IasiMoldova

Razii în Iași. Sunt verificate 23 de locații unde locuiau cetățeni din Republica Moldova

P olițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au desfășurat, marți, o serie de acțiuni pe raza județului Iași pentru a asigura respectarea legalității în domeniul stabilirii în România a cetățenilor români originari din Republica Moldova și Ucraina, dar și a cetățenilor din Federația Rusă și alte state.

Potrivit unui comunicat al IPJ Iași, în cadrul acțiunii au fost verificate 23 de locații și au fost legitimate 30 de persoane.

„Polițiștii au efectuat verificări în baza informațiilor puse la dispoziție de către structurile de evidență a persoanelor, în 23 de locații din municipiul Iași, cât și din județul Iași, context în care au fost analizate și circumstanțele în care a fost realizată luarea în spațiu. Totodată, scopul acțiunii a fost asigurarea respectării legalității în domeniul stabilirii în România a cetățenilor români originari din Republica Moldova și Ucraina, dar și din Federația Rusă și alte state, din punct de vedere polițienesc”, se arată în comunicat.

Verificările au fost realizate în contextul modificărilor recente ale legislației privind domiciliul și reședința, care au urmărit adaptarea procedurilor la principiile debirocratizării și simplificării administrative, precum și diminuarea unor fenomene care au creat efecte negative în societate.

Cele mai recente modificări vizează în special situațiile persoanelor care nu mai locuiesc efectiv la adresa de domiciliu sau reședință, precum și eliminarea posibilității înscrierii în actul de identitate a unei adrese la care figurează mai mult de 10 persoane, conform Legii nr. 162 din 31.05.2023 pentru modificarea și completarea O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/razii-in-iasi-sunt-verificate-23-de-locatii-unde-2474045.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button