SÃRBÃTOARE… Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a sãvârsit ieri, 27 iulie, sãrbãtoarea Sfântului Mare Mucenic si Tãmãduitor Pantelimon, Sfânta Liturghie la Mãnãstirea Bogdãnita, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului asezãmânt. Din soborul slujitorilor au fãcut parte pãrintele ierarh Zaharia Curteanu, pãrintele protopop Vasile Lãiu, pãrintele staret Timotei Condurache, precum si preoti din parohiile învecinate.
În cuvântul de învãtãturã, Ierarhul Husilor a vorbit despre intensitatea credintei martirilor si despre modul cum Sfântul Pantelimon si-a identificat propria viatã cu viata lui Hristos: „Astãzi, Biserica Ortodoxã îl sãrbãtoreste pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Fãcãtorul de minuni, Vindecãtorul si Doctorul fãrã de arginti, unul dintre martirii Bisericii primare. În general, când vorbim despre martiri, ne vine în minte, instantaneu, puterea credintei lor, intensitatea dragostei lor fatã de Hristos. Mucenicii dãdeau mãrturie, prin însãsi viata lor, cã sunt ucenici fideli ai lui Hristos. Ei si-au asumat în viata lor, în carnea si sângele lor, cuvântul lui Hristos. Nu mai trãiau propria viatã, ci viata lui Hristos, asa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola cãtre Galateni: «nu mai trãiesc eu, ci Hristos trãieste în mine». Si noi cunoastem ceva din ceea ce înseamnã aceastã dragoste minunatã, plinã de fervoare, a mucenicilor fatã de Hristos, atunci când iubim pe cineva. Când ne este dragã o persoanã simtim cã nu mai trãim pentru noi, gândurile si simtirile sunt îndreptate înspre persoana iubitã. Tot ceea ce facem este în legãturã cu cel care ne este drag sufletului. Continutul vietii aceluia devine continutul vietii noastre. Încetãm sã mai trãim pentru noi, pentru cã, de fapt, trãim pentru celãlalt. Este dragostea pe care pãrintii o împãrtãsesc copiilor. Din momentul în care Dumnezeu le dãruieste un copil, ei trãiesc numai pentru acela. Nu mai trãiesc pentru ei însisi, ci pentru copilasii pe care îi au. Ceva din aceastã intensitate a dragostei pãrintilor pentru copii ne trimite la dragostea desãvârsitã pe care au avut-o mucenicii fatã de Hristos”.
Preotul Ermolae reuseste sã retrezeascã în sufletul Sfântului Pantelimon dragostea fatã de Hristos
Preasfintia Sa a amintit aspecte din viata Sfântului Pantelimon si modul cum a rodit învãtãtura crestinã primitã de la mama sa: „Sfântul Pantelimon a fost numit «doctor fãrã de arginti» datoritã faptului cã Dumnezeu i-a dãruit harisma de a vindeca, si fãcea acest lucru fãrã sã pretindã nimic din punct de vedere material, fãrã sã astepte sã fie recompensat. S-a nãscut într-o familie bogatã, cu o mamã crestinã, Euvula, si un tatã pãgân. A primit în sufletul sãu dragostea fatã de Hristos prin învãtãturile, îndemnurile si prin tot ceea ce i-a împãrtãsit mama lui, încât ca structurã interioarã era crestin în duh, în simtirea lui, chiar dacã nu era botezat. A rãmas orfan de tânãr si, nemaiavându-o pe mama sa, a început sã uite învãtãturile crestine. A urmat scolile din vremea respectivã, a studiat filosofia la îndemnul tatãlui sãu, devenind un om foarte cult. L-a uitat pe Hristos, asa cum foarte multi tineri, chiar dacã primesc învãtãturile crestine de mici, în familie, pe mãsurã ce cresc, li se diminueazã aceastã constiintã si rãtãcesc. Primise de la pãrintii lui numele de Pandoleon adicã «cel puternic ca un leu». Era o prevestire în acest nume, cãci el, prin harismele pe care Dumnezeu le-a asezat în sufletul sãu, a devenit un om puternic. Pe parcursul studiilor, a deprins arta medicinei de la un medic foarte vestit, Eufrosin, din orasul Nicomidia. Tot pe parcursul studiilor, întâlneste un preot cu viatã sfântã, Ermolae, care reuseste sã retrezeascã în sufletul Sfântului Pantelimon dragostea fatã de Hristos. În urma întâlnirii cu acest preot, nimic nu mai conta în viata Sfântului Pantelimon, ci Hristos a devenit centrul vietii sale. Si-a schimbat radical viata. Pentru credinta sa, Dumnezeu i-a dat darul de a face minuni. În urma vindecãrii unui orb, si tatãl sãu, Eustorgiu, a devenit crestin”.
