spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

S-A SPART BUBA LA VASTEX!

- Advertisement -

Patron arestat, director condamnat cu suspendare!

INCREDIBIL Miliardarul negrestean Gheorghe Mois, patronul firmei Vastex Vaslui, a fost arestat preventiv la jumãtatea lunii decembrie, anul trecut, de DNA, fiind acuzat de dare de mitã. Potrivit DNA, Mois Gheorghe, administrator al unei societãti comerciale din Negresti-Oas, este acuzat de dare de mitã lui Ion Mircea Ardelean, director executiv interimar al AFP Satu Mare. Ardelean este acuzat cã i-a facilitat lui Mois rambursarea de TVA în cuantum de 771.275 lei în schimbul renovãrii unui apartament pe care fiica fostului director al Finantelor îl detine în Bucuresti. Conducerea societãtii Vastex Vaslui a fost datã de Mois unui om de afaceri din Bacãu, Pavel Pãdure, care si el este condamnat de cãtre Curtea de Apel Bucuresti, în 2013, la un an si sase luni închisoare cu suspendare, pentru comiterea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Acesta a cumpãrat în Suceava un imobil în septembrie 2006 cu suma de 600 000 de lei, pe care l-a vândut, dupã trei sãptãmâni de la achizitionare, Gãrzii de Mediu din Suceava cu aproape 1 800 000 de lei, dând un adevãrat tun imobiliar cu bani de la bugetul de stat. Pavel Pãdure precizeazã cã în acest dosar este nevinovat si cã a fãcut plângere la Strasbourg, la CEDO. Directorul Pãdure de la Vastex spune cã DNA a abuzat, cã patronul Mois este nevinovat si cã justitia în România se face cu presa, uitând cã el însusi este patronul ziarului “Crai Nou” din Suceava.

Vastex Vaslui, care a fost privatizatã în 2000, fiind cumpãratã cu 17,4 miliarde de lei de firma de constructii Castrum Corporation din Negresti Oas, are în aceste momente patronul, pe miliardarul Gheorghe Mois, arestat preventiv de cãtre Tribunalul Bihor, pe 15 decembrie anul trecut. Conform site-ului voceatransilvaniei.ro, din ordonantele de retinere întocmite de procurori DNA si din comunicatul trimis cãtre presã, a reiesit cã, în cursul lunii noiembrie 2013, inculpatul Ardelean Ioan Mircea, în calitate de director executiv interimar al Administratiei Judetene a Finantelor Publice Satu Mare, a pretins inculpatului Mois Gheorghe, ca societatea acestuia din urmã, pe cheltuiala proprie, sã se ocupe de renovarea unui imobil situat în Bucuresti, detinut de fiica inculpatului Ardelean Ioan Mircea. Procurorii sustin cã, în schimbul acestui folos patrimonial, inculpatul Ardelean Ioan-Mircea l-a asigurat pe Gheorghe Mois cã va face demersurile necesare atât pentru a-i fi aprobatã, în regim de urgentã, cererea de rambursare TVA, pentru suma de 771. 275 lei, aferentã lunii octombrie 2013, cât si pentru ca aceastã sumã de bani sã fie plãtitã în favoarea societãtii într-un termen cât mai scurt. Fostul sef al Administratiei Judetene a Finantelor Publice Satu Mare, Mircea Ardelean, si miliardarul negrestean Gheorghe Mois au fost arestati. Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare pe numele celor doi pentru 30 de zile. Mircea Ardelean este acuzat de luare de mitã, iar Gheorghe Mois, de dare de mitã. Procurorii au dispus mãsura sechestrului asigurãtor asupra mai multor sume de bani si a unor monede din metal galben. Mircea Ardelean este acuzat de procurorii DNA cã i-a cerut omului de afaceri Gheorghe Mois sã-i renoveze apartamentul din Bucuresti al fiicei sale pentru a-i aproba în regim de urgentã o rambusare de TVA, mai mentioneazã voceatransilvaniei.ro

