Local

Protestul anti-străini, ca exprimare patriotică, poate fi de înțeles, dar nu ajută pe nimeni!

Județul Vaslui construiește și cu muncitori străini

SOLUȚIA ASIATICĂ… În județ, prima firmă importantă care a optat pentru importul de forță de muncă, a fost Transmir, în condițiile lipsei acute de muncitori calificați, dar și necalificați pentru construcții. La începutul lui 2020, firma Soragmin Zorleni, parte a grupului de firme Transmir, a adus 30 de muncitori din India

REALITATE… Numărul muncitorilor străini în județul Vaslui a ajuns la 449, în timp ce în întreaga țară sunt peste 140 de mii. Nikkhil Mansharamani, de la ABC International, o firmă care aduce personal din Asia, spune că fără această soluție, piața forței de muncă nu poate fi echilibrată. „Tinerii români preferă să lucreze în Europa de Vest, unde salariile sunt de 2,5 ori mai mari și nu au nevoie de permis de muncă. Dar România este o țară în dezvoltare, care beneficiază de fonduri europene, iar proiectele finanțate de UE trebuie finalizate. Muncitorii români sunt foarte competitivi, dar în prezent țara nu are suficientă forță de muncă locală, pentru că mulți sunt plecați în străinătate”, ne-a declarat recrutorul.

Luna august a generat la nivelul întregii țări o dezbatere aprinsă referitoare la oportunitatea de a folosi sau nu muncitori provenind din Asia în diverse industrii din România, deficitare la capitolul forță de muncă. Dezbaterile au fost alimentate de îndemnul de-a dreptul rasist al parlamentarului AUR Dan Tanasă, care a instigat românii să nu accepte mâncarea adusă acasă de livratori asiatici, dar și de incidentele înregistrate în București – unde un livrator din Bangladesh a fost lovit cu pumnul în față de un trecător – sau la Cluj, unde un muncitor străin a fost bătut până a intrat în comă.

Putem primi anual 100.000 de muncitori din afara UE

Realitatea economică și demografică a României de azi este că aceasta nu poate construi fără muncitori străini. Țara noastră are azi, conform statisticilor oficiale, peste 140.000 de muncitori din afara Uniunii Europene, atrași în principal în producție, construcții, comerț și servicii, domenii afectate puternic de lipsa de personal.

Cota de angajați din afara Uniunii Europene s-a triplat în ultimii 5 ani: de la 30.000 în anul 2000 (din care au ajuns efectiv în țară circa 25.000) la 100.000 – contingentul din 2025.

Crește și la Vaslui numărul muncitorilor din Asia

Conform profit.ro, numărul muncitorilor străini în județul Vaslui a ajuns la 449, anul trecut, numărul lor fiind de 391. Aceeași sursă arată că, în municipiul Vaslui, muncitorii străini fac lucrările de construcții din oraș și sunt angajați în HoReCa. În județ, prima firmă importantă care a optat pentru importul de forță de muncă a fost Transmir, în condițiile lipsei acute de muncitori calificați, dar și necalificați pentru construcții. La începutul lui 2020, firma Soragmin Zorleni, parte a grupului de firme Transmir, a adus 30 de muncitori din India, pentru a realiza lucrările de pe tronsoanele cîștigate de societate în cadrul proiectului drumului strategic al județului Vaslui.

Candidatul ideal: vârsta peste 30 de ani, aproximativ 5 ani de experiență, căsătorit, cu copii acasă

Nikkhil Mansharamani, de la ABC International

“Candidatul ideal este muncitorul asiatic care are aproximativ 5 ani de experiență, dintre care 2 preferabil în străinătate. Este căsătorit, familist, cu copii acasă. Grupă de vârstă ideală în construcții și agricultură este 30-35 de ani, iar în industrie, 35-40 de ani. Ne ferim să recrutăm oameni foarte tineri, care caută joburi mai ușoare și un drum mai scurt spre success, deci riscăm să-i pierdem în favoarea altor angajatori din Europa. Această tendință a fost mai vizibilă până la sfârșitul lui 2023, când România nu era încă în spațiul Schengen. Acum, de când România a aderat la Schengen, tendința se estompează, pentru că lucrătorii străini pot obține permis de ședere permanentă în 5 ani”, explică pentru Vremea Nouă Nikkhil Mansharamani, de la ABC International, o firmă care aduce personal din Asia.

Compania lui de recrutare și plasare de personal din India, înființată în 1981, are experiență în recrutare pe piețele din Orientul Mijlociu și Europa (România, Lituania, Croația și Polonia). ABC International a recutat până acum pentru circa 400 de companii-client, în domenii precum construcții, construcții navale, managementul proprietăților, industria petrolieră, comerț, HoReCa, servicii de securitate, industria prelucrătoare și din sectorul medical. În total, până în prezent, compania a intermediat angajarea a circa 325.000 de persoane în lume și 5.000 în România.

Printre proiectele pentru care ABC International a asigurat forță de muncă la nivel internațional se numără Dubai Mall, Burj Khalifa Dubai, Aeroportul Internațional din Dubai, Aeroportul Internațional din Doha, metroul din Dubai și cel din Doha, iar în România – Aeroportul Timișoara, conducta de apă Galați, proiecte de drumuri și infrastructură, turnurile Elie Saab din București etc.

