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Proteste au loc în toată ţara, dar mai ales în statele conservatoare, care au profitat de decizia Curţii pentru a interzice imediat pe teritoriile lor întreruperile de sarcină.

Serviciile care se ocupă de securitatea internă a Statelor Unite au avertizat că este posibilă producerea unor incidente violente, extremiste.

Mii de oameni și-au strigat furia chiar în fața sediului Curții Supreme de Justiție de la Washington, care a adoptat vineri o decizie prin care anulează la nivel federal dreptul la avort și permite statelor să decidă singure ce vor face. Asta înseamnă că femeile din statele unde avortul este interzis vor trebui să meargă în alte state, unde procedura e permisă, însă nu toate americancele își vor permite să facă acest drum…https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/proteste-masive-in-sua-dupa-decizia-curtii-supreme-referitoare-la-avort-1988947

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.