În timp ce suporta chinurile din partea celor care îl prigoneau si îl calomniau, Sfântul Pantelimon se ruga pentru ei
Totodatã, Pãrintele Episcop Ignatie a evidentiat faptul cã harul lui Dumnezeu sporeste iscusinta si eforturile omenesti: «Aduceti-vã aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stãpânul sãu. Dacã M-au prigonit pe Mine, si pe voi vã vor prigoni; dacã au pãzit cuvântul Meu, si pe al vostru îl vor pãzi». (Ioan 15, 20) „Medicii din orasul sãu au devenit gelosi pe faptul cã Sfântul Pantelimon era foarte iubit si vestit. Se dusese vestea despre iscusinta sa, încât multi îl cãutau. Gelosi fiind pe profesionalismul Sfântului Pantelimon, acesti medici l-au reclamat împãratului Diocletian cã este crestin. Din acel moment au început prigonirile si chinurile. I s-a cerut sã se lepede de Hristos, sã renunte la Cel pe care Îl iubea cel mai mult si prin harul si puterea Cãruia fãcea minuni. Atât de puternicã era credinta lui, încât numai prin simpla sãvârsire a semnului Sfintei Cruci, îi vindeca pe cei în suferintã. Îmbina arta vindecãrii trupesti cu puterea harului lui Dumnezeu. Asa ar trebui sã fie viata fiecãrui medic. Pe lângã priceperea din punct de vedere stiintific, este nevoie si de har, de darul pe care Dumnezeu îl dã celor credinciosi. Mãrturisea, foarte frumos, un medic, cã el are sentimentul cã în operatie, nu el opereazã, ci Hristos. Sunt atâtea situatii imprevizibile în care numai Dumnezeu, prin interventia Sa minunatã, ajutã sã fie dus la bun sfârsit actul medical. Sfântul Pantelimon nu s-a lepãdat de Hristos. În timp ce suporta chinurile din partea celor care îl prigoneau si îl calomniau, încercând ca prin suferinta fizicã sã îl determine sã renunte la Hristos, el se ruga pentru toti acestia. În acele momente, i S-a arãtat Domnul din cer, spunându-i cã nu se va mai numi Pandoleon ci Panteleimon, adicã «cel a tot milostiv»”, a spus Episcopul Husilor.
“Ne înfricosãm dacã suntem prigoniti, batjocoriti, calomniati, asa cum a fost Sfântul Pantelimon”
Ierarhul Husilor a îndemnat pe cei prezenti sã învete din pilda vietii Sfântului Pantelimon si din curajul sãu de a mãrturisi credinta în Hristos: „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este un exemplu de mãrturisire, pentru fiecare dintre noi. Chiar dacã a trãit într-un context ostil, iar crestinii erau minoritari, el nu a pus nimic din cele ce tin de lumea aceasta, mai presus de credinta în Hristos. A mãrturisit, cu pretul vietii sale, despre dragostea lui Hristos fatã de cei din jurul sãu. Asa ni se spune în Evanghelie: „Asa veti da dovadã cã sunteti ucenicii Mei, dacã vã iubiti unul pe celãlalt. Cred cã multi am picat la acest examen. Este multã lipsã de dragoste, mai ales între noi, crestinii. Ne înfricosãm dacã suntem prigoniti, batjocoriti, calomniati, asa cum a fost Sfântul Pantelimon. Cei care nu credeau în Hristos îl acuzau pe Sfântul Pantelimon cã era vrãjitor si cã face scamatorii, vindecând pe cei bolnavi. Sã nu ne închipuim cã lucrurile acestea nu se repetã si astãzi. Credinta este ironizatã, persiflatã. Noi ar trebui sã avem în minte cuvântul lui Hristos: «dacã pe Mine M-au prigonit, si pe voi vã vor prigoni». Sã luãm aminte la viata Sfântului Pantelimon, la smerenia si bunãtatea lui. Sã fim, pentru cei din jurul nostru, prin tot ceea ce facem, cel putin mângâiere si odihnã. Sã nu amplificãm suferinta în sufletul oamenilor, ci, prin prezenta noastrã, atitudinea noastrã, sã simtã dragoste, bunãtate si mângâiere”.
