Local

Pușcașu persistă în hoție! Vrea musai la pușcărie, că vine frigu’… (VIDEO)

RECIDIVIST… Un bărbat de 24 de ani, recidivist de pe la 18 ani de comiterea infracțiunilor de tâlhărie, tentativă de furt si nerespectarea hotărârilor judecătorești, a ajuns a nu știm câta oară pe mâna polițiștilor. Este vorba despre vestitul hoț, mitoman și incorigibil infractor, Cătălin Viorel Pușcașu din Fălciu, care s-a pripășit prin Bârlad, cerșind practic arestarea. El a fost prins a nu știm câta oară de polițiștii locali bârlădeni dând recent două spargeri la un magazin de SH, din zona Pieței (undeva pe drumul spre strada Gării), unde a furat bani și haine mai groase. După ce a tâlhărit, a ajuns unde și-a „dorit”: în arestul preventiv!

Judecătoria Bârlad a admis pe 02 noiembrie a.c., propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad și a dispus arestarea preventivă a inculpatului Pușcașu Cătălin Viorel, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Pentru fapta sa penală pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 02 noiembrie până la data de 01 decembrie , inclusiv. Evident că individul de 24 de ani, care abia ieșise din pușcărie, revine la „locul său potrivit și cald”, dar avocata sa a făcut deja din oficiu o întâmpinare la Tribunalul Vaslui, ca să-l „salveze” pe Cătălin Viorel Pușcașu! Vă reamintim că Viorel Cătălin Pușcașu este un tânăr infractor de viitor, fost instituționalizat la Centrul pentru Delincvenți din Fălciu, care a apartinut Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, și care nu se învață deloc minte. Acesta are nenumărate furturi la activ, având o mare “pasiune”: spargerile!

Tânărul infractor Cătălin Pușcașu este deja cunoscut de cititorii noștri, după „atacurile” frecvente

Cătălin Pușcașu a ajuns să fure din greu, încă din 2018, când la cei 19 ani a furat de la automatele de cafea din Piata Centrală Bârlad, fiind și cel care a dat spargerile răsunătoare, în 2017, în Fălciu, la Primărie și pe la casele oamenilor! A fost depistat în flagrant de polițiștii bârlădeni, imediat după comiterea faptei, când i-a sustras (prin smulgere) unui bărbat de 23 de ani telefonul mobil. Cătălin Pușcașu a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de dispunere a unei măsuri, primind 30 de zile de arest preventiv. Procurorul de caz a fost cel care l-a trimis la instanță, pentru a fi arestat preventiv. Și astfel, Pușcașu Cătălin a ajuns în primul arest la Penitenciarul Vaslui pentru 30 de zile. După ieșirea „la cald și lumină” de la pușcărie, Pușcașu Cătălin Viorel, care între timp a împlinit 24 de ani, se află acum în arest preventiv de pe 2 noiembrie a.c., urmând ca Tribunalul Vaslui să dea verdictul: ori continuarea arestului preventiv, până la emiterea pedepsei, ori cercetare în libertate.

1 comentariu

  1. Normal, că e boierie … ia să-i scoateți zilnic la munci, fără condiții de pensiune , ia să vezi atunci cum scad infracțiunile …. dar cu cine ????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button