spot_img
spot_img
18.9 C
Vaslui
17-iul.-2025

Rață și „Shaolin” și-au exploatat sexual iubitele și vor intra de braț după gratii pentru șase ani de zile

- Advertisement -

După ce și-au exploatat sexual iubitele, doi tineri vor intra de braț după gratii. Amândoi au fost condamnați pentru proxenetism și au primit aceeași pedeapsă. Perioada în care au acționat cei doi a fost scurtă, iar sumele câștigate, destul de mici. Judecătorii au înclinat însă spre pedepse severe. Cei doi își joacă ultima șansă în fața Curții de Apel.

Ștefan Rață a cunoscut-o pe A.A. (20 de ani), în aprilie 2023. Tânăra se prostitua, dar acest amănunt nu l-a deranjat pe Rață. Dimpotrivă, s-a gândit că poate profita el însuși, devenind „peștele” fetei. A închiriat apartamente în centrul Iașului sau a Galațiului, a publicat anunțuri semi-analfabete de genul „Bună debea aștept să ne vedem” ori „Ceva nou la tine ân oraș” pe site-uri „de specialitate” și a stat de pază la parterul blocului, pentru situațiile în care fata ar fi avut probleme. În schimb, cea mai mare parte a banilor câștigați de fată îi păstra el.

Prietenul lui Rață, „Shaolin”, avea aceleași preocupări

Preocupări similare cu cele ale lui Rață avea și un prieten al acestuia, Valentin Munteanu, zis „Shaolin”. Și acesta se împrietenise, cam în aceeași perioadă, cu B.B. (17 ani). Și aceasta se prostitua, ca și A.A., din 2022. Când a cunoscut-o, Munteanu habar n-avea că fata e minoră. Când a aflat, nu i-a păsat, oricum. Munteanu era ceva mai atent cu anunțurile publicate pentru fată: „Discretă și pasională” sau „La mine nu ai mai fost”…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/rata-si-shaolin-si-au-exploatat-sexual-iubitele-si-vor-intra-de-brat-dupa-gratii-pentru-sase-ani-de-zile–1774542.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.