spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
29-mart.-2024

Satul vasluian, micuța entitate care poate duce la “explozia” de performanță a județului

- Advertisement -
PROMISIUNE… Anul 2022 va fi anul în care Vremea Nouă își propune să înlocuiască lozinca “Mândru să sunt vasluian”, cu sintagma “Ce bine se trăiește la țară, în Vaslui!”

Anul acesta nu ne-am propus să mai nominalizăm cel mai bun primar sau cel mai valoros antreprenor în aceste două ediții speciale de Crăciun și Anul nou. Pandemia ne-a învățat cât de periculoase sunt clasamentele. Ne-a învățat că toți cei care au reușit să traverseze această perioadă sunt de fapt niște eroi. Companiile vasluiene s-au ținut tare și nu s-au înclinat, însemnând că s-au ridicat pe picioare de oțel. Unele administrații publice locale și-au continuat programele de investiții, arătând că acestea nu depind de nazurile unor politicieni. Sunt și uscături, dar nu este nici locul și nici momentul să le analizăm. Tot anul acesta am disecat și întors pe toate fețele astfel de evenimente. Acum a venit vremea, la ceas de bilanț și în pragul sărbătorilor de iarnă, să spunem că există premisele unei explozii de performanță și în Vaslui, locul unde în trecut prosperau doar cei care făceau parte dintr-un clan, fie el roșu sau galben. Și am identificat celula care poate produce revoluția: satul autentic vasluian. De aceea, anul viitor, Vremea Nouă va dedica spațiu și timp promovării acestuia, transformând lozinca pe care unii o folosesc acum “Mândri că suntem vasluieni”, în sintagma “Ce bine să trăim în Vaslui!”. Planul este unul simplu. Vom demonstra în mod concret că în Vaslui, în unele sate, se trăiește mai bine ca în satele din județele dezvoltate ale României. Vom aduce voluntari care după trei luni de stat în județul nostru nu vor arăta ca în celebrele glumițe virale apărute în trecut pe rețelele de socializare. Acest proiect are ca punct de plecare satul fenomen din comuna Berezeni, cu CAP-ul său care a rezistat în capitalism și cu primarul de poveste, Toader Dima, omul care a trecut din socialism în capitalism, fără să-și schimbe convingerile. A fost deputat și acum primar și nu i s-a urcat puterea la cap. El este al nostru badea Cârțan! Acesta va fi mentorul nostru, dar și exemplul că Vasluiul nu te poate schimba ca în acele meme-uri stranii ce circulau pe Facebook.

Anul 2021, acum aproape de sfârșit, a fost unul foarte complicat. Disputele politice, pandemia, dar mai cu seamă creșterea la nivel global a prețurilor la materiile prime de bază sau la energie au creat un haos în economiile lumii, cu impact major în comunitățile locale, care au condus în final la o temere în rândul populației că trăim vremuri apocaliptice. România a navigat în aceste ape tulburi cu o corabie veche cu pânze, cârpită în multe locuri, dar care nu a eșuat. Am fost ca o frunză pe talazurile înalte ale furtunii. Județul Vaslui nu a făcut excepție de la acest tumult, numai că la noi criza nu s-a simțit cu aceeași intensitate și virulență ca în celelalte județe sau țări europene. De 30 de ani suntem în criză și ne-am călit! Ne-am obișnuit să fim săraci, să trăim cu puțin, fără să facem nazuri că nu avem asfalt, baie în casă sau gaz metan. Încă sunt familii care mănâncă cu toții din același castron și-și dau hainele de la unii la alții, fără să fie supărați, ba din contra, au sentimentul unei unități, care-i binedispun și îi fac fericiți. Din păcate, fenomenul care a pus la pământ comunitățile noastre din județ este cel al migrării forței de muncă, al dezbinării familiilor și al părăsirii celor dragi în timpul pandemiei.

Criza mondială poate fi rampa de consolidare a județului Vaslui

În Noul An care va veni, avem în față o teribilă provocare: să folosim criza mondială în folosul nostru. Să ne repatriem acasă fiii plecați pe alte meleaguri și să le arătăm că în România le este dat să-și împlinească destinul și visele. Acum, când țările care i-au adoptat îi repudiază din cauza crizei, noi trebuie să-i primim cu brațele deschise, să le oferim locuri de muncă decente și mai ales să nu-i judecăm pentru alegerile lor. Vremea Nouă își propune în anul care vine să promoveze satul vasluian ca simbol al continuității, dar și ca un păstrător al tradițiilor populare care în scurt timp vor deveni o comoară națională. Avem comunități bine dezvoltate cu o infrastructură bine pusă la punct. Vorbim de localități precum Tutova, Grivița, Banca, Zorleni, Roșiești, Lipovăț, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Văleni, Laza, Hoceni, Vetrișoaia, Berezeni, Fălciu, Pădureni, în care poți trăi ca la oraș. Sunt comune precum Lipovățul, Muntenii de Jos, Zorleniul sau Costeștiul unde gazul metan nu mai este un secret. Sunt companii puternice care deja plătesc salarii decente. Amintim aici Viacons Rutier, Transmir sau Nomis 2003, dacă vorbim de companii de construcții. Departe de ochii lumii, cu lucrări mari în afara țării, la Vaslui avem o companie de construcții cu o cifră de afaceri și un număr de angajați impresionant, dar care a trebuit să fugă din județ cu sediul fiscal, din cauza unor răzbunări politice. Dar angajații sunt vasluieni și impozitele se plătesc aici. Și salariile sunt de nivel european. Nu mai vorbim de companiile din industria alimentară: Mopan, Fabrica de Carne Morandi, Vascar, Safir, Vanbet sau Vinicola Averești care impresionează cu vinurile sale cele mai impenetrabile piețe. Deci Vasluiul a crescut mult, poate susține salarii decente, o parte din satele și orașele județului conferă o infrastructură demnă de o țară care se apropie de ce este în Europa civilizată, mai rămâne ca cei care au plecat la muncă în străinătate să conștientizeze că trebuie să se întorcă acasă și să pună umărul. Numai așa reconstruim România și numai atunci putem ridica pretenții la schimbarea radicală a clasei politice românești. Atunci va fi revoluția înfăptuită, chiar dacă vine după 33 de ani și se traduce printr-o transparență totală a instituțiilor publice, care va spulbera dictatura instalată de lipitorii de afișe ai partidelor politice.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. La Munteni de Jos sigur o sa fie de trăit. Primarul și-a făcut casa într-un an! Se mișcă repede, până la sfârșitul locului probabil o sa fie și locuri de munca la firma de a lui ceva.

  2. Mâncați bureți
    Aici n-o sa fie niciodată de trăit, sunt prea multe lipitori de întreținut, n-o spun doar romani o spun si alții.
    Un pic daca se ridica pălmașul imediat apar și lipitorile, ca trebuie sa li se mărească salariile, alții ca si lor le trebuie mai mult, si iar il împovărează cu taxe mărite sau alte taxe, iar o ia de la coada, cu aceleași aburel,i sa tragă tare, ca o sa fie mai bine pe viitor, deja se întrevede :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.