Romii vor să-şi dea copiii la şcoală, în ciuda părerii majoritarilor, dar îi împiedică sărăcia şi, de multe ori, atitudinea discriminatorie a profesorilor şi a colegilor, care refuză să-i aibă în clasă.
„Dacă lua note bune, profesoara zicea: «Vedeţi? A luat note bune chiar dacă e ţigancă».” Aşa îşi aminteşte o mămică romă experienţa copilului ei la şcoală. „Părinţii copiilor neromi refuzau să-şi trimită copiii în clasele unde erau şi elevi romi, cereau să fie mutaţi”, descrie o realitate şi un părinte din Craiova.
În şcoli speciale sau acasă
Prin urmare, nu e de mirare că există şcoli speciale în care sunt integraţi copiii romi, chiar dacă aceştia nu suferă de nicio dizabilitate.
Datele arată din nou că mai mult de jumătate dintre persoanele de etnie romă vor să-şi dea copiii la şcoală, începând chiar cu creşa. Profilul familiilor deschise către educaţie arată o frecven ţă a părinţilor cu un loc de muncă, un nivel mai ridicat de educaţie – de cel puţin opt clase – şi cu un venit mai mare. În plus, copiii au cărţi acasă şi nu sunt vorbitori de romani.
„E copilul meu şi vreau să-l cresc lângă mine. Nu vreau sămi fac griji pentru el. Iar apoi, când merg la centru, încep să mă gândesc: Doamne, ce caută copiii mei la creşă? Nu-i la fel ca atunci când îl am lângă mine”, este opinia unui părinte rom din Constanţa, sceptic în ceea ce priveşte înscrierea copiilor la grădiniţă.
Studiul arată că, de obicei, romii care nu şi-ar da copiii la creşe sunt săraci, din mediul rural sau periurban, unde nu există aceste instituţii, au sub opt clase şi vorbesc romani acasă. Cei care fac marele pas de a-şi duce copiii la şcoală, în proporţie de aproape 50%, au conştientizat nevoia de educaţie şi de pregătire pentru şcoală.
Mai mult, motivele care-i împiedică să-şi ducă prichindeii cu ghiozdanul în spate la unităţile de învăţământ sunt aceleaşi care îi determină şi pe majoritari să-şi ţină copiii acasă: calitatea resurselor umane şi a serviciilor de educaţie, distanţa până la grădiniţă, infrastructura şi mediul social din instituţiile preşcolare.
Nu-i ajută deloc nici per cepţia celorlalţi. „Într-un studiu realizat în 2005, profesorii spuneau că, «în sistemul lor de valori (al romilor), ceea ce contează este doar ziua de mâine» ori «s-au obişnuit să fie nomazi»”, a exemplificat Delia Matache.
Creştere economică prin politicile incluzive
Raportul arată o mai mare rată de tolerabilitate la sat, mai mulţi copii fiind incluşi în şcoli decât în urban. Explicaţia dascălilor în pri vinţa motivelor pentru care copiii romi nu vin la grădiniţă se referă la faptul că trebuie să stea cu fraţii mai mici ori la acela că părinţii lor nu au bani ca să-i îmbrace şi să le dea şi un pacheţel cu mâncare la şcoală.
Alţii nu vin pentru că părinţii nu-i trezesc dimineaţa ca să plece spre grădiniţă. La toate acestea se adaugă faptul că şi unii părinţi sunt analfabeţi şi astfel nu au informaţii cu privire la înscriere şi la proceduri. În plus, o bună parte nu au acte de identitate, iar grădiniţele nu-i pot primi.
În timp ce oficialităţile consideră că romii sunt cei care trag România în jos în Europa, Gelu Duminică, de la Agenţia Împreună, are alte argumente. „Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, dacă s-ar promova mai bine politicile de incluziune a romilor, România ar câştiga anual 900 de milioane de euro. Eu am comparat cu creşterea TVA, care a economisit 1,4 miliarde de euro. Aşa că, dacă am fi promovat politicile de incluziune a romilor, am fi majorat TVA-ul cu doar 2 procente, nu cu 5”, a arătat acesta.
În cifre, situaţia stă însă mult mai rău. Marea majoritate a romilor trăiesc în sărăcie extremă şi au numeroase lipsuri. Peste 50% dintre romi trăiesc cu mai puţin de 4,3 dolari pe zi, iar 21%, cu mai puţin de 2,1 dolari pe zi. Dacă asta n-ar fi de ajuns, aproape un sfert dintre aceştia nu au electricitate sau apă potabilă.
„Părinţii copiilor neromi refuzau să-şi trimită copiii în clasele unde erau şi elevi romi, cereau să fie mutaţi.”,
MĂMICĂ ROMĂ, Craiova
evz.ro
