spot_imgspot_img
9.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Șapte școli din județul Vaslui, alese să piloteze testarea standardizată până la finalul anului școlar 2021-2022

- Advertisement -
SELECȚIE… Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Vaslui este una din cele șapte unități de învățământ din județ selectate de Ministerul Educației pentru a pilota testarea standardizată până la finalul acestui an școlar (2021-2022) pentru toți elevii, cu excepția celor din anii terminali.

EVALUARE… Șapte unități de învățământ din județul Vaslui vor pilota testarea standardizată până la finalul acestui an școlar (2021-2022) pentru toți elevii, cu excepția celor din anii terminali. Este vorba despre Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Vaslui, Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești, Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești, Școala Gimnazială Nr. 1 Văleni, Școala Gimnazială „Ion Murgeanu” Zorleni și Liceul „Ștefan cel Mare” Codăești. Testarea standardizată are scopul de a stabili nivelul de competențe al elevilor la finalul anului școlar. Vor participa elevii claselor I-VII, respectiv IX-XI doar din unitățile de învățământ selectate de Ministerul Educației.

Evaluarea standardizată va fi organizată de inspectoratele școlare în perioada 30 mai- 10 iunie pentru elevii claselor I-VII și în perioada 30 mai- 8 iunie pentru elevii claselor IX-XI. În cazul celor din prima categorie (gimnaziu), evaluarea va fi la limba română și matematică, iar în cazul celor din a doua categorie (liceu) va fi la limba română și, în funcție de filieră, profil și specializare, disciplina care se susține la examenul național de bacalaureat, ca probă obligatorie a profilului, matematică sau istorie. „Testele pentru evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021-2022 sunt construite respectând programa școlară corespunzătoare fiecărei clase/discipline menționate. Timpul de lucru efectiv pentru fiecare disciplină la care se susține evaluarea standardizată este de 30 de minute pentru clasele din învățământul primar, respectiv 60 de minute pentru clasele din învățământul gimnazial și liceal”, se arată în Ordinul emis de ministrul Educației.

Inspectoratul școlar trebuie să se asigure că elevii au acces la calculator și internet

Desfășurarea evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021-2022 se realizează în format digital, în baza unei instrucțiuni, care va fi comunicată inspectoratelor școlare județene/al municipiului București în termen de 3 zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. „Inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ se asigură că elevii dispun de un număr suficient de dispozitive, precum: calculatoare, laptopuri, tablete sau telefoane smart, astfel încât în perioada de desfășurare a evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021-2022 să se ofere posibilitatea fiecărui elev din clasele I-VII, respectiv IX-XI să susțină această evaluare. Dispozitivele utilizate trebuie să fie conectate la rețeaua internet, să aibă un sistem de operare și un browser web. Fiecare elev trebuie să aibă acces la browserul web. În urma evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021-2022 sunt furnizate detalii despre întrebările/itemii la care elevul a răspuns și se generează rapoarte narative de evaluare la finalul fiecărui test. Rapoartele narative de evaluare nu se transformă în calificative/note acordate elevilor și nu pot fi utilizate în vederea evaluării activității cadrelor didactice. Rapoartele narative de evaluare analizează în detaliu competențele elevilor, precizând nivelul de cunoștințe, astfel încât la nivelul Ministerului Educației să poată fi adoptată o serie de măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, se mai arată în Ordinul emis de ministrul Educației.

Ministrul Educației: „Ce înseamnă standardizare? Să elimini subiectivismul factorului uman”

Anunțul acestei evaluări standardizate a fost făcut la începutul acestui an de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, când a explicat, totodată, de ce sunt importante și, mai ales, de ce vor exista, în două județe din țară, un Bacalaureat și o Evaluare Națională standardizate. „Aș vrea să menționez că, dincolo de evaluarea standardizată, pe care am promis-o, cel puțin la nivel pilot, spre exemplu într-un județ avem anul acesta evaluare computerizată și standardizată la Bacalaureat și într-un alt județ avem același lucru la Evaluarea Națională, să avem evaluare la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a de asemenea standardizate. Ce înseamnă standardizare? Să elimini subiectivismul factorului uman. Vă aduceți aminte diferențele enorme, zeci de mii de diferențe la notele acordate la contestații. Prin digitalizare se poate elimina eroarea umană. Prin digitalizare se pot extrage rezultatele. Pe 10 întrebări, să explic cât se poate de simplu, 5 de algebră și 5 de geometrie – un examen de matematică. Poți să ai nota 2 la algebră și nota 10 la geometrie, media este 6, până acum noi vedem doar media, 6. Dacă am vedea printr-o evaluare standardizată rezultatele la algebră și geometrie, fără doar și poate am ști că trebuie să intervenim la algebră”. Dragoș Iliescu, profesor universitar și expert internațional în testare, a explicat pentru Edupedu.ro că „un test standardizat este orice test care este administrat și scorat într-o manieră constantă – identic pentru toți cei evaluați, adică standard sau „standardizat”. Orice test care oferă tuturor elevilor testați aceleași întrebări, în aceeași ordine, în aceleași condiții, cu aceleași limite de timp, cu aceeași scorare și corectare, evaluare, notare a lucrărilor de examen”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.