S-au baronit și cei de la AUR. Vor să excludă o serie de consilieri locali fără vină, doar să-i facă pe plac „Tâmplarului”, un individ care confundă politica cu un SRL
La Dragomirești e mai de râsu- plânsu. Georgiana Rusu este propusă spre excluderea din partid, fiindcă, zice șeful ei de partid este frustrat
La Dragomirești a fost zarvă mare înainte de alegerea viceprimarului. PSD-ului, condus de proaspătul primar Andrei Popescu, îi mai trebuia un vot pentru a face majoritate. În acest sens, la nivel județean s-a bătut în cuie un protocol între PSD și PNL pentru majorități în patru CL, unde viceprimarii nu se aleseseră. Prin urmare, totul părea o simplă formalitate. PSD avea 6 consilieri din 13, PNL – 4 consilieri. Cu alte cuvinte, o majoritate lejeră. Numai că, gruparea venită din ALDE în PNL, în frunte cu fostul primar Iacob, nu a vrut să cedeze să facă alianță cu PSD și trăgea nădejde să-i „corupă” pe cei doi consilieri de la AUR și pe cel de la ADU. Spunem „să corupă”, că atât candidatul ADU, cât și Cojoc de la AUR, în campania electorală au fost la baionetă cu fostul primar Iacob care a candidat de la PNL. La vot, în CL, cum era și firesc, a ieșit viceprimar de la PSD, numai că la limită, cu șapte voturi. Și de aici scandal în toată regulă, iar cea mai lipsită de apărare, Georgiana Rusu, a fost arătată cu degetul. În realitate, votul de aur a venit de la Constantin Turcu, fostul inspector de la ISJ Vaslui și actualul director de la Liceul Agricol din Vladia, conform protocolului de la județ. Acesta a și spus colegilor că el respectă decizia venită de la centru, de a face coaliție cu PSD, mai ales că este director și are responsabilitatea investițiilor viitoare de la liceu. De ce a fost bănuită Georgiana Rusu de trădare, când toată lumea știe de unde-i votul de AUR. Simplu, fiindcă bărbații din opoziție nu sunt bărbați adevărați și se ascund după fustele unei femei. Iritat că nu a ieșit el viceprimar (probabil că liberalii lui Iacob și useriștii îi promiseseră), Radu Cojoc se răzbună și propune excluderea colegei sale din partid, ca la următoarea pas să fie dată afară din CL. Și în cazul acestui candidat, ca la Duda Epureni, modul cum a fost votat de oamenii din comunitate spune totul. La alegerea primarului Cojoc ia 111 voturi din 1767, iar echipa de consilieri condusă de Georgiana Rusu obține aproape dublu, 209 voturi. Și atunci se vede de unde vine frustrarea lui Cojoc. Am încercat să o contactăm pe Georgiana Rusu, însă nu am putut să vorbim cu aceasta, pentru a ne explica dinamica votului. Este clar că Cojoc vrea ca prin îndepărtarea acesteia să scape de concurență în interiorul partidului.
,,domnule,,Timofticiuc ți se cam strica treaba? Nu- ți iese pasența cu AUR? ,, Tâmplarul” e om care are coloana vertebrala din câte știu eu. Știu destul de bine jocurile și manevrele politice pe care le faci. Apropos, nu erai cu PNL-ul?
Tamplaru vă sta in calea jocurilor politice. nu-i asa, domn Timofticiuc?
Toate curbele au ajuns deputate de Vaslui, vrei sa zici ca tipa asta reprezinta femeile de la AUR Vaslui? Rusine !!!
Aoleu, ce greu este… Nu-ți mai cântă cucul de AUR Luciane?
Aoleu! domn Timofticiuc, v-au stricat auriștii jocurile de culise? Am auzit că vine și protejata LG in teritoriu, vorbele rele spun că a venit sa dea raportul lui Dan Marian.
Așa e.