spot_img
spot_img
20 C
Vaslui
01-iun.-2025

Revoltă la Vulturu: Becali a dat casele gratis, Primăria vinde pămantul

- Advertisement -

Foştii sinistraţi din Vadu Roşca pot vinde terenurile către rudele de gradul întai la preţul de 1 euro/mp.Ceilalţi cumpărători plătesc 4 euro/mp. Consiliul Local Vulturu a votat ieri această hotărare, sub presiunea sinistraţilor speriaţi că vor fi obligaţi să-şi cumpere terenurile la preţuri foarte mari.Terenul e dat de pomană, pomana niciodată nu se ia înapoi”, a sărit una dintre localnice, supărată că primăria face afaceri cu pămantul de sub casele donate de Becali sau de Guvern.41 de sinistraţi au vandut pană acum casele primite cadou, unele chiar cu 30.000 de euro
Foştii sinistraţi de la Vadu Roşca pot să devină proprietari pe terenurile primite gratuit în folosinţă de la primărie sau le pot vinde, după hotărarea Consiliului Local de ieri. Dacă le vor pentru ei, preţul este de 1 euro/mp, dacă le vand altcuiva, suma creşte la 4 euro/mp. Primarul Nicuşor Păcuraru spune că a iniţiat proiectul de hotărare pentru că unii oamenii au început să-şi vandă casele primite de la Becali sau Guvern, iar situaţia terenurilor este neclară. Speriaţi că vor fi obligaţi să-şi cumpere pămantul primit gratuit, sinistraţii s-au adunat ieri la primărie pentru a cere lămuriri.

Consiliul Local Vulturu s-a întrunit ieri pentru a aproba un proiect de hotărare iniţiat de primarul PSD Nicuşor Păcuraru privind terenurile date sinistraţilor de la Vadu Roşca. Acesta prevede posibilitatea cumpărării terenurilor de sub casele construite pentru locuitorii din Vadu Roşca de către beneficiar sau să poată fi vandute odată cu proprietatea construită. După inundaţiile care au avut loc la Vadu Roşca în urmă cu aproape opt ani, latifundiarul Gigi Becali a ridicat pe un islaz un nou sat pentru sinistraţi, Vulturu Becali, în care se află 188 de case. De asemenea, alte 145 case au fost construite cu finanţare prin ANL, pe un alt islaz la Boţîrlău. Beneficiarii au primit de la 600 la 800 mp de teren, în folosinţă gratuită, din islazul comunei. Primarul Nicuşor Păcuaru a afirmat că a iniţiat acest proiect de hotărare, întrucat au fost 41 de locuinţe vandute pană acum şi a dorit să clarifice situaţia juridică a terenurilor, care au fost date în folosinţă gratuită beneficiarilor.

Primarul Nicuşor Păcuraru a susţinut că odată cu vanzarea caselor trebuie vandute şi terenurile, întrucat dreptul de folosinţă nu se poate transmite

Cateva zeci de persoane s-au adunat ieri la primăria din Vulturu, speriate că vor fi obligate să cumpere pămantul de sub case la preţul de 1 euro/mp sau chiar 4 euro/mp. “De unde să dăm 800 de euro pe teren? Noi nu avem bani să le cumpărăm, de ce ni le-au dat, dacă acum ne pun să le plătim?”, a spus Veronica Crăciun, fostă sinistrată din Vadu Roşca. “Noi nu avem nici după ce să bem apă, sunte năcăjîţi. Pensia e de 3,5 milioane lei şi tratamentul de 10. Terenul e dat de pomană, pomana niciodată nu se ia înapoi”, a adăutat o altă femeie venită la primărie. Înainte de începerea şedinţei, primarul Nicuşor Păcuaru a încercat să calmeze spiritele şi să le spună oamenilor că nu vor avea de suferit.

