FILE DE ISTORIE LOCALĂ… În zorii unei dimineți reci de noiembrie 1916, într-un colț de câmpie teleormăneană, s-a scris una dintre cele mai dramatice și glorioase pagini din istoria Armatei Române: Șarja de la Prunaru. În fruntea ei, cu sabia ridicată, călărea colonelul Gheorghe Naumescu, ofițer de cavalerie, fiu al județului Vaslui, comandant al Regimentului 2 Roșiori Bârlad. Era toamna anului 1916, iar România abia intrase în Marele Război. Țara era cuprinsă de entuziasm. În acea perioadă plină de incertitudine, regimentul lui Naumescu era mobilizat pe linia frontului, în tentativa disperată de a opri ofensiva trupelor Puterilor Centrale care se apropiau vertiginos de capitală. La Prunaru, într-o dimineață rece și cețoasă, colonelul vasluian primea ordinul de a deschide un culoar prin care armata română să poată scăpa din încercuire. Nu a ezitat nicio clipă. Grav bolnav, slăbit, a urcat în șa, și-a salutat oamenii și a pornit șarja care avea să rămână în memoria istoriei militare ca una dintre cele mai tragice și eroice acțiuni ale cavaleriei române.
Colonelul Gheorghe Naumescu (1869-1917) s-a născut la 22 decembrie 1869 în comuna Băcani din județul Vaslui, fiu al boierului Dimitrie Naumescu și al Alexandrei Neamțu. Încă din tinerețe și-a orientat viața către cariera militară, a absolvit Liceul „Schovitz” din București și, în 1890, Școala Militară de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște. Pe la sfârșitul anului 1890, a fost promovat sublocotenent și numit comandant de pluton în Regimentul 1 Roșiori cu garnizoana la București. Pentru perfecționarea sa profesională, Armata Română l-a trimis în perioada 1892-1894 la specializare în Regimentul de Gardă din Bruxelles, Belgia. Revenit în țară, a fost repartizat succesiv în diverse unități de cavalerie: Regimentul 5 Călărași din Galați, apoi Regimentul 4 Roșiori din Bârlad și, începând din 1895, la Regimentul 2 Roșiori Bârlad. Ascensiunea sa militară a continuat, Naumescu a devenit căpitan în 1899, maior în 1907 și locotenent-colonel în 1911, iar în 1914 a fost înaintat colonel (pe excepțional), ca urmare a participării la campania din Bulgaria din al Doilea Război Balcanic (1913). Întotdeauna preocupat de instruirea trupelor sale și de dotarea completă a Regimentului 2 Roșiori, el a asigurat ca unitatea să fie mereu pregătită pentru orice misiune de luptă.
Familie, moșie și legături cu județul Vaslui
În 1901, la un bal organizat în garnizoana Bârlad, tânărul maior Gheorghe Naumescu l-a cunoscut pe Ecaterina I. Palade, fiica boierului Grigore Palade din Suseni (Vaslui). Cei doi s-au căsătorit în același an, iar soțul Ecaterinei a primit ca dar de nuntă moșia Drujești (sat în comuna Băcani, Vaslui). Acolo și-a construit în scurt timp un conac modest, iar din această căsnicie s-au născut patru copii. Moșia Drujești avea să rămână simbolul legăturii cu pământul natal, iar conacul de la Drujești a devenit în timp punct de reper al familiei Naumescu. În memoria generalului Naumescu, în satul Drujești (comuna Băcani), a fost ridicată în 2016 o statuie-bust în bronz realizată de sculptorul Dragoș Mihăilă, dezvelită pe 1 decembrie 2016. În cariera sa, Gheorghe Naumescu a fost legat permanent de garnizoana de la Bârlad și de județul Vaslui. Aici, unitatea sa, Regimentul 2 Roșiori, avea tradiție deosebită, iar el însuși era considerat „un erou al orașului Bârlad și al comunei Băcani”. Prin locul său de origine și prin moșia soției, colonelul Naumescu era bine cunoscut și iubit în comunitatea vasluiană.
