IasiMoldova

Scandal în scara de bloc: amendă de 4.000 lei pentru scandalagiu, după numai 10 minute de la o altă amendă de 8.000 lei

Un ieșean a scăpat de amenzi totalizând 12.000 lei pentru că polițiștilor le-a fost lene să scrie. Cele petrecute au fost descrise atât de succint de oamenii legii, încât judecătorii nici nu au reușit să-și dea seama ce i se reproșa în fond celui sancționat.

În seara zilei de 10 iunie a anului trecut, Constantin S. a fost amendat cu 8.000 de lei pentru că ar fi făcut scandal în fața ușii apartamentului său și ar fi adresat injurii polițiștilor. De asemenea, i-ar fi împiedicat pe aceștia să-și îndeplinească obligațiile de serviciu. După doar 10 minute, bărbatul a mai primit o amendă, de 4.000 de lei, pentru apelare abuzivă la Serviciul 112. Sunase și ceruse intervenția organelor de poliție, deși polițiștii se aflau deja la fața locului.

Constantin S. a contestat sancțiunea în fața magistraților Judecătoriei. Aici, el a explicat că în seara respectivă, polițiștii îi bătuseră puternic în ușă, speriindu-i copiii. Deschisese soția sa, iar polițiștii, fără a se prezenta sau a spune motivul, îi ceruseră să aducă copilul. Atunci, Constantin S. ieșise la ușă, cerându-le polițiștilor să nu mai țipe, pentru că îi sperie copiii. Acesta ar fi fost scandalul menționat de polițiști. Nu înțelegea cu ce îi încurcase în a-și exercita atribuțiile. Sunase la 112 tocmai pentru a reclama comportamentul polițiștilor aflați la fața locului.

Procesul verbal al Poliției era prea succint

Conform legii, un proces verbal întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție de legalitate și veridicitate. Cel care îl contestă trebuie să prezinte probe pentru a demonstra că lucrurile au stat altfel. Dacă fapta nu este descrisă corespunzător în procesul-verbal, se consideră că dreptul la apărare al contestatarului este încălcat, întrucât acesta nu are practic ce să combată concret, neputând deci nici să aducă probele necesare…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/scandal-in-scara-de-bloc-amenda-de-4-000-lei-pentru-scandalagiu-dupa-numai-10-minute-de-la-o-alta-amenda-de-8-000-lei-tot-el-a-sunat-nervos-la-112-proces-cu-final-neasteptat–1814938.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button