Reacție dură a ministrei de externe după poza cu Năstase și Dăncilă de la Beijing
„Un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor”
Reacția dură a Oanei Țoiu a venit după ce Adrian Năstase, soția sa Dana și Viorica Dăncilă au fost miercuri la grandioasa paradă militară de la Beijing și au apărut într-o poză de grup cu Xi, Putin și Kim.
Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong Un au apărut pentru prima oară împreună la marea paradă militară de la Beijing, iar liderul chinez le-a spus zecilor de mii de oameni din piața Tiananmen că lumea are de ales între pace și război.
Evenimentul care marchează 80 de ani de la înfrângerea Japoniei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost evitat aproape de toți liderii din Vest, dar Putin și Kim – paria în Occident din cauza războiului din Ucraina și a ambițiilor nucleare ale lui Kim – au fost invitați de onoare.
“România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi”, a spus ministra de externe.
„Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română”, a acuzat ea, făcând referire la un atac fără precedent al Rusiei la granița cu România…https://hotnews.ro/reactie-dura-a-ministrei-de-externe-dupa-poza-cu-nastase-si-dancila-de-la-beijing-un-patriot-nu-s-ar-gudura-pe-langa-agresor-2057854
Ba toanta mai e madame Toiu!
Ce treaba are una cu alta???
Sa te invite președintele Chinei undeva si sa refuzi??? Presedintele Chinei!!!
Înseamnă să fii total cretin.
General (r) SIE Silviu PREDOIU, președinte PLAN România, fost candidat la președinție:
” În presa europeană, recent încheiatul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) a fost tratat mai ales ca un exercițiu propagandistic al Chinei și Rusiei. O abordare pe cât de comodă pentru politicianul occidental pe atât de superficială. Se trece cu vederea faptul că cetățenii statelor participante la lucrări cumulează bine peste jumătate din populația lumii și că, dincolo de gesturi simbolice, au fost discutați pași concreți pentru întărirea cooperării lor: crearea unei bănci de dezvoltare, a unui sistem financiar propriu, cooperare în inteligență artificială și multe proiecte de infrastructură. Este mai simplu pentru “occident” să vorbească despre BRICS și SCO ca fiind victime ale presiunii ruse și chineze decât să accepte că Sudul Global chiar există și are propriile motivații și interese. Refuzăm să acceptăm că statele reunite, de la Rusia și China, la India, Pakistan, statele din Asia Centrală, Iran, Turcia și altele nu sunt aduse împreună de loialitate ideologică, ci de interese comune: securitate energetică, autonomie financiară, infrastructură, etc. Din păcate, atitudinea condescendentă, de superioritate, a “vestului civilizat” alimentează neîncrederea și împinge tot mai multe state să caute alternative la ordinea internațională propusă și condusă de Occident.
Ne cramponăm de șabloane, respingem orice pare să amenințe starea actuală chiar dacă, în același timp, liderii europeni au demonstrat că sunt pregătiți și pot accepta schimbări radicale. Bineînțeles, deocamdată doar pe cele ce vin de la Washington. Poziția administrației Trump față de Ucraina și Rusia, schimbată total față de cea a lui Biden pe o multitudine de teme ale agendei internaționale, nu doar că a fost acceptată, ba chiar aplaudată – deși i-a prins total nepregătiți și le-a răsturnat complet retorica de până atunci. Dacă ascultăm America atunci când își schimbă strategia peste noapte, nu ar fi normal să ascultăm și vocile care vin din partea a miliarde de oameni și care susțin aceleași lucruri de ani buni?
După eșecul bipolarismului și falimentul recent al unipolarismului, ce este atât de greu de acceptat la ideea unei lumi multipolare? De ce ar trebui ca fiecare inițiativă de acest tip să fie redusă la o “agendă anti-hegemonică a Chinei și Rusiei”? Multipolarismul nu mai este un slogan, ci o realitate. Summitul de la Tianjin a arătat limpede că o parte semnificativă a lumii caută securitate energetică, autonomie financiară și parteneriate tehnologice dincolo de Occident. Iar dacă Europa continuă să minimalizeze aceste semnale sub eticheta de „propagandă”, riscăm să fim din nou luați prin surprindere de lumea care se schimbă chiar sub ochii noștri. Întrebarea nu e dacă ne place sau nu, ci dacă suntem pregătiți, să jucăm un rol activ sau să rămânem simpli spectatori. Deocamdată ca europeni sub Dan, Bolojan, Țoiu et comp, nu putem încă spera ca români. Cineva spunea că “nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem”. Pare că acest principiu se aplică în totalitate politicianului occidental. Iar asta, pentru Europa, devine tot mai riscant.”