Cine este Gheorghe Mois

Omul de afaceri Gheorghe Mois are o avere estimatã la 25 de milioane de euro, cu afaceri în constructii, confectii, imobiliare si industria alimentarã. Mois detine firma de constructii Castrum Corporation Negresti-Oas, Vastex Vaslui, Grand Mall, Metecom si Saturn Satu Mare, dar a investit puternic si pe piata imobiliarã din Bucuresti si Satu Mare. Negresteanul Gheorghe Mois este unul dintre cei mai bogati oseni fiind prezent constant în Top 300 al celor mai bogati români si detine grupul de firme Castrum, cu activitãti în constructii, retail si în domeniul alimentar. Printre cele mai importante proiecte realizate în ultimii ani de Gheorghe Mois se numãrã constructia unei fabrici la Vaslui, proiect realizat cu o investitie de 10 milioane euro, dar cofinantat din fonduri europene, dar si deschiderea Grand Mall Satu Mare, cu o investitie de 3,5 milioane euro. Conform unor surse vasluiene neoficiale se pare cã fabrica vasluianã Vastex SA a fost oferitã ca dar de nuntã fiicei lui Gheorghe Mois în timp ce surse jurnalistice din Satu Mare sustin cã Grand Mall Satu Mare a fost darul de nuntã pentru fiica sa. Cert este cã darul pentru miri din partea socrului mic … a fost mare!

Vastex SA, datã spre administrare unui afacerist … condamnat cu suspendare

Scoasã pentru a doua oarã la licitatie, întreprinderea vasluianã Vastex a fost cumpãratã în august 2000 de Castrum Corporation din Negresti-Oas. Pretul la care a fost adjudecatã fabrica s-a ridicat la 17,4 miliarde de lei vechi, adicã un pret de aproape 23.000 lei vechi pe actiune, în conditiile în care Vastex SA avea datorii mici la bãnci si la stat. Dupã ce a fost preluatã, Gheorghe Mois a dat fabrica spre administrare unui afacerist din Bacãu, Pavel Pãdure, care a fost numit director. Actualul director al Vastex SA Vaslui a fost implicat în afaceri imobiliare ciudate fiind condamnat în 2013 de Curtea de Apel Bucuresti la 1 an si sase luni închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind parte din dosarul al cãrui obiect era afacerea achizitionãrii sediului nou al Gãrzii de Mediu, unde s-a tras un adevãrat tun imobiliar. Garda Regionalã de Mediu Suceava se mutase în casã nouã în penultima zi a anului 2006, în clãdirea fostului sediu al firmei RESTACO SRL Suceava. “În numai trei sãptãmâni, un imobil achizitionat cu sase miliarde de lei vechi a fost vândut Comisariatului Regional Suceava al Gãrzii de Mediu cu aproape 18 miliarde, adicã de trei ori mai scump. Clãdirea cu pricina fusese construitã ca sediu al firmei RESTACO iar în anul 2004, Mihai Bradu, patronul acestei societãti a vândut clãdirea cu terenul aferent cãtre Maticiuc Ion, Ene Marcel si Roibu Constantin, prin mandatarul Dumbravã Gheorghe, domiciliat în municipiul Bucuresti, pentru suma de 200.000 de euro. Acestia au gãsit în toamna anului 2006, cumpãrãtori pentru proprietatea lor de la Suceava. Este vorba despre un om de afaceri din Bacãu, Pavel Pãdure, care a cumpãrat pentru 600.000 RON (sase miliarde de lei vechi) proprietatea. În numai trei sãptãmâni, Pãdure a gãsit si cumpãrãtorul cel mai potrivit – Comisariatul Regional al Gãrzii de Mediu Suceava. Astfel, în data de 29 septembrie 2006, în fata notarului public Mihai Curcã, se semneazã contractul de vânzare – cumpãrare cu numãrul 1124, între Pãdure Pavel si conducerea Comisariatului Regional al Gãrzii de Mediu Suceava. Pretul tranzactiei – 1.780.900 lei RON (17,8 miliarde lei vechi), de trei ori mai mult decât plãtiserã sotii Pãdure cu trei sãptãmâni înainte familiilor Roibu si Maticiuc, pentru acelasi teren cu clãdirea aferentã.”, mentioneazã procurorii DNA în rechizitoriul întocmit în acest dosar. “Curtea de Apel Bucuresti a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationalã Anticoruptie dar si cele ale fostului comisar regional al Gãrzii de Mediu Suceava, Adrian Cãsuneanu, respectiv Valeriu Cornel Oprescu, împotriva sentintei penale din 12.12.2011 a Judecãtoriei Sectorului 5 Bucuresti pe care o caseazã în parte. (…) Pavel Pãdure a fost condamnat la 1 an si 6 luni închisoare. Prin aceeasi hotãrâre s-a dispus suspendarea conditionatã a executãrii pedepselor aplicate Valeriu Cornel Oprescu, Florin Costicã Olaru si Pavel Pãdure, pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 6 luni, pe durata suspendãrii conditionate a executãrii pedepsei, susdendându-se si executarea pedepselor accesorii. Cei patru condamnati trebuie sã plãteascã Ministerului Mediului si Pãdurilor patru miliarde de lei vechi, plus dobânda de la comiterea faptelor, pânã la achitarea prejudiciului”, mentioneazã presa din Suceava în anul 2013.

