Ritmul lucrãrilor la Varianta de Ocolire a Bârladului a scãzut! Antreprenorul, atentionat de CNAIR! | FOTO
UPS!…De câteva zile bune, lucrãrile la Varianta de Ocolire (VO) a Bârladului au încetinit serios, mai precis sunt aproape oprite. Doar câteva autobasculante si utilaje mai fac treabã pe santier. Nu puține sunt șantierele de drumuri din țarã care au întârzieri sau unele au fost inaugurate dupã luni sau chiar ani de amânãri. Dupã cum se pare, VO a Bârladului tinde sã o ia pe acelasi „drum”, adicã amânãri peste amânãri pânã la finalizare. Oficiali din cadrul Companiei Nationale de Autostrãzi si Infrastructurã Rutierã (CNAIR), ne-au precizat cã „Antreprenorul nu a oprit lucrãrile, însã ritmul de execuție a lucrãrilor nu este unul corespunzãtor.”, ceea ce înseamnã cã s-ar putea ca finalizarea asa-zisei Sosea de Centurã a Bârladului sã nu respecte termenul prevãzut, adicã sfârsitul anului 2022. Antreprenorul însã, în persoana lui Mirel Vlas, de la Tehnic Asist Botosani, dã asigurãri cã se vor recupera timpul pierdut si dã vina pentru încetinirea lucrãrilor pe Permisul exploatare ce trebuie obtinut de la Exploatare – Groapã de Împrumut (care va fi emis de ANRM) și Permis de Traversare Ape (ce va fi emis de ANAR- ABA Prut-Bârlad). Treabã româneascã! Cireasa de pe tort în acest caz este cã primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boros, este convins cã „cineva nu vrea sã se lucreze la VO Bârlad si sunt anumite interese”, neluând în calcul si rãzboiul inutil si urât pe care l-a dus si îl mai duce, în interiorul PNL, fapt ce nu numai cã a rupt tara în douã, dar ne-a bãgat într-o crizã din care s-ar putea sã iesim fãrã Sosea de Centurã!
De mai bine de o sãptãmânã, lucrãrile la VO a Bârladului au încetinit serios. De la sutele de masini si utilaje care munceau ca furnicile pe santier, acum sunt 3-4 autobasculante, 2-3 utilaje si vreo 10-15 muncitori. An trimis cãtre CNAIR o solicitare, prin care a cerut sã ni se comunice ce se întâmplã si dacã cumva nu se închide santierul, având în vedere cã ajung la noi tot felul de zvonuri si informatii care mai de care mai alarmiste, privind lucrãrile la VO a Bârladului si despre antreprenorul SC Tehnic Asist SRL Botosani, care executã lucrarea. Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boros, ne-a precizat si el cã a fost pe 2 noiembrie pe santier, a vãzut cã s-au încetinit serios lucrãrile, cã pe santier mai sunt 15-20 de muncitori, câteva autobasculante si utilaje. „Eu am vãzut masini, utilaje, nu ca în varã, dar se lucreazã. Suspectez însã cã sunt niste lucruri necurate care duc la încetinirea asta, dar sper cã nu se va întâmpla mai rãu. Dacã nu se va face Varianta de Ocolire, asa o sã moarã, sã stea Bârladul fãrã sosea de centurã!”, a spus primarul Dumitru Boros, supãrat foc pe situatia existentã acum între CNAIR si antreprenorul SC Tehnic Asist SRL Botosani.
Oficialii CNAIR, despre VO a Bârladului: „ritmul lucrãrilor nu este corespunzãtor”
„Cu privire la cele menționate în solicitarea dvs, va informãm cã Antreprenorul nu a oprit lucrãrile, însã ritmul de execuție a lucrãrilor nu este unul corespunzãtor. La data prezentei pe șantierul Variantei de ocolire Bârlad, se desfãșoarã urmãtoarele tipuri de lucrãri:
– execuție podețe prefabricate ( hidroizolație, protecție hidroizolație, pereu, montare prefabricate)
– lucrãri de terasamente ( taluzare umpluturi, reprofilare terasamente pentru execuția stratului de pãmânt stabilizat, verificarea capacitãții portante)
– determinarea la compresiune pe pilloti ( Culee C1 și Pilã p4, Pasaj km 0+405 ). Progresul fizic înregistrat este de 32% la data prezentei adrese. În perioada urmãtoare se vor executa lucrãri de stabilizare a pãmântului la nivelul stratului de formã, așternere balast, iar pentru structuri se vor continua lucrãrile prin execuția elevațiilor și montarea grinzilor. De asemenea, se vor continua lucrãrile de relocare rețea utilitãți apã din zona km 0+000. Ritmul lucrãrilor a fost diminuat/încetinit de lipsa reconfirmarii la timp a avizelor: Permis de Exploatare – Groapã de Împrumut (ce va fi emis de ANRM) și Permis de Traversare Ape (ce va fi emis de ANAR- ABA Prut-Bârlad).
