National

Scandal uriaș în familia Regelui Cioabă: fiul minor s-a logodit cu o fată de 14 ani. A cumpărat-o cu zece galbeni

Logodna fiului lui Daniel Cioabă, autointitulat „Regele Cioabă”, celebrată cu fast anul trecut, este acum cercetată de poliție, după ce fata, o minoră de 14 ani, a născut un copil.

Un nou scandal izbucnește într-una dintre cele mai influente familii din comunitatea romă. Daniel Cioabă, autointitulat „regele național al romilor”, este vizat de acuzații potrivit cărora ar fi plătit bani pentru ca fiul său, Kevin, minor, să se logodească cu Sara, o adolescentă de 14 ani.

Totul a pornit de la declarațiile lui Sibian Mihuțescu, rudă a minorei, care susține că, în 2024, familiile celor doi adolescenți s-ar fi întâlnit la Drăgășani.

În cadrul acelei întâlniri, ar fi fost convenită căsătoria, iar Daniel Cioabă ar fi oferit „zece galbeni mari” – echivalentul a aproximativ 50.000 de lei – pentru ca fata să fie promisă fiului său, scrie oradesibiu.

„Cioabă Daniel a cumpărat o fetiță de 14 ani pentru băiatul lui. I-au plătit părinților biletele, i-au adus din Anglia la Drăgășani și au stabilit suma acolo”, a declarat Mihuțescu.

El susține că tatăl fetei ar fi prezentat ulterior banii drept zestre proprie, „ca să nu se facă de rușine în familie”.

Potrivit aceleiași surse, fata nu și-ar fi dorit căsătoria și ar fi fost „prea copilă pentru o asemenea responsabilitate”.

Familia Cioabă respinge acuzațiile și susține că logodna a fost una tradițională, acceptată de cei doi adolescenți, iar denunțurile ar reprezenta o tentativă de șantaj.

Cei doi adolescenți s-au logodit anul trecut, în cadrul unei ceremonii fastuoase. Daniel Cioabă susține că fiul său și fata, originară din Drăgășani, dar care locuia mai mult în Anglia, s-au cunoscut pe internet și și-au dorit ca relația să fie oficializată.

„Această logodnă nu înseamnă că cei doi trăiesc ca soț și soție. Este doar o promisiune, o garanție că relația nu va fi încălcată. Ei trăiesc o viață normală de prietenie”, a declarat acesta.

După logodnă, fata ar fi revenit la părinții ei și s-ar fi văzut doar ocazional cu fiul lui Daniel Cioabă. La scurt timp însă, adolescenta a rămas însărcinată și a adus pe lume un copil…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/scandal-urias-in-familia-regelui-cioaba-fiul-2492048.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button