„Să scăpăm țara de hoți!”: răscoala țăranilor din județul Vaslui din anul 1907

ISTORIE LOCALĂ… Primăvara anului 1907 a adus în România cea mai mare revoltă socială din istoria modernă a țării – o explozie a frustrării și suferinței acumulate de generații de țărani lipsiți de pământ, împovărați de arendă și umiliți de un sistem social și economic nedrept. De la Flămânzi, în nordul Moldovei, până în satele din sud, răscoala s-a întins ca un incendiu, mistuind conace boierești, moșii și primării. În cadrul răscoalei țărănești, județele Vaslui (n.r. vorbim de județul Vaslui de atunci) și Fălciu (cu reședința la Huși) au devenit puncte fierbinți ale revoltei. Satele din județ s-au ridicat rând pe rând, iar orașele Vaslui și Huși au fost amenințate de masele de țărani înfuriate. Prăvălii jefuite, conace devastate, arendași atacați, armata chemată de urgență, ordine de tragere în plin – toate acestea au transformat județul într-un câmp de confruntare între o lume veche care refuza schimbarea și o populație rurală care nu mai putea accepta sărăcia și umilința.

Anul 1907 a intrat în istoria României ca simbol al disperării țărănimii și al rupturii dintre clasele sociale într-o țară majoritar agrară. A fost ultima răscoală țărănească din Europa

Aceasta a izbucnit pe fundalul unei crize sociale mocnite, în care cei mai mulți locuitori ai țării – țăranii – trăiau în sărăcie, fără pământ, dependenți de marii proprietari și de arendași, adesea străini de realitățile și nevoile oamenilor simpli. Cauzele răscoalei au fost multiple: sistemul de arendă, lipsa accesului la pământ pentru majoritatea țăranilor, abuzurile funcționarilor locali, dar și indiferența clasei politice. Nemulțumirea acumulată în ani a izbucnit violent în martie 1907, mai întâi în nordul Moldovei, la Flămânzi (județul Botoșani), și s-a extins cu repeziciune în toate regiunile țării. Guvernul de la București a reacționat dur. Mii de soldați au fost trimiși să reprime revolta cu arma în mână. Estimările variază, dar se consideră că între 11.000 și 12.000 de țărani au fost uciși, în cea mai mare represiune internă din România modernă. Evenimentul a provocat căderea guvernului conservator și l-a determinat pe Regele Carol I să aducă în fruntea țării un nou cabinet, în frunte cu liberalul Dimitrie Sturdza. 

Orașul Vaslui, devastat de furia țăranilor

În primele zile ale lunii martie 1907, județul Vaslui a fost cuprins de un val de violență fără precedent, parte a răscoalei care mistuia întreaga Românie rurală. Pe 6 martie, orașul Vaslui a fost martorul furiei răsculaților din satele Lipovăț, Muntenii de Sus și Moara Grecilor, sprijiniți de locuitori din mahalalele orașului. Furia țăranilor s-a abătut asupra centrului orașului, unde magazinele au fost jefuite, geamurile sparte, iar clădirile devastate. Străzile Hagiului, Crucii și Naționala, odinioară arterele comerciale ale orașului, au fost descrise în relatările vremii drept „o ruină”. Panica se răspândea rapid, iar autoritățile locale se temeau că valul de revolte se va extinde și mai mult, alimentat de sărăcia, umilința și lipsa de perspectivă a lumii rurale. În alte zone ale județului, situația era la fel de gravă. țăranii din Buhăești s-au ridicat împotriva stăpânirii, iar orășelul Negrești a fost și el devastat de masele de țărani revoltați. În fața amplorii tulburărilor, prefectul județului, Văsescu, a cerut sprijin de urgență de la Ministerul de Interne, solicitând trupe suplimentare pentru a restabili ordinea. Conform rapoartelor oficiale, situația de la Vaslui devenise „grozavă” în după-amiaza zilei de 6 martie. Devastările au reînceput cu o și mai mare violență, iar autoritățile au trecut la măsuri extreme. Armata a primit ordinul de a deschide focul asupra răsculaților. Zece persoane au fost împușcate, iar cinci au fost străpunse cu baionetele în timpul ciocnirilor cu soldații. În timpul nopții dintre zilele de 6-7 martie orașul este cuprins în totalitate de revolte, iar un regiment de infanterie și o divizie de cavalerie sunt trimise din Iași pentru a înăbuși răscoala. 

