RC Bârlad, locul 2 în etapa a II-a a Campionatului Național de rugby 7s

Etapa a II-a a Campionatului Național de rugby 7s, Turneul Elită și Promovare, s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, la București (turneul Elită) și în localitatea Oarda, lângă Alba Iulia (turneul Promovare). Rugby Club Bârlad a terminat pe locul secund în turneul Promovare, după ce a înregistrat două victorii, 5-0 cu CSU Alba Iulia și 42-0 cu CSM Sibiu, în faza grupelor, și o înfrângere, 7-24 cu CSM Galați, în finala etapei a doua. În clasamentul de etapă, Bârladul s-a situat pe locul doi, cu 8 puncte, iar în clasamentul general se află tot pe 2, cu 16 puncte. Runda a doua a Turneului Elită a fost câștigată de CS Rapid București, care a trecut de CSU Elbi Cluj (17-14) în finala competiției.