National

Românul dat dispărut după incendiul din Crans-Montana, declarat mort de autoritățile elvețiene / Precizările MAE

Un român în vârstă de 18 ani se numără printre cei 40 de tineri care au murit în incendiul care a avut loc în noaptea de Revelion la Crans-Montana, a anunțat, duminică, Poliția cantonală din Valais. MAE confirmă că este vorba de românul a cărei dispariție a fost semnalată după tragedia din barul elvețian.

Autoritățile elvețiene au anunțat că 16 victime au fost identificate în această dimineață, iar printre ele se numără și o persoană de origine română în vârstă de 18 ani. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat informațiile transmise de Poliția cantonală din Valais și a transmis că este vorba de românul a cărei disparție a fost sesizată la o zi după tragedia din stațiunea elvețiană.

Poliția cantonală din Valais a precizat, pe site-ul său, că printre cele 16 victime nou identificate sunt și patru elvețience, șase elvețieni, doi italieni în vârstă, un cetățean cu dublă naționalitate – italiană și Emiratelor Arabe Unite), un francez și un turc în vârstă de 18 ani.

De asemenea, acceași sursă transmite că identificarea victimelor, decedate sau rănite în incendiul din clubul elvețian, continuă.

Elveția va ține cinci zile de doliu după incendiul în care au murit 40 de oameni și au fost răniți grav peste 100. Cei doi administratori ai barului „Le Constellation” au fost plasați, sâmbătă, sub anchetă penală, au anunțat procurorii elvețieni citați de The Guardian. Tragedia amintește de incendiul din Colectiv, în urma căruia au murit 65 de tineri.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat duminică dimineață că, în conformitate cu informațiile transmise de autoritățile elvețiene competente, cetățeanul român presupus inițial dispărut este decedat.

Ambasada României la Berna se află în contact cu familia persoanei decedate, iar reprezentanții misiunii diplomatice acordă asistență consulară familiei. De asemenea, echipa consulară a ambasadei menține legătura cu autoritățile elvețiene competente, a precizat sursa citată.

De asemenea, MAE a transmis condoleanțe familiei îndoliate și le-a amintit cetățenilor români că pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: telefon call-center: +41 31 351 05 46 și +41 31 351 05 47, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență…https://hotnews.ro/romanul-dat-disparut-dupa-incendiul-din-crans-montana-declarat-mort-de-autoritatile-elvetiene-2143742

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button