ÎNVĂȚĂMÂNT… Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a publicat rezultatele examenului de titularizare la proba scrisă. Din toți cei 444 de candidați care au susținut examenul, doar unul a reușit să obțină nota 10. Se numește Sîrbu Andreea Florina, din Huși, are doar un an vechime în învățământ și de abia a absolvit modul DPPD (Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic). Disciplina la care a participat este consiliere psihopedagogică, iar la inspecție a obținut, de asemenea, nota 10. Potrivit situației prezentate de Ministerul Educației pe județe, în Vaslui s-au obținut 179 de note între 7 și 9,99, 168 de note între 5 și 6,99, iar 96 de note sub 5. Unii dintre candidați au primit note rușinoase de 2 și 3, chiar și 1. Spre exemplu, un candidat de la disciplina Economie și Educație antreprenorială, care a primit nota 10 la inspecție, a primit la proba scrisă nota 1,75. Și în cazul celor cu mai multă experiență la catedră s-au înregistrat note uimitor de mici. Un cadru didactic care predă limba și literatura română de opt ani, cu definitivatul obținut și cu 9,5 la inspecție, a luat nota 3,85 la proba scrisă.
In administratia locala gasim foarte multi indivizi cu note sub 5. Daca s-ar da un test din care sa reiasa caracterul si competenta unor actuali administratori ai acestui targ,majoritatea ar lua note intre 0,1 si 3!
Candidați cuare auajuns la copncurs pe mâna babacilor politicieni…proptele și many – many.La lopată sau la agricultura din diaspora privind cei care vreți să deveniți profesori profesioniști!
Doamne, cât de agramat poți fi!
Prostia chiar nu doare?!