spot_img
6.9 C
Vaslui
07-dec.-2024
spot_img

Scandal amoros la Primăria Duda Epureni: viceprimarul, acuzat că se iubește cu o tinerică măritată! (FOTO)

- Advertisement -
CONFRUNTARE…Soțul încornorat vrea o confruntare cu rivalul său, viceprimarul, față în față, în numele adevărului: „Să mă privească în ochi, bărbătește, și să recunoască”

TEVATURĂ… Un scandal amoros zdruncină rău în aceste zile liniștea Primăriei Duda Epureni! Viceprimarul Emanuel Drăgunoiu este acuzat de un tânăr din sat, Marian Zota, că i-a spart casa, întrucât ar întreține de peste un an de zile, o relație extraconjugală cu soția cu care omul are doi copii. Soțul încornorat susține că a aflat de legătura celor doi abia acum o săptămână, când femeia, neatentă, și-a lăsat telefonul în cameră. Din acel moment, secretul amorezilor aproape că s-a devoalat de la sine, iar despărțirea dintre soți a fost inevitabilă. Satul însă a început să vuiască și abia acum vecinii au decis să îi povestească ce ar mai fi zărit și alții în acest triunghi amoros. Înveninat cu toate aceste relatări despre lucruri care s-ar fi petrecut fără ca el să bănuie, bărbatul s-a dus țintă luni, 5 februarie, la sediul Primăriei Duda Epureni, să dea piept cu rivalul. Ce zarvă a fost acolo, nu e greu de închipuit, însă cert este că viceprimarul Drăgunoiu nu a ieșit de prin încăperile instituției, la discuție. Pentru că Marian Zota a anunțat că nu se va lăsa și va veni la Primărie până va da ochii cu cel care i-a distrus familia, s-a impus o lămurire publică a chestiunii, fie și pentru ca Primăria Duda Epureni să se poată ocupa în liniște de treburi serioase. Solicitat să dea o lămurire în fața acestor acuze, viceprimarul Emanuel Drăgunoiu a negat totul vehement și a spus că nu sunt decât calomnii, pentru care nu există nicio dovadă. Ei bine, se pare că soțul femeii ar avea, totuși, niște… indicii, cum ar fi, de pildă, mesajele dintre soția sa, Vasilica, și viceprimarul Drăgunoiu. Dialogul celor doi nu prea lasă loc de interpretări. Ei vorbesc, între altele, tocmai despre faptul că tot satul le-a aflat idila, dau numele celor care i-au văzut în diverse locuri și, în final, se îndeamnă unul pe altul să nu recunoască nimic. „Eu nu mă las, până ce viceprimarul nu va sta față în față cu mine, ca să îmi explice de ce mi-a stricat casa. Mă duc la Primărie zi de zi, până îmi va da o explicație”, a spus, hotărât, Marian Zota.

E scandal cât Primăria la Duda Epureni! Viceprimarul Emanuel Drăgunoiu, în vârstă de 38 de ani, este acuzat de un consătean, Maria Zota, că i-a spart casa. Și poate că problema ar fi rămas în alcovul lor, dacă situația nu ar fi escaladat, iar Primăria nu ar fi început să cadă în derizoriu, devenind locul unor regretabile dispute cu conotații… sentimentale. Omul, înverșunat, susține că de mai bine de un an, viceprimarul și soția sa, Vasilica, în vârstă de 27 de ani, ar avea o relație extraconjugală, de care el abia în aceste zile a aflat. Pe principiul „ce știe tot satul, nu știe bărbatul”, tânărul nu a bănuit nimic nicio clipă. Doar faptul că o observa pe femeie cum tot dădea mesaje și se cam ferea de el i-a pus un semn de întrebare. Marțea trecută, neatentă, soția și-a uitat telefonul în cameră, iar el a verificat SMS-urile. Spune că a avut un șoc atunci când a văzut ce dialog închegat era între nevastă și viceprimar, motiv pentru care s-a declanșat, inevitabil, cearta. Femeia a părăsit casa cu copilul cel mic, iar el a rămas acasă cu celălalt minor. Când au auzit vecinii, abia acum au început să îi relateze de când știau ei de legătură, precum și diverse alte detalii supărătoare. Ba, unii i-au spus că totul ar fi pornit de când viceprimarul ar fi chemat-o pe femeie să îi dea ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană și, dintr-o vorbă în alta, lucrurile, se pare, s-ar fi complicat.