În vederea respectãrii duratei de execuție în conformitate cu cel mai recent Program de execuție înaintat de cãtre Antreprenor, Beneficiarul CNAIR a emis o serie de Notificãri cãtre Antreprenor în vederea adoptãrii unor mãsuri de accelerare și mobilizare corespunzãtoare în cadrul șantierului, cu scopul de a recupera întârzierile acumulate pânã la data prezentei. Astfel, Antreprenorul a fost instruit sã mobilizeze în șantier, cu celeritate, toate resursele din cadrul Programului de Execuție aprobat de cãtre echipa de Consultanțã (materiale – în special pãmânt, balast, betoane, prefabricate poduri și podețe, cât și personal – muncitori calificați/necalificați și operatori utilaje) necesare pentru a fi posibilã încadrarea în termenul de finalizare prevãzut în contract.”, spun oficialii CNAIR, în adresa primitã la redactie.
„ABA Prut – Bârlad a solicitat documente care nu au fost luate în calcul de la început!”
„CNAIR va veni în santier sã verifice stadiul lucrãrilor, dupã ce se obtin avizele pentru pãmânt. Si vor veni în câteva zile. Momentan se lucreazã ceea ce se poate lucra, pentru cã nu se poate lucra mai sus, fãrã sã termini terasamentul anterior. Acum îi asteptãm sã vinã sã facã receptia ca sã trecem la lucrãrile urmãtoare. Mai sunt lucrãri care nu pot fi fãcute din cauza avizului de la ABA Prut Bârlad, cu care în continuare avem aceleasi discutii de un an, ei fiind stat în stat, cer o sumedenie de documente, nu avem ce face! Nu pot sã spun mai mult, doar atât, nu au fost luate în calcul niciodatã aceste documente pe care ABA Prut Bârlad le cere acum de 9 luni de zile! Nu era în grafic! Asteptãm ok-ul ca sã putem sã trecem la nivelul urmãtor, sã continuãm lucrãrile.”, a spus Mirel Vlas.
„Nu e nimic adevãrat! Parchetul are dreptul sã verifice, iar orice dobitoc poate sã facã reclamatii!”
Acesta a comentat si faptul cã Parchetul European (PE) a trimis DNA-ul sã verifice ce pãmânt s-a bãgat la „temelia” VO Bârlad, existând o plângere cãtre PE a unui patron care a denuntat cã pãmântul luat de la groapa de împrumut, nu ar fi calitativ si ar pune în pericol siguranta circulatiei rutiere pe Varianta de Ocolire a Bârladului.
„Stiti cum spune românul, a fost un fâs într-un pahar cu apã! Pãmântul pus a fost gãsit cã este unul de calitate! Toti se gãsesc acum sã facã reclamatii, nu îi împiedicã nimeni! Parchetul are dreptul sã verifice lucrãrile cu fonduri europene, asa cum si orice dobitoc are dreptul sã facã reclamatii!”, a spus Mirel Vlas, patronul Tehnic Asis SRL Botosani, antreprenorul care executã VO a Bârladului.
Bă ! voi ne credeți idioți, adică CNAIR-ul spune că se execută „reprofilare terasamente pentru execuția stratului de pământ stabilizat, verificarea capacității portante”, asta nu înseamnă că pământul nu este bun, dacă materialul era de calitate nu s-ar mai fi stabilizat! Ăștia o să ne lase fără șoseaua de centură, și este vina lui Boroș pentru că s-a lăcomit la bani și l-a trimis pe Vlas la Duluțe pentru un pământ prost! Boroș și cei din primăriei trebuie să răspundă!
O intrebare arzatoare …de ce primarul nu a mai facut sedinte foto in vestuta reflectorizanta si a retras de pe Barlad Online albumul foto cu soseaua de centura?
Soferi fara salarii platite,,lucrari fara permise…ce face patronul asta Vlas?
Minciuni, le-au plecat toți șoferii pentru că nu le-au plătit salariile!