Țăranii au luat cu asalt prăvăliile din Huși

Deși nu a fost epicentrul violențelor din Moldova, așa cum s-a întâmplat în județele Vaslui sau Iași, zona Huși a fost afectată de frământările sociale și de neliniștea care cuprinsese întreaga țară. Țăranii din satele din jurul orașului au început să se mobilizeze, iar evenimentele au escaladat rapid în primele zile ale lunii martie. Răscoala din împrejurimile Hușilor a luat forme cunoscute: atacuri asupra conacelor boierești, devastarea proprietăților arendașilor, încercări de pătrundere în oraș și confruntări cu autoritățile locale și negustorii. Situația era tensionată de ani de zile, pe fondul lipsei de pământ și resurse, dar și din cauza relațiilor tot mai conflictuale dintre țărani și marii proprietari. Prefectul județului Fălciu, Adam Mitache, alarmat de evenimentele din satele din jurul Hușilor, a semnalat Ministerului de Interne riscul unei revolte și a cerut trimiterea urgentă a trupelor. Pe 7 martie 1907, țăranii din satul Văleni (fostul șchiopeni) au devastat prăvălia unui negustor evreu, Ghetler, provocând importante distrugeri. A doua zi, la 8 martie, grupuri din Târzii, Mânjești și Secuia au atacat curtea arendașului Ludwic Beer din Târzii. Presiunea țărănimii a forțat administrația moșiilor Târzii și Corni să accepte concesii temporare. Pe 9 martie, mișcările de revoltă s-au extins la Corni-Albești și Oltenești, unde țăranii au devastat curțile arendașilor. Prefectul Mitache trimitea o telegramă disperată la București: „Rog dispuneți trimiterea de urgență a unui regiment”. În zilele de 10-11 martie, răscoala a cuprins alte sate: Tătărăni, Stroești, Valea lui Bosie, Crăsnășeni, Giurgești, Leoști, Budești, Vinețești, Cordeni, Pâhna și Vutcani. Trupele trimise în Huși au fost concentrate pentru apărarea orașului, anticipând un atac. Pe 11 martie, circa 400 de țărani înarmați din Tătărăni au pornit spre Huși. Au fost întâmpinați la 500 de metri de oraș de două companii din Regimentul 4 Argeș, dar mulți răsculați au reușit să pătrundă pe străzile orașului, provocând haos. Trei au fost împușcați, șapte au fost răniți și 48 arestați. În aceeași zi, locuitorii din Budești și Vinețești au devastat casa arendașului din Budești, iar oficialii locali – ajutorul de primar și secretarul comunei – au fost bătuți. Pe 19 martie, 700 de țărani din Averești au încercat și ei să intre în Huși, dar au fost respinși de trupele Regimentului 1 Dolj. Grupul s-a reorientat spre bariera din cartierul Corni, dar și acolo armata era prezentă. Chiar și sătenii din cătunul Pogănești, circa 100 de oameni, s-au mobilizat spre oraș. Din fericire, în acel caz, intervenția unor sfătuitori locali a prevenit o confruntare directă cu armata. 

Comunitatea catolică din Huși intervine  

În majoritatea localităților din județ au existat personalități locale care un intervenit pentru liniștirea țăranilor și pentru oprirea violențelor, la Huși s-a remarcat Episcopul catolic Camili. Faptele Episcopului au fost descrise într-o scrisoare către Episcopia din Iași: „Cele ce s-au petrecut la Huși în timpul acestei triste revolte, care desigur e unică în istoria României. La Huși începu primejdia de răscoală pe la 5 Martie, când jurnalele aduceau fel de fel de detalii despre tulburările din Nordul Moldovei. Țăranii de aici cumpărau gazetele cu sutele. Spiritele se agitau, ura contra evreilor răsărea. În ziua de 6 Martie-Lăsatu-Secului-în timpul petrecerii din ograda bisericii, luai întăia ocazie de a strânge mai mulți gospodari, îndemnându-i la pace și liniște. Mulți erau deja aprinși în contra evreilor și din vorbele lor se putea cunoaște, că salutau răscoala cu mijlocul cel mai bun pentru a-și ameliora starea. Când a sosit vestea despre devastările făcute la Vaslui, Cornii-Albești, Târzii, Oltenești și Curteni știa lumea că acuma a sunat ceasul și pentru Huși. Am chemat îndată oamenii fruntași din Corni, Cotroceni și Răești și i-am sfătuit să facă în numele meu o energică propagandă în fie care mahala pentru, pace și liniște și să spună poporenilor cuvintele mele că nu este permis nici prin legea lui Dumnezeu, nici a Bisericei, de a lua parte la această răscoală. Sosi și Duminecă 11 Martie. În orașul Huși toate prăvăliile erau închise. Un batalion de soldați postau la bariere și pe străzile orașului. Evreii erau înspăimântați la culme, iar satele din împrejurimi stăteau gata să între în oraș. La 11 biserica era plină de lume. Tocmai în momentul când la bariera Gării dădeau să intre în oraș țăranii de la Tătărăni și șase dintr’ânșii cădeau de gloanțele armatei. Părintele Leon (căci eu eram răgușit) citea de pe amvonul bisericei o solemnă declarație prin care spuneam, că am deplină încredere la catolicii mei și sper că numele lor nu va fi pătat nici de sânge nici de jafuri. Pot să spun aici că evreii și ceilalți locuitori din Huși, tocmai de țăranii catolici, se temeau mai mult, și chiar prefectul conservator D. Adam Mitache, m-a poftit în Palatul Administrativ, și mi-a exprimat teama Husenilor, cum că catolicii ar fi gata sa năvălească asupra orașului.”

