Decretul de revocare a lui Teodor Baconschi din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, precum şi cel de numire pe aceeaşi funcţie a lui Cristian Diaconescu au fost publicate marţi seară în Monitorul Oficial.
Noul ministru al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a depus jurământul de învestitură în funcţie marţi, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu. La ceremonia de la Cotroceni a fost prezent şi fostul şef al diplomaţiei, Teodor Baconschi.
AGERPRES.ro