General (r) SIE Silviu PREDOIU, președinte PLAN România, fost candidat la președinție:
”În România, cuvântul „reformă” este folosit de guvernanți ca o promisiune de modernizare și progres. Sună bine, creează speranță, dă impresia că statul se schimbă în profunzime. Îl folosim de 30 ani și tot reformăm: statul, aparatul bugetar, instituții, sisteme, mentalități. Reformăm tot și toate rămân la fel.
Astăzi a venit vremea pentru ”Reforma” lui Bolojan. După ce înainte a fost ”reforma aparatului de stat și echilibrare fiscală”, ”cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție” a lui Ciolacu, doar în urmă cu 2 ani, prin aceeași procedură a asumării răspunderii.
Și atunci avem dreptul să fim sceptici și să ne întrebăm cât de justificat este acest termen atunci când vorbim despre pachetul II Bolojan? Avem.
În realitate, acest pachet este doar o colecție de modificări legislative răzlețe, fiecare vizând câte un detaliu din fiscalitate, salarizare, pensionare sau regulile administrației. Ca să înțeleagă exact ce propune guvernul, un cetățean obișnuit ar trebui să studieze o mulțime de legi și ordonanțe, pline de trimiteri încrucișate – un adevărat labirint birocratic. Cum nu trăim într-o țară de juriști și consultanți fiscali, omul simplu are doar două opțiuni: fie crede povestea oficială spusă de Bolojan, fie rămâne confuz și neputincios. Parlamentarii noștri, aleși pe orice criterii mai puțin cel de competență, nu sunt într-o situație mai bună. Mulți dintre ei nu au pregătirea necesară pentru a înțelege implicațiile fiecărei modificări, iar votul se dă „pe linie de partid”, pe baza unor rezumate politice simplificate: „Aceasta e o reformă bună, reduce risipa, echilibrează bugetul si ajuta imaginea partidului”. În practică, Parlamentul a ajuns să fie un mecanism formal de validare politică, nu un filtru de competență și responsabilitate. O reformă adevărată înseamnă altceva: viziune pe termen lung, schimbări structurale, impact sistemic, coerență legislativă și consultare publică reală. De exemplu, o reformă în sănătate ar presupune regândirea întregului sistem: de la finanțare și parcursul pacientului, la cariera medicilor și digitalizarea serviciilor. În schimb, ceea ce s-a numit recent „reformă în sănătate” s-a rezumat la o procedură pentru ocuparea posturilor de șefi de secție. Dacă asta e reformă, atunci și vopsirea unui gard poate fi prezentată ca un proiect de “regenerare urbană”.
Din ce s-a văzut până acum, pachetul II Bolojan urmărește corectarea rapidă a deficitului bugetar, după o logică pur contabilă: unde sunt scurgeri de bani, se pune un dop legislativ; unde lipsesc bani, se inventează o taxă nouă. Asta seamănă mai degrabă cu un program de austeritate fragmentat, nu cu o reformă profundă. Și totuși, termenul „reformă” e folosit obsesiv. Pentru publicul intern, sună bine și creează impresia de modernizare, chiar dacă, în realitate, se traduce doar prin costuri mai mari pentru aceleași servicii de slabă calitate. Pentru instituțiile externe, transmite un mesaj de responsabilitate și deschide uși către finanțări și împrumuturi. Pentru politicieni, oferă o poveste simplă, în care costurile reale sunt ascunse în spatele unor cuvinte mari.
Dacă guvernul ar fi sincer, ar putea să numească lucrurile exact așa cum sunt: „Pachet de măsuri secvențiale pentru reducerea costurilor și creșterea încasărilor”. Dar un asemenea titlu nu ar da bine nici în campanie electorală, nici în rapoartele către Bruxelles. Pe scurt, pachetul II Bolojan nu schimbă fundamental statul român, ci doar îl ajustează temporar, pentru a câștiga timp. Cuvântul „reformă” rămâne o poveste frumos împachetată, iar adevărata transformare a statului mai așteaptă.”