Coșmarul sătenilor din nordul Moldovei a devenit din nou realitate. În urma ploilor abundente din ultimele zile, mai multe cursuri de apă au ieșit din matcă inundând drumuri, terenuri agricole și zeci de gospodării. Localnicii au fost evacuați din calea apelor cu ajutorul utilajelor.
Județul Botoșani este unul dintre cele mai inundabile teritorii de pe suprafața României. Cu o rețea hidrografică bogată, a doua ca suprafață din România, Botoșaniul a fost lovit crunt de inundații timp de secole. Unele dintre cele mai grave inundații din ultimele trei decenii au lovit marile bazine hidrografice din județul Botoșani, în anii 2008 și 2010. De atunci, la intervale regulate, mai ales în zona râurilor Prut, Jijia și Miletin, au loc incidente punctuale cu gospodării inundate și culturi distruse. Cu această experiență terifiantă în spate, inundațiile sunt o adevărată fobie colectivă în satele botoșănene de pe cursurile râurilor. Ploile din lunile mai și iunie produc panică în rândul localnicilor speriați că oricând catastrofa din 2008 se poate repeta.
„Când plouă tare ne uităm la pârâu și ne facem cruce. Suntem bucuroși că avem apă pentru plante și animale, dar frica o avem până în oase. Dacă se umflă râul și vine peste noi?”, mărturisește o localnică din Rădăuți Prut. Precipitațiile abundente din ultimele zile i-au făcut pe mulți localnici să simtă că vechiul coșmar începe să prindă viață. Miletinul, Horoghiuca și Jijia au ieșit din matcă și s-au revărsat peste drumuri, câmpuri și le-au intrat oamenilor în gospodării…https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/romania-sub-ape-evacuari-dramatice-cu-buldozere-2446776.html