Sinistraţii au vandut 41 de case

Casele construite pentru sinistraţi se întind pe circa 50 de hectare, iar vanzarea terenului înseamnă bani buni

Spiritele din comună au fost agitate de faptul că a existat un proiect de hotărare în care se preciza că preţul de vanzare este de 4 euro/mp, fără a se oferi şi alte precizări. De altfel, în acest context, deputatul PP – DD Neagu Murgu l-a “sfătuit” ieri pe primarul Nicuşor Păcuraru să amane discutarea acestui proiect şi redactarea acestuia în altă formă pentru o altă şedinţă. Acest lucru nu s-a întamplat însă, chiar dacă în şedinţă şi unul dintre consilierii PP – DD a propus amanarea proiectului. “Au fost 41 de case care s-au vandut, din care 18 au fost către străini. Noi nu putem transmite cu titlu gratuit terenul de sub casă. Toţi cetăţenii care au primit teren cu titlu gratuit îl pot folosi în continuare, la fel ca şi copiii lor. Dar noi nu putem face acest lucru cu casele vandute. S-a vandut o casă cu 30.000 de euro la ANL”, a afirmat primarul în deschiderea şedinţei. Edilul Nicuşor Păcuraru a mai arătat că după vanzarea caselor, beneficiarii terenurilor nu mai plătesc impozit. “Noi nu vrem să vindem, dar vreau să devin proprietar fără să plătesc, ca să ştiu că le las ceva copiilor”, a spus unul dintre cei care au asistat la şedinţă. De altfel, mai mulţi consilieri au propus ca să se găsească o soluţie prin care foştii sinistraţi să poată vinde terenurile către rudele de gradul întai. “Votul a fost aşa cum şi-au dorit cei care au vrut să devină proprietari. Beneficiarii terenurilor care vor să devină proprietari sau să vandă terenurile către rudele de gradul întai trebuie să plătească 1 euro/mp. Dacă terenurile sunt vandute către altcineva, cumpărătorul plăteşte 4 euro/mp”, a spus primarul Nicuşor Păcuraru la finalul şedinţei.

Deputatul Neagu Murgu: “a fost hoţie pe faţă”

Preţul de 1 euro/mp a fost stabilit printr-o evaluare, în care s-a ajuns la concluzia că aceasta este cea mai mică valoare pentru terenurile din comuna Vulturu, potrivit autorităţilor. Chiar dacă s-a dat drumul la vanzarea terenurilor, autorităţile spun că acestea pot fi folosite în continuare gratuit de către beneficiari şi, după aceea, de către copiii lor. Pentru primărie, dorinţa oamenilor de a deveni proprietari poate deveni o afacere, întrucat casele construite pentru sinistraţi se întind pe circa 50 de hectare. Modul în care s-a desfăşurat şedinţa de ieri a fost contestat de deputatul PP – DD Neagu Murgu, care are nu mai puţin de cinci consilieri la Vulturu. În Consiliul Local mai sunt şase aleşi USL, trei de la PDL şi un independent, adică 15 consilieri în total. Parlamentarul a susţinut că proiectul a fost supus de două ori aprobării. După ce prima dată a picat cu opt voturi “împotrivă” şi şapte “pentru”, a doua oară proiectul ar fi aprobat cu opt voturi “pentru”. “Am văzut o escrocherie pe faţă. Nu se poate vota un proiect de două ori. Prima dată s-a votat împotriva vanzării terenurilor de la Becali, iar a doua oară “pentru”. Sunt curios dacă în procesul verbal s-a consemnat dacă s-a votat de două ori. Avem filmarea şi vrem să-i dăm în judecată pentru că nu mai vrem să acceptăm nesimţirea partidului de guvernămant şi a USL”, a tunat deputatul PP – DD. “A fost doar o neînţelegere. Problema este în curte la domnul Murgu nu la noi. PP – DD a fost cel care a agitat spiritele în randul oamenilor”, a spus în replică primarul din Vulturu, social-democratul Păcuraru. Pentru a fi aplicabil, proiectul de hotărare aprobat ieri trebuie să primească aviz de legalitate de la Prefectură, după ce va fi analizat de juriştii instituţiei. (Mihai BOICU)

ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.