spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Pungestenii picheteazã Prefectura Vaslui (foto)

- Advertisement -

PROTESTELE CONTINUÃ Institutia Prefectului Judetului Vaslui si-a declarat clar pozitia, în acord cu guvernul României, respectiv pro-Chevron si împotriva intereselor cetãtenilor din zonã. A dovedit asta prin deciziile luate, de cerere a anulãrii hotãrârilor de Consiliu Local privind interzicerea explorãrii si exploatãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice în zona Pungesti, dar si de respingere a celor douã initiative de organizare de referendumuri, unul pe aceeasi problematicã, a gazelor de sist, celãlalt pentru demiterea primarului comunei Pungesti, Dat fiind acest fapt, locuitorii comunei Pungesti au luat decizia pichetãrii Institutiei Prefectului Judetului Vaslui.

Toate initiativele legale luate de reprezentantii locuitorilor prin Consiliul Local al comunei Pungesti, respectiv hotãrârile prin care se interzice explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei, trei la numãr, în decursul anului 2013, cât si cererile de organizare a douã referendumuri, unul de consultare a cetãtenilor comunei pe acelasi subiect, al gazelor de sist, si unul pentru demiterea primarului Mircia Vlasã, au avut acelasi rãspuns din partea prefecturii, respectiv de respingere a acestor doleante. În aceste conditii, pânã ce actele contestate vor fi solutionate în instantã, locuitorii comunei Pungesti au luat decizia sã apeleze la o nouã formã de protest. De la sfârsitul anului trecut au fost organizate mai multe mitinguri în care si-au afirmat rãspicat pozitia, dupã proteste soldate cu arestãri, amenzi si declararea zonei în care Chevron are perimetru drept zonã specialã de sigurantã, drept consecintã fiind prezenta masivã a jandarmilor în comunã si interzicerea oricãror adunãri neautorizate, dupã ce greva foamei începutã chiar înaintea Crãciunului din 2013 a fost opritã tot prin interventia fortelor de ordine. Acum, locuitorii comunei Pungesti care se opun explorãrii si exploatãrii gazelor de sist în zonã prin metoda fracturãrii hidraulice au ales calea legalã, respectiv de contestare în instantã a deciziilor luate de prefecturã împotriva unor acte legale, ale CL Pungesti, aprobate cu acordul majoritãtii cetãtenilor si a unanimitãtii consilierilor locali. În plus, începând de ieri, marti 18 februarie, s-a luat decizia pichetãrii sediului Institutiei Prefectului, pentru a protesta astfel împotriva mãsurilor luate de prefectul Radu Renga împotriva vointei cetãtenilor. Timp de trei zile, pânã la obtinerea autorizatiilor necesare, la intrãrile în sediul prefecturii cetãtenii din comuna Pungesti vor protesta pasnic, prin intermediul unor pancarte prin care-si fac cunoscute doleantele, urmând ca de vineri, dupã obtinerea autorizatiilor de protest necesare, numãrul celor care vor picheta prefectura urmând a creste, pânã la circa 10 persoane zilnic.

„Vrem sã atragem atentia întregii tãri”

„Dorim sã atragem atentia cetãtenilor municipiului Vaslui, a judetului si chiar din întreaga tarã cu privire la riscurile metodei de exploatare a gazelor de sist, pentru cã, mai devreme sau mai târziu, si ei vor fi afectati de poluarea datoratã sondelor ce urmeazã a împânzi judetul”, a declarat Ion Herghelegiu, primul dintre locuitorii comunei Pungesti, care vor picheta sediul prefecturii. „De mai bine de patru luni, oamenii din Pungesti si-au afirmat si reafirmat decizia de a nu permite lucrãrile de explorare si exploatare a gazelor de sist pe teritoriul comunei. Au fost nenumãrate proteste spontane, în care, în ciuda amenintãrilor si amenzilor, locuitorii comunei si-au arãtat rãspicat pozitia si dorinta de a trãi într-un mediu curat, lipsit de noxele pe care compania Chevron este posibil sã le aducã în comunã. Acum am trecut la o nouã fazã, de responsabilizare a cetãtenilor municipiului Vaslui, a întregului judet, pentru a-i convinge sã se alãture cauzei noastre. În plus, vrem sã atragem atentia întregii tãri cu privire la ilegalitãtile factorilor responsabili de la nivelul judetului, ilegalitãti fãcute cu un singur scop, acela de a facilita companiei americane Chevron exploatarea resurselor subsolului românesc, indiferent de consecintele viitoare, totul în numele profitului bãnesc”, a adãugat Constantin Spiridon, liderul de opinie al cetãtenilor din Pungesti.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.