spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Refuz cu iz de răzbunare: Școala „Stroe Belloescu” din Bârlad, singura școală „tăiată” de primarul Boroș de la investiții!

- Advertisement -
REFUZ… Prof. Irina Buzamăt (foto medalion), directoarea școlii, a solicitat bani pentru reparația și asfaltarea curții interioare, dar primarul, care este în conflict deschis cu soțul directoarei, nu a aprobat solicitarea acesteia.

INEXPLICABIL… Conducerea Școlii Gimnaziale „Stroe Belloescu” din Bârlad este nemulțumită de faptul că i-a fost respinsă solicitarea înaintată Primăriei Bârlad, privind o investiție foarte importantă. Este vorba despre efectuarea lucrărilor de reparații ale curții interioare, în valoare de aproximativ 60.000 de lei. Primarul Dumitru Boroș nu a aprobat această investiție, deși la toate celelalte școli a repartizat sumele socilitate pentru investiții, pe motiv că vrea să facă un pachet complet cu școlile care au nevoie de repararea (asfaltarea) curților interioare și să le scoată la licitație pe toate odată, ca să obțină un preț mai bun. Refuzul edilului pare a fi un act de răzbunare, îndreptat către prof. Irina Buzamăt, directoarea școlii, dacă luăm în calcul faptul că acesta se află în conflict direct cu soțul directoarei, Daniel Buzamăt.

Una dintre școlile gimnaziale din Bârlad, cea care poartă numele „Stroe S. Belloescu”, din cartierul Deal, are nevoie acută de investiții, motiv pentru care directorul instuției școlare a înaintat pe 7 iulie a.c., o adresă către Primăria Bârlad. Prin cererea respectivă, prof. Irina Buzamăt, directoarea școlii, a solicitat suma de 59 142, 77 lei, pentru reparația curții interioare și asfaltarea acesteia. Devizul de lucrări a fost întocmit de SC Reiser Ldp, prin directorul Daniel Buzamăt, care este și soțul directoarei școlii. Conform celor precizate de Irina Buzamăt, i-a fost refuzată solicitarea, de către primarul Dumitru Boroș, având în vedere că între soțul ei și domnul Boroș există acum un război politic, iar acest fapt se răsfrânge negativ asupra școlii conduse de ea.

„Nu știu de ce nu ne-a aprobat, suntem singura școală din Bârlad care nu am primit niciun leu pentru investiții! La toate s-au alocat bani, numai la noi nu. Acum eu nu pot să cred că domnul primar <<pedepsește>> această școală, unde el votează, din cartierul unde locuiește și unde populația l-a votat cu amândouă mâinile, din cauza <<războiului>> purtat cu soțul meu! Nu are nicio legătură, eu nu fac politică și nici elevii! Am trimis și solicitare pentru laptop-uri la școală, dar mi s-a spus că se vor da prin proiect european și am retras solicitarea. Dar de reparații pentru curtea interioară este nevoie, să știți”, a spus prof. Irina Buzamăt.

„Vom face un pachet cu toate reparațiile curților școlilor din Bârlad”

Întrebat de reporterii de la Vremea Nouă de ce lipsește Școala Gimnazială „Stroe S.Belloescu” din lista cu investițiile pentru instituțiile de învățământ, primarul Dumitru Boroș a venit cu precizări:

„Da, așa este. Aici este o discuție și doamna director dacă nu a înțeles, o să mă duc să-i explic personal. Nu am dat pentru nicio curte interioară, ci vom face un pachet să le scoatem pe toate la licitație, că sunt și la Codreanu, și la Școala nr. 10 (Stroe Belloesc – n.r.) și la Școala nr. 5 (Principesa Elena Bibescu – n.r.). Sunt mai multe școli care au nevoie și vom face un pachet, ca să scoatem un preț mai bun, mai ieftim, că dacă le scoți câte o bucățică, ieșim mai scump. Știu că e supărată, că devizul i l-a făcut soțul, domnul Daniel. Trebuie să calculăm și cât face întreg pachetul, să găsim și bani, apoi vom ști când se scoate la licitație.”, a spus primarul Boroș.

Cu alte cuvinte, excepție făcând faptul că SC Reiser a întocmit devizul, nu directorul Buzamăt și tot Reiser a întocmit la toate școlile din Bârlad care au nevoie de asfaltarea curților interioare, Școala „Stroe Belloescu” este singura din Bârlad pentru care încă nu sunt șanse de investiții. Și nu din cauza războiului dintre Buzamăt și Boroș, nu! Cel puțin așa spune primarul Boroș! Totuși, copiii nu au nicio vină, iar părinții copiilor au rămas cu un gust amar!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Câtă ipocrizie!!!Doamnă, nu v-ați afirmat cu nimic in afara de proiecte Europene in care v-ați luat fiicele la plimbare. Altceva nimic..cel puțin nu am auzit eu

  2. Deja m a luat plinsul ! Stiti ce i curios ? Ca in toate structurile statului in institutii bugetate de stat , toti directorii sunt ,,unsi “ politic si la pachet cu neamurile lor .
    Parca ar fi murit mama specialistilor si numai cei afiliati politic sunt cei mai buni . Si nu oricare – numai cei care fac parte din partidul care este la putere ! Uite asa dunt indepartati oameni competenti, gospodari cu initiativa – ca trebuie sa vina ,, cutare” care e a dimnului ,, cutare “
    Dna Mironica : dar fetele dlui Buzamat mai sunt pe lista de locuri pentru case? A fost putin teatru cum ca s au retras dar … sunt pe aceleasi locuri . Dl Buzamat are trei proprietati si nu au saracii unde sa locuiasca – Pe asta de ce nu o scrieti ?
    De ce nu ati scris cind au fost inlaturati de la conducerea scolilor oameni competenti ? Acum facem zizanie pentru nu stiu ce scoala, dar cind liceul Eminescu era vai de lume nu s a mai alarmat nimeni . Mi ar placea sa vad ca presa chiar reprezinta o putere in stat si nu scrie ,, dupa cum bate vintul “!

  3. Hai na!!! „Nu face politică”…păi Stimata doamna, dar nu poliric ai fost pusă in functie? Atunci când te-a numit nu te-ai mirat, nu ai intrebat de ce? Pe ce motiv sw face schimbarea?! Acum te roade binele scolii…De râsul curcilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.