spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

S-a reînfiintat Posta din Cartier

- Advertisement -

VESTE BUNÃ Ghiseul postal nr. 3, din zona Spitalului Judetean de Urgentã, a fost redeschis, la insistentele atât ale locuitorilor din zonã, cât si a conducerii judetene a Postei Române. Peste 8000 de potentiali beneficiari din zonã ai serviciilor postale nu vor mai fi nevoiti sã strãbatã drumul pânã în centrul orasului pentru a-si ridica trimiterile postale, pensiile sau alocatiile, sau pentru a-si achita facturile sau ratele la bãnci. Programul acestui ghiseu este de luni pânã vineri, între orele 8 – 15, cu posibilitatea de prelungire în viitorul apropiat.

Începând de luni, 2 iulie, locuitorii din cartierul 13 Decembrie din Vaslui au iar în apropiere un ghiseu postal, nr. 3, reînfiintat, dupã mai bine de 3 ani, la parterul bl. 404, de pe strada „Stefan cel Mare”, si care va deservi peste 8000 de persoane din zona Spitalului Judetean de Urgentã si din Cartier. Deocamdatã, programul de lucru cu publicul este între orele 8.00 – 15.00, cu posibilitatea de prelungire în viitorul apropiat. La acest ghiseu, Posta Românã asigurã toatã gama de servicii postale interne si internationale, plata facturilor pentru principalii furnizori de servicii, dar si plata ratelor bancare pentru mai multe institutii bancare si nebancare. În plus, trimiterile avizate, cum ar fi mandatele postale, recomandatele, pensiile, alocatiile sau diverse indemnizatii, pentru locuitorii din zona 13 Decembrie, vor fi achitate si predate la Ghiseul Postal nr. 3, din aceastã zonã, respectivii beneficiari nemaifiind nevoiti sã se deplaseze pânã în centrul municipiului, la Oficiul Postal nr. 1. „Salariatii Postei Române de la acest ghiseu vor acorda atentia cuvenitã fiecãrui client si sperãm cã veti fi multumiti de profesionalismul si operativitatea personalului nostru. Reînfiintarea acestui ghiseu s-a fãcut doar datoritã insistentelor conducerii Oficiului Judetean de Postã Vaslui, care, încã din momentul luãrii deciziei de desfiintare a acestui ghiseu, a fãcut nenumãrate interventii atât împotriva deciziei respective, luatã fãrã vreo ratiune economicã, dar si, ulterior, pentru redeschiderea acestui punct de lucru”, a declarat Nicutã Marcu, directorul Oficiului Judetean de Postã Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.