Propunerea a fost aprobată de liderii europeni prezenţi la Castelul din Praga pentru primul summit al CPE, a declarat un purtător de cuvânt al lui Charles Michel, citat de agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.
Spania va găzdui cel de-al treilea summit, iar Regatul Unit pe al patrulea, pentru a păstra alternanţa între statele membre UE și statele non-UE, notează DPA.
„Cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova. Propunerea de a găzdui reuniunea celor 44 lideri ai statelor şi regiunilor din Europa în ţara noastră accentuează sprijinul univoc al partenerilor noştri pentru parcursul şi viitorul european al Moldovei. El reflectă de asemenea caracterul pragmatic şi orientat spre rezultat, pe care dorim să-l conferim Comunităţii Politice Europene create astăzi”, a scris, joi, pe Facebook preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu…https://adevarul.ro/stiri-externe/republica-moldova/republica-moldova-gazda-urmatorului-summit-al-2210956.html