POMENIRE … Biserica a rânduit cã la sinaxarul zilei de luni din Sãptãmâna Patimilor sã se facã pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor. Numele de Iosif înseamnã „El (Domnul) adaugã”. Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei. În tâlcuirile unor Sfinti Pãrinti, smochinul neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mântuirii pe care l-a odrãslit din plin Biserica crestinã.
Sfânta Scripturã ne mãrturiseste cã într-o zi, bãtrânul Iacob îl trimite pe Iosif sã-i aducã vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la câmp. Fratii sãi erau invidiosi pe acesta din momentul în care le vestise câteva vise: „Eram la câmp cu totii si legam snopi. Snopii mei stãteau drept, iar ai vostri se plecau spre ai mei”, „se pãrea cã soarele, luna si unsprezece stele se aplecau si se închinau în fata mea”. În urma acestor descoperiri, fratii sãi si-au pus în gând sã-l omoare. Vãzându-l de departe cã vine de la casa tatãlui spre ei, acestia au zis: „Iatã visãtorul! Haidem sã-l omorâm si sã-l aruncãm într-un put si sã zicem cã l-a mâncat o fiarã sãlbaticã si vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Însã Ruben, unul dintre fratii sãi, le-a zis: „Nu, sã nu vãrsati sânge! Aruncati-l mai bine în putul acela din pustiu, dar mâinile sã nu vi le puneti pe el”. Este aruncat în put, însã, este scos de acolo pentru a fi vândut cu 30 de arginti unor negustori. Pentru a-si acoperi fapta, fratii sãi au tãiat un ied, au rupt haina lui Iosif si au înmuiat-o în sânge. Seara, ajunsi acasã, i-au arãtat haina lui Iacob, spunându-i acestuia cã Iosif a fost mâncat de o fiarã sãlbaticã.
Sfântul Evanghelist Marcu, vorbind despre smochinul neroditor spune: „Iar a douã zi iesind ei din Betania, Domnul a flãmânzit. Si vãzând un smochin de departe, având frunze, a mers sã vadã dacã va gãsi ceva în el. Venind la el, n-a gãsit nimic decât frunze, cã nu era încã vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: Nimeni sã nu mai mãnânce rod din tine în veac” (Marcu 11, 12-14), iar Sfântul Evanghelist Matei ne spune cã: „Îndatã s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).
În tâlcuirile unor Sfinti Pãrinti, acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mântuirii pe care l-a odrãslit din plin Biserica crestinã. Însã, în tâlcuirea lui Isidor Pelusiotul, el are alt înteles: „Pomul calcãrii poruncii” a fost smochinul. Din frunzele lui si-au fãcut acoperãmânt strãmosii nostri cãlcãtori de poruncã. Din pricina cã n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, cã un iubitor de oameni, ca sã nu mai facã rod, care este pricina pãcatului. Iar cã pãcatul se aseamãnã cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceata plãcerii, lipiciunea pãcatului, iar la urmã, usturimea si iutimea constiintei. Istoria smochinului a fost asezatã aici pentru a ne îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã pentru a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a douã zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este cã un stâlp cu totul uscat, care îngrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute”.
(Sursa: crestinortodox.ro – Adrian Cocosilã)