Cornenii au aprins flacăra răscoalei în județ 

HOTĂRÂȚI… Sătenii din Corni-Albești au devastat moșiile din Târzii împreună cu alți țărani din Munteni de Jos, Oltenești, Mânjești și Crasna. Cornenii au devastat prăvăliile evreilor aflate în sat și i-au bătut pe aceștia. O bandă de bătăuși din Corni avea în plan să incendieze și moșia boierului Lecca de pe Vladnic, însă preotul Haralambie Sârbu a intervenit pentru calmarea spiritelor, iar în anul 1908 este decorat pentru faptele lui; declarație despre intervenția preotului: „Când în ziua de 9 martie s-a produs prima răsvrătire în parohia Corni, com. Albești, megieșă cu jud. Vaslui, prin bătaia unor evrei și devastarea caselor a opt familii din aceștia, de către o ceată de șase inși, preotul paroh Haralambie Sârbu și-a făcut datoria cu prisosință. Chiar în momentul acțiunii, el n-a pregetat a se duce în mijlocul lor și de a încerca cu toată energia de a-i opri de la faptele lor. Dacă n-a reușit pe deplin, din cauză că devastatorii erau turmentați de băutură, totuși a reușit a scăpa pe cei devastați de a nu fi sfîșiați de mulțime. A doua zi, sâmbătă 10 martie, după terminarea slujbei, tot acest preot, profitând de prezența mai multor enoriași, le vorbi despre rușinea făcută întregului sat de către cei șase indivizi în ajun și pentru că acum se hotărâseră a merge în număr mai mare, spre a devasta casa proprietății din Vladnic, preotul le spuse că dacă nici de data asta nu-i vor asculta glasul, îi va părăsi. Cuvintele avură o mare înrâurire asupra celor prezenți, iar rezultatul fu că devastatorii din ajun nu s-au mai dus la Vladnic și astfel casa proprietății a fost salvată”. Pentru faptele lui, preotul a fost decorat de regele Carol I cu medalia „Răsplata muncii pentru Biserică”. Faptele preotului nu sunt eroice sau deosebite, acesta a oprit într-adevăr violențele, dar cititorul trebuie să înțeleagă că arendașii controlau mare parte din agricultură, întârziau cu plățile pentru munca țăranilor și mențineau starea de mizerie a acestora. Țăranii din România și din Corni aveau motive întemeiate de a se împotrivi situației în care se aflau, dar degenerarea în violență a dus la vărsarea de sânge și la antisemitism.

