Românii nu mai pot trimite colete în SUA, după măsurile de securitate luate de americani
Românii nu mai pot trimite scrisori, coletele sau EMS cu greutatea egală sau mai mare de 453 de grame cu destinaţia SUA, a anunţat Poşta Română.

Decizia companiei a fost luată ca urmare a măsurilor sporite de securitate întreprinse de către autorităţile americane.
Pachetele mai grele vor fi transportate cu vaporul, încercându-se astfel să se reducă ameninţările teroriste, scrie capital.ro.
În Marea Britanie şi Dubai, la bordul a două avioane cargo care veneau din Yemen şi se îndreptau către Statele Unite, s-a descoperit, la finele lunii trecute, explozibil ascuns în cartuşe de toner.
În opinia lui David Learmount, specialist pe probleme de securitate al revistei Flight Global, transportul de mărfuri a fost întotdeauna o potenţială ţintă a actelor teroriste, chiar dacă teroriştii şi-au concentrat până în prezent atacurile pe traficul pasagerilor, relatează capital.ro.