Rodica Stănoiu a fost deshumată. Decizie luată de procurori, care fac cercetări pentru ucidere din culpă
Parchetul Tribunalului Ilfov a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Fosta ministră a Justiției a fost deshumată luni, pentru ca medicii legiști să stabilească ce leziuni avea pe corp și ce le-a cauzat.
„În cauză se fac cercetări, deocamdată, pentru infracțiunile de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic. A fost dispusă exhumarea, care va avea loc astăzi, la cimitirul Izvorul Nou din București”, a declarat pentru HotNews, luni, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Ilfov, Radu Ștefan Oprescu.
Procurorii s-au autosesizat în acest caz în urma controverselor apărute în presă privind decesul Rodicăi Stănoiu, 86 de ani.
Surse judiciare citate de TVR spun că fosta ministră a fost internată la un spital din Bucureşti cu câteva zile înainte de deces, că avea urme vizibile de lovituri la cap şi în zona ochilor, dar şi că ar fi fost externată pe semnătură de către partenerul său de viață.
Urmează ca medicii legiști să facă autopsia, pentru a stabili cauza loviturilor Rodicăi Stănoiu.
Cine a fost Rodica Stănoiu
Rodica Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1961. În 1969 și în 1982, a urmat studii postuniversitare la Școala de Criminologie a Universității din Montréal, respectiv la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg. În 1975, a obținut titlul de Doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, iar în 1994, a urmat un stagiu de cercetare la Centrul Federal de Justiție din Washington DC, conform muzeulexiluluiromanesc.ro.
Din 1995 până în anul 2005, ea a lucrat ca profesor universitar la Universitatea Spiru Haret, iar din 1996 a fost profesoară la Universitatea Dimitrie Cantemir.
Începând cu 1996, Rodica Stănoiu a fost senator, timp de trei mandate.
Timp de patru ani, între 2000 și 2004, a fost ministru al Justiției în cabinetul de atunci al social-democraților, condus de Adrian Năstase…https://hotnews.ro/rodica-stanoiu-va-fi-deshumata-decizie-luata-de-procurori-care-fac-cercetari-pentru-ucidere-din-culpa-2131033