SLUJBÃ…De Sãrbãtoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat, alãturi de Preasfintitul Pãrinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, Sfânta Liturghie, la Catedrala din Orãstie, cu prilejul hramului acestui sfânt locas si a împlinirii a 75 de ani de la momentul sfintirii lui.
Catedrala „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” din Orãstie a fost ridicatã între anii 1936-1943. Sfintirea s-a fãcut la 2 septembrie 1945, de cãtre vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Bãlan, înconjurat de un sobor de 32 de preoti.
PS Ignatie: „Disperarea poate fi convertitã în credintã„
Cuvântul de învãtãturã a fost rostit de Ierarhul Husilor, care a explicat fragmentul evanghelic ce relateazã vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani si învierea fiicei lui Iair. Preasfintia Sa a remarcat credinta profundã si discretã a femeii care s-a atins de hainele Mântuitorului cu convingerea cã gestul ei este suficient pentru a se vindeca:
„Pericopa evanghelicã ne vorbeste despre douã minuni sãvârsite de Domnul Hristos: cu o femeie care avea hemoragie si cu fiica mai marelui sinagogii din Capernaum, Iair. Ambele persoane au trãit convingerea cã disperarea poate fi convertitã, metamorfozatã, în credintã. Hristos este abordat de ucenicii Sãi, care Îi spun cã fiica mai marelui sinagogii este bolnavã si are nevoie de vindecare. În drumul Sãu spre casa lui Iair, Hristos zãboveste înadins. O femeie se apropie discret, foarte smerit, de hainele Lui, cu convingerea extraordinarã cã, numai prin atingere, se va vindeca de boala sa. Aceastã femeie se apropie discret de Hristos, fãrã sã aibã o strategie amplã, fãrã sã se gândeascã cum sã-L abordeze pe Domnul, pentru ca El sã se milostiveascã si sã o vindece. Nimic din toate acestea. Ea s-a gândit: «El este Doctorul prin excelentã, îmi este suficient sã mã ating suav de poalele hainelor Lui si mã voi vindeca». Femeia se gândea sã rezolve infirmitatea ei în tainã, numai în convorbirea mintii si a inimii ei cu Dumnezeu, fãrã sã mai stie nimeni. Hristos îi spune cã credinta ei discretã a salvat-o.”, a spus PS Ignatie.
„Omul, când se roagã, este cel mai frumos”
Pãrintele Episcop Ignatie a precizat cã trãirea credintei în adâncul inimii, în discretie, nu exclude participarea la slujbele Bisericii, ci dimpotrivã, prezenta la Liturghie este semnul cel mai firesc al autenticitãtii credintei:
„În privinta trãirii credintei în taina inimii, gãsim o micã viclenie, pusã în fatã de secularisti, de cei care contrasteazã cu adevãrul de credintã. Ni se pune întrebarea: «de ce este nevoie sã veniti la bisericã, de ce trebuie sã mergeti în pelerinaje, pentru cã Îl puteti trãi pe Dumnezeu în inima voastrã?». Este o viclenie, care ne poate prinde usor în mreaja ei. Sunt multi oameni care vin sporadic la bisericã, dar care spun cã sunt credinciosi. Nu prea merg la bisericã, dar afirmã cã Îl trãiesc pe Dumnezeu în adâncul inimii lor.
Este evident cã nu avem cãderea sã punem la îndoialã o astfel de mãrturisire, însã ne putem gândi cã maniera în care acela îsi trãieste credinta cã este aidoma cu cel care spune despre o anumitã persoanã cã o iubeste, cã tine la aceea, cã are o comunicare specialã, dar nu vrea sã se întâlneascã niciodatã cu ea. Nimeni nu va crede asa ceva. Proba dragostei este sã-i întâlnim pe cei pe care îi iubim. Dragostea însãsi ne dã impulsul lãuntric sã-i întâlnim pe cei pe care îi iubim. La fel, în lumea credintei, cine spune cã are o relatie personalã cu Dumnezeu va vrea sã Îl întâlneascã în casa Sa, în bisericã. Credinta se trãieste în deplinã discretie. Ea trebuie sã fie constientã. Trebuie sã stim de ce mergem la bisericã, de ce ne spovedim, de ce ne împãrtãsim, de ce ne botezãm copiii. Nu este suficient sã le facem în virtutea inertiei, cã asa am mostenit. Credinta nu este un set de convingeri, ci înseamnã întâlnire. Omul, când se roagã, este cel mai frumos”, a încheiat PS Ignatie.
