Rolul și importanța rugăciunii în iertarea păcatelor

TAINE… Prin rugăciune, prin harul lui Dumnezeu, inima omului se poate schimba, încât din inima răzbunătoare poate deveni o inimă iertătoare. Faptul că, prin căderea omului în păcat, chipul lui Dumnezeu s-a tulburat în ființa lui, mintea i s-a întunecat, sentimentele s-au pervertit, voința i-a slăbit, iar comuniunea cu Dumnezeu s-a întunecat în același timp, totuși omului căzut în păcat i-a rămas puterea de a-și ridica sufletul spre cer prin rugăciune”. Așa începe părintele paroh Andrei Galeru, de la biserica din Crețești, dizertația despre puterea rugăciunii în iertarea păcetelor. Mai jos, citiți considerațiile acestuia despre minunile rugăciunii, despre taina spovedaniei și despre iertarea păcatelor.

Preot Andrei Galeru

Prin rugăciunea unită cu postul, cu faptele bune, suntem legați direct de Dumnezeu mai mult decât de orice lucru material din această lume. Atunci când îl chemăm pe Hristos în rugăciune – „Doamne mântuiește-ne!” – El vine la noi în suflet și ne ajută, ne întărește și ne luminează. Rugăciunea smerită este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ea ne umple de prezența lui Dumnezeu Cel Milostiv. Atunci omul se deschide, se leapădă de sinele egoist, iar sufletul primește harul lui Dumnezeu. Rugăciunea care ne înalță este rugăciunea făcută întru smerenie, iar cea care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu este făcută cu mândrie. Avem ca exemplu rugăciunea vameșului din „Duminica vameșului și a fariseului” în care, vameșul se ruga spunând doar „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!”, iar fariseul, uitându-se cu dispreț la vameș, își etala calitățile: “postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala…”, uitând că toate acestea se datorau lui Dumnezeu .IPS Justinian Chira afirma: „Sufletul din care nu se înalță spre cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii plină de paienjeniș, locuită numai de păsările întunericului; iar un suflet care nu știe ruga, nu va ști ce e fericirea chiar de ar avea toate bogățiile pământului. Rugăciunea adevărată este truda sfântă”.

Rugăciunea pornită din credință și întărită în nădejde trebuie să fie pătrunsă de iubire

Înalțărea sufletului spre Dumnezeu prin rugăciune, în duh și adevăr, se face prin cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea. Credința face ca rugăciunea să pornească din adâncul sufletului și să fie expresia fidelă a simțămintelor îndreptate către Dumnezeu. Credința îi dă rugăciunii putere și siguranță după îndemnul Mântuitorului: „Toate câte cereți rugându-vă credeți că veți lua și le veți avea”. (Marcu 11,24). În acest sens, Mântuitorul admiră credința femeii cananeence, a sutașului, a tatălui, a orbului din Ierihon, iar pe Iair îl îmbărbătează, zicându-i : „Nu te teme, crede numai!”. (Luca 8,50 ). Pe lângă credință, rugăciune, primește și virtutea nădejdii că încrederea în iertarea și milostivirea lui Dumnezeu, și aici având îndemnul psalmistului David: „Nădăjduiește în Domnul și fă binele…caută fericirea ta la Domnul și El va împlini dorințele inimii tale. Încredințează Domnului căile tale. Nădăjduiește în El și El te va călăuzi”. (PS 36,3-5). Rugăciunea pornită din credință și întărită în nădejde trebuie să fie pătrunsă de iubire. Dacă, credința te ajută să cunoști pe Tatăl, să știi cui te adresezi, dacă nădejdea îți aduce statornicie și putere, iubirea stabilește prin rugăciune comuniunea cu Tatăl, o comuniune ca între fiu și părintele său: sinceră, deschisă, naturală și fără rezerve. Rugăciunea smerită luminează și lărgește sufletul omului pentru a primi harul lui Dumnezeu în el și pentru a iubi pe semenii săi. Ea este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența lui Dumnezeu cel Milostiv.

Rugăciunile devin puternice când chemăm mijlocirea sfinților

Fericitul Augustin ne spune că rugăciunea este cheia vistieriei darurilor dumnezeiești, încât de la Dumnezeu poți dobândi orice lucru. Însuși Hristos făgăduiește aceasta: „Și toate câte veți cere rugându-vă cu credință, veți primi”. (Matei 21,22). Așadar, când ne aflăm în strâmtorare, să alergăm la sprijinul lui Dumnezeu, că El ne va ajuta așa cum a ajutat pe sfinții apostoli în timpul furtunii (Luca 8,24), iar dacă cineva se îndărătnicește și nu vrea să se roage la Dumnezeu în primejdie, nu are drept să se plângă. Dumnezeu împlinește rugăciunile noastre când sunt însoțite de post și de fapte bune (F.Ap.10,38), când chemăm mijlocirea sfinților și când sunt făcute de mai mulți împreună (Matei 18,19). Prin rugăciune, cel păcătos câștigă iertarea păcatelor și din păcătos ajunge drept. Tâlharul răstignit împreună cu Hristos numai atât a rugat pe Mântuitorul – „Pomenește-mă Doamne, când vei veni în împărația Ta” (Luca 23,42) – și Hristos l-a iertat. Fericitul Augustin mai afirma: „Cel ce se așterne la rugăciune pune capăt păcatului, iar cel ce pune capăt rugăciunii începe păcatul”. Rugăciunea face dintr-un păcatos drept, căci prin ea se câștigă darul pocăinței și al întoarcerii la Dumnezeu. „Pământul cu cât se apropie mai mult de soare cu atât primește mai multă lumină și căldură , iar noi cu cât ne apropiem mai mult de Hristos prin rugăciune, cu atât dobândim mai multă putere și lumină. Rugăciunea coboară asupra noastră, Duhul Sfânt”. (Sf. Efrem Sirul). Prin rugăciunea de la Taina Mărturisirii, penitentul – cel ce a păcătuit – primește dezlegare de păcate, iar formula este următoarea: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine fiule(…) și să-ți ierte ție toate păcatele. Iar eu nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce îmi este dată, te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”.

Spovedania și mărturisirea păcatului aduce prin rugăciunea de dezlegare, iertarea

TAINA SPOVEDANIEI… Rugăciunea scoate în evidență adevărul fundamental că Cel ce iartă păcatele în scaunul de spovedanie este Hristos, care stă nevăzut și primește mărturisirea de umilință. Prin rugăciunea de dezlegare se arată că cel ce s-a mărturisit, redobândește starea pierdută și chipul cel dintâi . Hristos iartă cu „îndurările iubirii de oameni”, iar cel iertat devine fiul iubirii. „Numai rugăciunea smerită vindecă sufletul de rănile păcatului și de mândrie, cultivând trezvia duhovnicească pentru a nu cădea în mulțumirea de sine că lenevire duhovnicească și slăbire în iubire de Dumnezeu și față de semeni. Rugăciunea smerită înaintea lui Dumnezeu cel bun și Sfânt este un fel de oglindă care ne arată că ceea ce am făcut bine este foarte puțin în raport cu binele pe care trebuie să îl facem în viața noastră, pentru a ne asemăna cu Dumnezeu în sfințenie și bunătate. Rugăciunea adevărată este izvor de bucurie și de putere sau tărie spirituală”. (Cuvinte ale credinței, Lumini pentru viața – PF Daniel)