Miliardarii nevinovati!

Am prezentat toate aceste detalii pentru cititorii nostri, deoarece contactând pe directorul Vastex SA, Pavel Pãdure, acesta a avut o atitudine cel putin ciudatã fatã de presã, pe care a acuzat-o cã urmãreste doar scandalul, denigrarea oamenilor de afaceri si cã în România DNA – ul si judecãtorii fac dreptate prin presã! Cu atât mai mult cu cât Pavel Pãdure este proprietarul unui ziar din Suceava, denumit “Crai Nou”. Desi muncitorii de la Vastex susotesc prin fabricã despre o descindere a procurorilor DNA la Vastex, dupã arestarea patronului Gheorghe Mois, în decembrie anul trecut, care a vizat o afacere cu bani europeni, prin care Mois ridicã o fabricã de conserve în zona Vaslui, directorul Pãdure infirmã aceastã informatie. “Nu este adevãrat, aveti informatii eronate. Scrieti ce vreti dar dacã o sã-mi atingeti interesele firmei Vastex, mai vorbim. Vã spun clar, DNA la Vastex nu are ce cãuta! Patronul Mois, asa cum îl stiu eu este un om onest si o sã-si dovedeascã nevinovãtia pânã la urmã. Si eu am fost condamnat la fel, nevinovat. Sunt persoanã fizicã si am cumpãrat acel imobil din Suceava, intentionând sã fac acolo sediul unei firme de constructii, dar am citit în ziar cã Garda de Mediu vrea sã achizitioneze o clãdire modernã pentru sediu, m-am prezentat cu oferta mea, am negociat cu ei si am vândut-o cât se poate de legal. Pentru nedreptatea fãcutã prin condamnarea mea, desi o instantã m-a absolvit de vinã, însã la Curtea de Apel m-au condamnat, eu am fãcut plângere la CEDO, la Strasbourg si sunt convins cã mi se va face dreptate”, a spus Pavel Pãdure, directorul Vastex SA Vaslui. Cu alte cuvinte, peste domnul director Pavel a dat în 2006 norocul, fãcând o afacere cât se poate de cinstitã, câstigând doar asa, printr-o simplã si foarte legalã vânzare, în doar trei sãptãmâni, nu mai putin de 12 miliarde de lei vechi! Pe persoanã fizicã bineînteles. Judecãtorii si procurorii din România sunt rãi si nu înteleg cum stã treaba cu ingineriile financiare si cu tunurile imobiliare din banii statului. Si presa, care vrea scandal! Miliardarii fãcuti peste noapte din banii statului sunt cinstiti si condamnati nevinovati!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.