“Mulți dintre muncitorii recrutați de noi din 2019 au aplicat deja pentru permis de rezidență. Recrutăm doar persoane cu experiență de muncă și cu familii – oameni mai responsabili, care vor să muncească și să trimită bani acasă, nu să treacă de la un angajator la altul. De asemenea, legea română s-a schimbat – muncitorii nu își pot schimba angajatorul timp de 12 luni fără acordul scris al celui anterior”, adaugă Mansharamani.

8-9 luni pentru recrutarea unui muncitor

Mansharamani arată că, pentru orice străin din afara UE care ajunge în România, primul pas este obținerea unui aviz de muncă. În baza acestuia, persoana aplică pentru viză la ambasada României din India. Viza este valabilă timp de 6 luni. După ce ajung în România, lucrătorii depun actele pentru un permis de ședere temporară – TRC. Înainte ca România să intre în Schengen, TRC este valabil 2 ani. Dacă persoana lucrează fără întreruperi timp de 5 ani (TRC trebuie reînnoit la fiecare 2 ani), poate aplica pentru PR – permis de rezidență permanentă.

“Odată ce au PR, au aproape aceleași drepturi ca un cetățean român și nu mai au nevoie de aviz de muncă. Pot schimba jobul, de exemplu. Cei care au nevoie de angajați trebuie să ia în calcul că obținerea avizului de muncă durează cam patru luni, iar viza alte patru, deci în total procesul de recrutare durează cam 8-9 luni”, mai spune Nikkhil Mansharamani.

La ce trebuie să fie atenți angajatorii români

Recrutorul indian vine cu o serie de ponturi pentru angajatorii români.

  1. Să recruteze din zone unde condițiile climaterice sunt aproximativ la fel celor din zona unde urmează să lucreze. În general, toată lumea preferă să lucreze într-o locație cu condiții meteorologice similare. Dacă lucrătorii sosesc într-un moment potrivit, care se sincronizează cu vremea caldă, acomodarea e mai ușoară.
  2. Există locuri de muncă – industrii – preferate pentru anumite naționalități. Locurile de muncă în interior sunt prima alegere a tuturor. Recrutorii aduc muncitori din Nepal și Sri Lanka pentru HoReCa, din India pentru construcții și infrastructură.
  3. De ce vin muncitorii asiatici la noi? Sunt tratați cu respect și cîștigă mult mai bine ca acasă.

“În India, salariul minim este de aproximativ 200 de dolari pe lună, dar fiecare stat are un salariu minim diferit. Cu cât cineva are abilități mai bune, cu atât cîștigă mai mult. În România, salariul începe de la aproximativ 600 de euro net. Pe lângă asta, angajatorii oferă bani de mâncare sau hrană gratuită, ori transport. Dacă firma este mare, asigură și cazare. Așadar, muncitorii asiatici cîștigă în România cam de 5-6 ori mai mult decât în țara lor. Până acum, România nu era o destinație pentru rezidență permanentă. Dar din muncitorii aduși în 2019, cred că peste 50 au aplicat deja pentru rezidență permanentă și așteaptă actele. Aceștia sunt dornici să rămână în România pe termen lung”, adaugă Mansharamani.

Acesta mai spune că în ultimii 3 ani, cererea de forță de muncă a rămas constantă, în ciuda iminenței frânării economiilor europene. Nevoile regulate vor persista, doar luxul va fi afectat. Proiecte de locuințe accesibile, producție, bunuri de larg consum, logistică, livrare de alimente – toate acestea se vor menține la un ritm înalt.

Mesajele anti-imigrație sunt de înțeles, dar nu ajută România să progreseze

Mansharamani remarcă faptul că România se confruntă cu aceleași probleme ca Europa Centrală și de Est: lipsa forței de muncă tinere, îmbătrânirea populației și emigrarea către Vest.
„Tinerii români preferă să lucreze în Europa de Vest, unde salariile sunt de 2,5 ori mai mari și nu au nevoie de permis de muncă. Dar România este o țară în dezvoltare, care beneficiază de fonduri europene, iar proiectele finanțate de UE trebuie finalizate. Muncitorii români sunt foarte competitivi, dar în prezent țara nu are suficientă forță de muncă locală, pentru că mulți sunt plecați în străinătate. Protestul anti-străini, ca exprimare patriotică, poate fi de înțeles, dar nu ajută România să progreseze. O țară care rămâne în urmă cîțiva ani riscă să iasă de pe piață. Acum e timpul ca angajatorii să se pregătească serios. Dacă au muncitori români dispuși să lucreze pe salariul minim, ca cei veniți din Asia, este o altă discuție. Dar din experiența mea de aproape șase ani de activitate aici, interval în care am vizitat țara de vreo 30 ori, nu este posibil ca România să funcționeze fără muncitori străini. Dacă mergi în Centrul vechi al Bucureștiului, toate restaurantele au angajați din Nepal și Sri Lanka – bucătari, chelneri, barmani”, concluzionează recrutorul indian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button