PRINȘI… Mai mulți vasluieni care primiseră deja condamnare definitivă din partea instanțelor s-au ales cu o vacanță scurtată după ce polițiștii le-au bătut la ușă. În cadrul activităților operative desfășurate zilele trecute, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, Biroului Investigații Criminale Vaslui și cei ai Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au pus în aplicare numai puțin de patru mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.
Primul mandat a fost pus în aplicare la data de 30 iulie 2025, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au căutat și depistat în comuna Deleni, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Vaslui, pe numele căruia Judecătoria Vaslui a emis mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Persoana sus-menționată a fost escortată și încarcerată la Penitenciarul Vaslui. Al doilea mandat a fost pus în aplicare la data de 2 august 2025, de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, cu sprijinul Biroului Investigații Criminale Vaslui, care au căutat și depistat în comuna Pușcași, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Vaslui. Pe numele acestuia, Judecătoria Vaslui a emis la data de 1 august 2025, un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Infracțiunea (furtul de animale) s-a produs în luna mai 2025, în municipiul Vaslui.
Închisoare pentru abandon de familie
Un alt mandat a fost pus în aplicare de polițiștii vasluieni la data de 2 august 2025, aceștia căutând și depistând în comuna Delești un bărbat în vârstă de 39 de ani, din aceeași localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie. Persoana sus-menționată a fost, de asemenea, escortată și încarcerată la Penitenciarul Vaslui. Al patrulea mandat de executare a vizat un bărbat din comuna Berezeni, în vârstă de 59 de ani, care fusese condamnat pentru infracțiunea de viol.