Se cere intervenția armatei în comuna Albești

ÎNFRICOȘAT… Prefectul județului trimitea o telegramă urgentă armatei în care scria: „Revoltele țărănești care au început ieri în comunele Oltenești și Albești au devastat curțile tuturor arendașilor”. Textul unei telegrame ulterioare: „Locuitorii din mai multe sate din județul Fălciu și Vaslui au trecut pe teritoriul comunei Oltenești județul Fălciu oprindu-se la moșia Târzii proprietatea lui Leonida Constantin arendată evreului Ludwig Beer și în unire cu Târzienii au devastat casa arendașului. Întreaga comună Albești este în fierbere. Armata cerută nu ni s-a trimis”. Din declarația lui Ion Crăciun din Târzii aflăm că: „În ziua de 9 martie au venit la casele arendașului și locuitorii din Corni și Albești care au cerut a li se lăsa pământurile mai ieftine și să le plătească numai cu bani iar nu și în muncă. Au intrat și aceștia prin casă dar nu au avut ce mai devasta”. Mărturia lui Ștefan Manolache din Albești cu privire la ce s-a întâmplat la Târzii: „În ziua când s-a întâmplat faptul eram în ograda casei arendașului moșiei și am văzut cum pe zarea dealului să scoborau mai mulți locuitori și strigau pe acei din Târzii. Când erau aproape de curte, cam la vreo 200 de metri, i-am auzit strigând „Ațineți-vă măi! Să nu iasă afară nimeni din ogradă”. Auzind aceasta am propus dl. arendaș să fugim, dar el a spus ca să stăm cu toții în ogradă căci nu are să ni se întâmple nimic. Intrând acei locuitori în ogradă și numai vreo 400-500 s-au legat mai întâi de Ștefan Aga zicând că el este spionul boerului. În urmă au luat năboi pe dl. arendaș și l-au dus sus la curte tinzând să deschidă ușa. Dl. arendaș spunând cum că cheia nu se află la el, a stricat ușa Vasile Olariu, când au intrat cu toții înăuntru și au distrus tot ce le-a ieșit în cale.”

Flacăra răscoalei se propagă în tot județul

RĂZVRĂTIRE… Prefectul transmitea la 23 martie: „Locuitorii din comuna Albești aseară între orele 6-8 p.m. au devastat casa arendașului moșiei Terdii de pe teritoriul comunei Roșiești. Locuitorii din comuna Vutcani sunt în mare agitație. Procurorul și judecătorul de instrucție sunt în comuna Albești. Armata nu a sosit”. O altă telegramă transmisă despre situația din comuna noastră: „În Albești au devastat curțile tuturor arendașilor”. Devastările din Corni și Târzii au aprins flacăra răscoalei în tot județul Fălciu, multe mărturii vorbesc despre faptul că la auzirea veștilor din Corni-Albești, multe sate au fost însuflețite și au pornit la rândul lor răscoale. În ziua de 11 martie, duminică, în gara Crasna se afla o companie de soldați din regimentul Dolj I comandată de căpitanul Iotu. Compania era destinată împrejmuirii stației unde se semnalase că spiritele sunt foarte agitate, conflictul a fost aplanat de prefectul Lupu. Prefectul județului era și medic primar, iar atunci primise înștiințare să vină în satul Albești pentru autopsia unui țăran împușcat, Grigore Grigoraș, probabil de armată. Evreii din comunele județului au fost trimiși în alte părți pentru a scăpa de furia oamenilor. Unii dintre bătrânii comunei Albești își amintesc despre poveștile auzite de la bunici despre acea perioadă; mărturie Grigore Șerban din Corni, născut în anul 1939: „Vasile Șerban, bunicul meu, a participat la răscoala din 1907, zicea «Ce vă pasă că aveți pensie, eu am luat ghioaga și am luptat pentru ea», zicea că s-au bătut cu jidanii pentru drepturile lor. Unul din sat, Gheorghe Burlacu, el a stârnit lumea, că hai la răscoală, să-i strângă pe toți și care nu mergea era bătut. Era vorba atunci, să ne unim toți să scăpăm țara de hoți”. 

Țăranii își amintesc de anul zbuciumat, 1907 

MEMORII… Andrei Lupu, din satul Corni, născut în anul 1907, și-a notat într-un caiet de memorii, în anul 2002, următoarea informație: „1907, an când prin voia Domnului am venit pe lume, în primăvara acelui an a izbucnit marea revoluție țărănească, care a intrat în istorie. Pe tot cuprinsul țării de la Turnu Severin și până la Dorohoi era mare răzmeriță. Conacele boierești ardeau, boierii s-au ascuns pe unde au putut. Până a intervenit armata lui Averescu, care era ministru de război și au deschis focul asupra țăranilor. Tatăl meu a scăpat ca prin urechile acului. Cu greu îmi povestea aceste scene. Țăranii s-au ales doar cu acele victime și nimic mai mult”. În amintirea răscoalei din comuna Albești, în perioada comunistă, G.A.C-ul din Albești a primit numele de „Gospodăria Agricolă Colectivă 1907”, înființată în anul 1950.