spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Sãtenii din Gara Banca s-au distrat la Hram, cu „Nemuritorii”

- Advertisement -

CÂNTEC SI VOIE BUNÃ Sãtenii din Gara Banca, comuna Banca au fost ieri în sãrbãtoare. Hramul Bisericii satului, care este la „Sf. Dumitru”, conform obiceiului crestinesc, devine sãrbãtoarea întregului sat. Primarul comunei Banca, Vasile Vânãtoru a organizat cu aceastã ocazie un concert al formatiei etno „Nemuritorii”, la care a participat aproape toatã suflarea satului, desi ploua cu gãleata.

Hramul satului Gara Banca, comuna Banca, este o sãrbãtoare deosebitã si de cele mai multe ori cea mai asteptatã, în special de cãtre copii. Cu toate cã vremea nu a fost asa frumoasã cum îsi doreau, ei nu au lipsit de la ziua localitãtii, care a fost o reusitã, atât prin modul de organizare a evenimentului, cât, mai ales, prin atmosfera explozivã de veselie, de la concertul celor din trupa etno „Nemuritorii”. Desfãsurarea de „forte” a avut loc la Cãminul Cultural din localitate, si concertul celor trei bãieti „nemuritori” a fãcut ca întreaga suflare a satului sã fie prezentã aici, cu mic si mare. Ceva cu totul original, muzicã, dans si mâncare excelentã, asa cum se obisnuieste la Hram în orice localitate din România si mai ales din Moldova. Cu ceva timp înainte de sãrbãtoarea care se apropia, totii sãtenii din Gara Banca au intrat în pregãtire, au depus multã muncã, mult efort si multã dragoste în tot ceea ce au fãcut. Pentru ca oaspetii pe care îi asteptau sa se simtã cât mai bine, si-au curãtat casele, curtile, gardurile si tot ceea ce au crezut cã e nevoie. Dar nu au uitat de bisericã, au fost si au curãtat biserica, curtea bisericii si toate strãzile care duc spre ea, iar în ajunul hramului au împodobit biserica, curtea si toate strãzile. În ziua sãrbãtorii, de Sf. Dumitru, oamenii au fost la Bisericã, dupã care au venit la Cãminul Cultural, unde i-a asteptat primarul Vasile Vânãtoru, care a organizat o petrecere pe cinste. Pentru copiii si tinerii satului, primarul a organizat începând cu orele 9.00, o întrecere sportivã constând într-un meci de fotbal dintre cei din Banca si juniorii de la LPS Vaslui. Au câstigat cei din Banca, cu 1-0, iar dupã meci, cu mic si mare, au petrecut la Cãminul Cultural, cu grupul etnic „Nemuritorii”. „În fiecare an am invitat la Hramul acestui sat câte o trupã etno sau un solist de muzicã popularã, pentru ca oamenii sã simtã cã sãrbãtoresc. Destul este viata tristã si ne încearcã cu tot felul de greutãti, am vrut ca sãtenii sã fie mãcar în zi de sãrbãtoare multumiti”, a spus primarul Vasile Vânãtoru, un mare admirator al trupei etno „Nemuritorii”, dupã cum ne-a mãrturisit. Dupã concert, primarul Vasile Vânãtoru a oferit invitatilor o masã plinã cu bunãtãti moldovenesti, asa cum tot satul a avut ieri pe masã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.