spot_img
spot_img
19.8 C
Vaslui
05-mai-2025

Puterea reală a președintelui României: ce spune Constituția

- Advertisement -

Deși candidații promit schimbări majore, puterea președintelui României este limitată de Constituție. Legea fundamentală stabilește clar ce poate și ce nu poate face șeful statului.

Președintele este garantul independenței, unității și integrității teritoriale a statului

„Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, arată primul articol din Constituția României în privința atribuțiilor președintelui, pe care cetățenii urmează să îl aleagă pe 4 și 18 mai.

Potrivit Legii fundamentale a statului, președintele reprezintă statul în plan extern, având atribuții în politica externă și apărare. Este comandantul suprem al armatei și convoacă CSAT. De asemenea, numește premierul și promulgă legi.

Șeful statului este cel care desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

El poate și dizolva Parlamentul, însă numai după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, dacă Legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Acest lucru se poate întâmpla o singură dată în cursul unui an și nu în ultimele 6 luni de mandat…https://adevarul.ro/alegeri-prezidentiale-2025/puterea-reala-a-presedintelui-romaniei-ce-spune-2440694.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.