Marian vrea o confruntare cu rivalul, față în față, în numele adevărului: „Să mă privească în ochi, bărbătește, și să recunoască”

Despre Marian, tot satul Duda spune că e un băiat cuminte și harnic. Era singurul care muncea în acea familie, căci Vasilica stătea casă, ca să aibă grijă de copii. El a muncit și în Italia, iar cu banii strânși și-au luat o casă a lor, ceea ce părea să fie startul unei familii împlinite, mai ales că sunt la mijloc și cei doi copiii, de 2 și, respectiv, 5 ani. Muncea și la fermă la Bunești – Averești, de dimineață până seara, ca să aibă acasă ce trebuie pentru familie. Numai că viața le-a fost dată peste cap tocmai de unde se așteptau mai puțin. „Viceprimarul, în loc să facă treabă în comună, el cu așa ceva se ocupă? Nu a fost greu să o prostească pe Vasilica, că e o fată simplă, nu o duce mintea. A păcălit-o ușor. Și-a bătut joc de ea, cu bună știință. Nu are cum să nege domnul viceprimar, că nici nu merită să îi spun așa, pentru că sunt oameni care i-au văzut, camere de supraveghere, plus toate mesajele dintre ei. Ce să mai negi? Mie nu au îndrăznit oamenii să îmi spună până acum, că s-au gândit tot la copiii noștri, să nu ne strice familia. Eu mă duc la Primărie, acolo, în față, până iese viceprimarul afară, ca un bărbat adevărat, să îmi explice de ce mi-a distrus familia”, spune, supărat, soțul femeii.

Viceprimarul Drăgunoiu: „Nu mi se pare normal să acuzi un om fără nici măcar o dovadă”

Viceprimarul Emanuel Drăgunoiu confirmă faptul că soțul înșelat a venit luni la Primărie, să îi ceară socoteală. Pentru toate dă vina pe funcția sa de viceprimar, râvnită de unii din comună. „Sunt pure speculații, orchestrate în campania electorală, menite să îmi păteze imaginea. Niște speculații care pot fi foarte ușor combătute prin simpala chestionare a soției dânsului. Să spună ea dacă vreodată eu am fost acasă la ei. Cu siguranță voi încerca să îmi caut dreptatea pe cale legală, pentru că nu mi se pare normal să acuzi un om fără nici măcar o dovadă. Trebuie să spun că nu este singurul din comună care mă calomniază în mod regulat, cauza fiind faptul că dețin această funcție și unii își doresc cu ardoare să dețină ei funcția respectivă. Consider că o campanie electorala se bazează pe ceea ce îți dorești să faci tu pentru comunitate, nu pe mizerii de genul acesta”, a fost punctul de vedere al viceprimarului Drăgunoiu.

Vasilica neagă! Soțul înșelat e gata de protest: “Viceprimarul să îmi spună în față adevărul, atât vreau”

La rândul ei, Vasilica, femeia acuzată de soț de infidelitate, a negat ferm orice relație cu viceprimarul. “Domnul viceprimar nu are nicio treaba cu mine, nu s-a bagat în căsnicia mea și nu știu de ce s-au inventat atâtea minciuni. Eu am plecat de acasă din cauza soțului, care m-a bătut. Eu cred că este vorba doar de campania electorală și toți vor să îl vadă pe domnul viceprimar afară din primărie. Sotul s-a dus la primărie să îl ameninte, ceea ce nu mi se pare corect”, a susținut Vasilica. La rândul său, soțul Marian susține că a strâns neașteptat de multe dovezi în ultima săptămână, încât poate convinge pe oricine de dreptatea sa. “Credeți-mă, la oricine mă așteptam, dar ca viceprimarul să umble cu soția mea, niciodată. Un viceprimar are treabă la primărie, are alte lucruri de făcut. V-am spus, nu mă las până nu vorbim ca bărbații. Mă duc cu pancarta la Primăria Duda Epureni în față, cu mesajul că acolo trebuie să se muncească pentru oameni, nu trebuie să fie loc de alte năravuri. Trebuie să iasă să vorbim. Nu are de ce să se ascundă”, susține soțul înșelat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

16 COMENTARII

  1. Daca oligofrenul de Obreja Iulian de la Politia ocala are amanta, era normal ca un vice sa aiba……Simonica….stiai ca prostul tau are amanta?……

  2. Iovule, ti-a venit ca manusa articolul pentru campania electorala. Sau, sati un pic, ca de fapt tu ai dat la presabacest iz de idila. Că tu esti cu presa. Asa ai facut si la politie. Ai distrus o politie intreaga, că nu mai pot ăstia repara in 10 ani de acum in colo ce ai stricat tu.
    O sa vedem in continuare mizeriile tale cu care te burici in campanie. Oricum, te chinui degeaba. Si consilier daca prinzi, ca prin minune, e mare pt. tine.
    Ce te leaga de aceasta comuna??

  3. A violat o? Nu! Atunci.discuta cu muierea ta fatalaule fiindcă dacă cățeaua nu ridica coada, prostul.de câine nu poate face nimic! Te faci de ras fraiere! Daca o ” loveai” ca lumea ,nu mai.pleca la altul!

  4. astia sunt tineri macar,in majoritatea primariilor sunt amantlacuri,la Codaesti Consilierul primaritei si cu viceprimarita si o ard in primarie numai ca aici nu au sotii gelosi ,se fac ca ploua cumva e cu acord tacit

  5. Din mesajele amorezilor e clar că ceva ceva a fost, numai că e ciudat că femeia tot la amant trage din ce văd in declaratia ei. Unii bărbați chiar își merită soarta🤣

  6. Exact ca in filmele cu prosti tio ia trage altul la femie și tu mai si semnalizezi, iar ea ține aoararea tot la amant. Mare fătălău😂😂😂😂
    Fata chiar e frumușică, ăla zici că e abia scos din mașina de spălat! 🤣

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.