Regimentul 2 Roșiori Bârlad în Primul Război Mondial
La intrarea României în Primul Război Mondial (27 august 1916), colonelul Gheorghe Naumescu era comandantul Regimentului 2 Roșiori Bârlad, parte a Brigăzii 5 Roșiori și a Diviziei a II-a Cavalerie din Iași. În noaptea de 14/15 august, unitatea sa a primit ordinul de mobilizare de la Regele Ferdinand, cu efective de aproximativ 24 ofițeri, 584 de călăreți și 368 de cai. Regimentul 2 Roșiori a plecat spre front, fiind îmbarcat în patru trenuri și staționat la punctele fixate de Marele Cartier General. Timp de câteva săptămâni, Roșiorii Bârlădeni au pătruns în Transilvania, contribuind la ofensiva română inițială. Până în 23 septembrie 1916, trupele colonelului Naumescu au ajuns în zonă Brașov – Homorod, fiind întâmpinate pe alocuri cu entuziasm de populația civilă locală. Însă contraofensivele Puterilor Centrale (germane și austro-ungare) au forțat retragerea Regimentului 2 Roșiori prin văile muntoase. Între 23-27 septembrie, sub comanda lui Naumescu, Roșiorii au asigurat retragerea pe văile Oituzului și mai departe prin zona Mănăstirea Cașin. În octombrie 1916, unitatea a fost trimisă la apărarea Dunării și a sectorului Oltenița-Călărași. Acolo, Regimentul 2 Roșiori Bârlad a executat lucrări genistice și s-a pregătit pentru posibilele atacuri germane, primind chiar sarcina de a asigura flancul Diviziei a 2-a Cavalerie. În perioada primelor zile ale lunii noiembrie 1916, Roșiorii au fost martorii avansului puternic al trupelor Puterilor Centrale în Oltenia și Muntenia.
Contextul bătăliei de la Prunaru
În luna noiembrie 1916, Divizia 18 Infanterie română, sub comanda generalului Alexandru Referandru, încerca să oprească înaintarea inamicului către București. Pe 13/26 noiembrie, grupul de armate condus de feldmareșalul Mackensen (format din trei divizii germane și alături de ele unități bulgare și turce) a ocupat orașul Giurgiu, pe malul Dunării. În continuare, un batalion de vânători de munte germani a surprins și ocupat satul Prunaru (Teleorman) la 14/27 noiembrie 1916, tăind astfel importanta șosea de retragere a Diviziei 18. Situația era extrem de gravă: trupele române din Divizia 18 erau practic încercuite în zona Giurgiu-Drăgănești-Vlașca, iar lanțul de comunicații către București era întrerupt. Generalul Alexandru Referandru a decis un atac de proporții pentru a sparge înconjurarea și a salva armata română de la o capcană fatală. În seara zilei de 27 noiembrie, el a ordonat contraatacul cu Brigada mixtă 43 (infanterie) și Regimentul 2 Roșiori Bârlad. Decizia părea un gest disperat, era practic o șansă de a deschide un culoar de retragere pentru Divizia 18.
Șarja de la Prunaru (15 noiembrie 1916)
SACRIFICIU… La 15 noiembrie 1916, la primele ore ale dimineții, regimentul lui Naumescu se afla în apropierea satului Prunaru. Acolo, inamicii germani, bulgari și turci ocupaseră satul cu efective superioare de infanterie și mitraliere, iar un „cap de pod” amenința să prindă în clește Divizia 18. În aceste condiții critice, generalul Referandru a cerut colonelului Naumescu să execute o șarjă de cavalerie „cu scopul reocupării satului Prunaru și deschiderii drumului de retragere”. Chiar în situația în care colonelul nu era într-o stare bună (suferise recent de pneumonie și încă nu se însănătoșise pe deplin), el a acceptat ordinul. A salutat superiorul cu sabia și a răspuns curajos: „Domnule general, Regimentul 2 Roșiori vă mulțumește pentru cinstea ce-i faceți, de a putea să moară pentru Patrie”. Sub comanda personală a lui Naumescu, cavaleria română a pornit în atac la ora 7:15 dimineața, într-o ceață rece de toamnă. Escadroanele Regimentului 2 Roșiori, aproximativ 300 de călăreți în total, au evoluat între dealurile din jurul satului. Sub strigăte de „Ura!” și sunet de trompete, roșiorii și-au înălțat sulițele și săbiile, dornici de sacrificiu. Unul dintre participanți povestește „când erau la câteva sute de metri de Prunaru, un «ura» formidabil a cutremurat văzduhul și întregul regiment s-a năpustit asupra infanteriei dușmane, risipind-o prin sulițe și sabie”. În acele prime minute, lovind cu furie limitele dispozitivului german, roșiorii au străpuns avanposturile inamice. Însă înaintarea cavaleriei române a fost fatală. După străpungerea liniilor frontale, o ploaie de gloanțe de mitralieră a izbit din toate părțile. Un martor a descris scena: „dar câteva momente după aceasta, din șanțurile satului Prunaru a început o nesfârșită țăcăneală de mitraliere și întreg regimentul lovit în flanc a fost secerat; nu au rămas în viață decât cam șaptezeci de oameni”. În numai aproximativ un sfert de oră, trei sferturi din efectivul Regimentului 2 Roșiori erau căzuți sau răniți grav. Totuși, sacrificiul lor nu fusese în zadar: șarja a spart încercuirea trupelor române din zonă, permițînd diviziei să se retragă spre București. Pagina de istorie notează că „ultimul atac călare a înscris o pagină nemuritoare de vitejie în istoria Războiului de Întregire a neamului nostru”, fiind recunoscută chiar de generalul german Mackensen drept o faptă de mare eroism.
