-1.7 C
Vaslui
31-ian.-2023

Rugăciunea, minunea care vindecă și care alungă frica sau falsa vinovăție

- Advertisement -

DEFINIȚIE… Marele Nicolae Steinhardt spunea că cea mai mare minune săvârșită de Domnul Hristos este dezintegrarea omului păcătos și transformarea acestuia în subiect capabil de jertfă. Îndrăznesc să cred că nu putem dezintegra nimic păcătos din noi, că nu putem deveni „minuni” pentru noi și pentru cei din jurul nostru, că nu putem deveni niciodată oameni jertfelnici fără ca, mai înainte, să fim oameni ai rugăciunii. Încercând o definiție modestă, aș spune că rugăciunea este respirația sufletului nostru, este „mâna” cu care omul apucă puterea iubirii divine, este „cântecul inimii” (Khalil Gibran) care potolește furtunile din noi, care netezește asperitățile pe care le purtăm în noi și care ne învață dorul de Dumnezeu. Rugăciunea este declarația de dragoste a omului către Dumnezeu și expresia familiarității ontologice cu Ziditorul. Rugăciunea înseamnă conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, și este cea care îngăduie minții noastre conștiente să fie deplin lipită de Creator.

Pr. Răzvan Andrei Acostioaei
Parohia „Sf. Dumitru” Bârlad

Rugăciunea este trăirea omului în jurul lui Dumnezeu și a lui Dumnezeu în jurul omului. Este cea care, în chip minunat, alimentează cu har divin toată așezarea sufletească a omului, „hrănind” neîmpuținat toate celelalte virtuți. Atunci când nu ne rugăm, ne dezintegrăm cu adevărat ca ființe, ne desființăm lăuntric și ne golin puțin câte puțin, desacralizându-ne printr-o viață fără Dumnezeu. Rugăciunea este cea care îl eliberează pe om de angoasele care îl robesc și care îl programează spre eșec, este cea care îl degajează de natura exterioară adesea prea apăsătoare, și de sinele egoist. Este freamătul lumii în așteptarea ajutorului dumnezeiesc, spre existență și fericire veșnică. Ea este o epicleză continuă, pentru că omul nu încetează a se adresa Părintelui său ceresc, rugându-L să-i ofere darurile Sale și pentru că Dumnezeu nu își oprește revărsările iubirii Sale nemărginite. Minunea rugăciunii nu constă atât în împlinirea ei (prea adesea în urma unor cereri egoiste), sau în înduplecarea lui Dumnezeu, ci în întâlnirea de neuitat, în atingerea tainică dintre sufletul nostru mărginit și Duhul lui Dumnezeu. Din această minunată poveste se nasc transformări binefăcătoare în ființa noastră, în adâncurile sufletului se produce o comuniune discretă, rodnică, niciodată păguboasă între noi și Părintele ceresc. Într-o lume care propune cu ostentație niște false valori și niște străluciri autofabricate peste care se suprapun aparențe și trufisme ridicole, rugăciunea este cea care împărtășește lumină și har, putere și ajutor, decență, pază și binecuvântare. Sunt tot mai conștient că omul cu adevărat rugător nu mai este circumscris determinismelor moderne nesmerite, ci este liber, suveran peste toate condiționările care îi provoacă durere, pentru că legea dominantă în el nu mai este cea a firii, ci rânduiala peste fire prin care Hristos ne așază în coordonatele vieții veșnice. Din păcate, neînțelegând profunzimea rugăciunii, cel mai adesea, când ne rugăm, ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu în trista postură de veritabili cerșetori, iar nu în aceea de fii, așa cum suntem chemați. Dumnezeu ne arată mereu că accentul trebuie pus pe „a fi” și nu pe „a avea”. Rugăciunile potrivite sunt acelea prin care îi cerem lui Dumnezeu „devenire” întru ceva bun și nu „obținere” a ceva.

Rugăciunea este medicamentul prin care ne întărim sistemul imunitar al sănătății sufletești

Întotdeauna am crezut că ceea ce numim noi generic „sistem imunitar” este darul lui Dumnezeu pentru noi! Prin acțiunile sau inacțiunile noastre putem proteja sau, dimpotrivă, destabiliza acest dar. Prin extensie, suntem înzestrați și cu un sistem imunitar al sănătății sufletești pe care îl putem fragiliza trăind imoral și haotic într-un hedonism de neînțeles. Fără a fi clișeic, consider că rugăciunea curată și asumată este medicamentul cu efect terapeutic maxim pentru trup, minte și suflet. Este un factor de însănătoșire și întărire spirituală a ființei noastre, dar și o consolidare a coeziunii sociale într-un plan profund. Barierele surogat de autoapărare atât de frustrante pe care fiecare ni le-am creat pentru a nu mai exista decât lumea „mea” tentația nesănătoasă a lumii de a face o cultură a zidurilor (ziduri pe pământ, ziduri în inimi), pot fi depășite ușor de omul care experimentează rugăciunea.

Prin rugăciune, simțim că nu suntem singuri, ci cu Dumnezeu

RUGĂCIUNE vs. SPERANȚĂ… Rugăciunea vindecă falsa frică, falsa vinovăție, ne ferește de absolutizarea relativului, de erotizarea excesivă a trupului și de falsa îngrijorare. Hipertrofia poftelor păcătoase din noi și consumul excesiv nesănătos de lumesc ne-au aruncat fără să ne dăm seama într-o comă a plăcerii producătoare de stări anxioase, angoase, depresii și atacuri de panică. Consumând lumea, am ajuns într-o stare de oboseală cronică sau de „oboseală metafizică” (Gabriel Liiceanu). Rugăciunea este intrarea într-o convalescență spirituală care permite o privire lucidă către adâncimile vieții, către marginile lumii și către ceea ce este dincolo. În zgomotul continuu și obositor al lumii moderne, liniștea ni se pare vindecătoare. Prin rugăciune, ne interiorizăm, iar atunci obținem liniștea cea roditoare. Este momentul tainic în care ne întoarcem către noi și către Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, ieșim dintr-o logică a imediatului terestru care nu zidește și nu bucură și pășim spre o logică inefabilă a inimii care este plină de pace. Rugăciunea aduce celui ce se roagă ajutor harismatic. Prin rugăciune se purifică întreaga noastră conștiință. Prin rugăciune, se revarsă bucuria și pacea Duhului Sfânt în sufletele noastre. Prin rugăciune, simțim că nu suntem singuri, ci cu Dumnezeu. Simțim ajutorul Lui în viața noastră în răbdarea durerilor bolii, a ispitelor și a necazurilor, ne întărim în credință, creștem spiritual în iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri. Ea este o faptă a libertății noastre asumat înțelese, un privilegiu și nu o îndatorire, o necesitate a ființei noastre. Avem nevoie de rugăciune pentru că prin ea valorificăm oferta lui Dumnezeu care vrea să ne mântuiască. Rugăciunea ne pregătește cu siguranță pentru viitor. Este greu de înțeles de ce ne tot încăpățânăm să înlocuim rugăciunea cu forme pseudo-spirituale, simple reflectări imaginative, fără valoare duhovnicească. Singură rugăciunea modifică semnificativ relația noastră cu viitorul. Doar prin rugăciune, teama de ceea ce va veni, mai devreme sau mai târziu, se transformă în speranță și încredere.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Știință de carte, observație realistă, fara clișee, argumentare solidă, aplicare sănătoasă. Daca există si cititori, devine cuvânt de folos. Felicitări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.