Capturarea și sfârșitul colonelului Naumescu
„MOR FERICIT”… Colonelul Gheorghe Naumescu a fost grav rănit în șarjă și căzut prizonier al bulgarilor. A fost transportat prin mai multe lagăre, ajungând în cele din urmă în lagărul de la Bolnița, în Macedonia bulgară, unde a suferit un tratament dur, inuman. Din cauza stării lui de sănătate precare, bolnav și slăbit, superiorii bulgari l-au trimis în final la Spitalul Militar din Sofia, unde s-a stins din viață la 3 aprilie 1917. În perioada în care a fost prizonier, colonelul Naumescu a reușit să-și scrie ultima scrisoare către soție și copii, transmisă prin Crucea Roșie. În ea, el scria cu demnitate: „Mor fericit… Mor mulțumit că, în viață, am avut nobila misiune de a face educație patriotică unui regiment de viteji…”. Veștile despre moartea lui Naumescu au fost primite cu durere în țară. La 26 august 1917, ziarul „România” din Iași anunța: „Colonelul Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori Bârlad, grav rănit în șarja de la Prunaru, a decedat la data de 3 aprilie 1917 în Spitalul Militar din Sofia.”. Armata a onorat memoria colonelului decedat: el a fost avansat post-mortem la gradul de general de brigadă. Tot atunci s-au luat măsuri ca rămășițele pământești ale eroilor căzuți în acel război să fie aduse acasă. La insistențele familiilor și ale „Societății Mormintelor Eroilor” (1916-1919), osemintele colonelului Naumescu au fost repatriate și reînhumate cu onoruri militare în Cimitirul „Eternitatea” din Bârlad, la data de 2 iulie 1925.
Eroismul colonelului Naumescu și al Regimentului 2 Roșiori Bârlad a fost cinstit în numeroase moduri în anii de după Primul Război Mondial. Armata a păstrat memoria lui vie: promoția 1926 a Școlii Militare de Ofițeri Cavalerie (de la Târgoviște) i-a purtat numele. În orașul Bârlad, camarazii și autoritățile l-au comemorat prin instituții care îi poartă memoria, astfel, în 1922 a fost înființat „Cercul Militar General Gheorghe Naumescu”, sub președinția colonelului Emanoil Boteanu. Consiliul Local și Primăria Bârlad au atribuit numele său unei străzi din oraș, pentru ca posteritatea să îl pomenească în fiecare zi. În Vaslui și în localitatea natală a generalului, memoria lui este vie și azi. În comuna Băcani (Drujești), unde a avut loc în 2016 dezvelirea bustului său în bronz, locuitorii încă povestesc despre patrulele Roșiorilor de la Bârlad care străbăteau satul cu pas vioi, la comanda lui Naumescu. Monumentul din cimitirul satului amintește de cei 57 de eroi vasluieni căzuți în război, printre care și numele colonelului Naumescu. O delegație de vasluieni a participat la reamenajarea Cimitirului Eroilor de la Prunaru în 1998, unde odihnesc camarazii săi din Regimentul 2 Roșiori Bârlad. În semn de prețuire pentru jertfa lui, în satul Drujești a avut loc, în 2016, o ceremonie de sfințire a unei statui-bust în bronz a generalului Naumescu.
