In Japonia, sistemul de invatamint este foarte bine pus la punct si riguros reglementat. O ieseanca stabilita in Japonia in urma cu 13 ani a stat de vorba cu reporterii „Ziarului de Iasi” despre modul cum invata copiii in scolile din Tara Soarelui Rasare. Aici, uniforma este obligatorie, copiii nu au voie cu telefonul mobil sau sa vina cu masina la scoala. „E militarie, iar ca sa faci fata trebuie organizat foarte foarte bine timpul”, ne spune Iulia Mihalache. Si programul profesorilor este unul foarte incarcat. Ei sint evaluati in functie de rezultatele elevilor lor. Iulia Mihalache are un copil de 14 ani care este de la virsta de un an in Japonia, iar ea a predat limba engleza in scoli si gradinite particulare.
O ieseanca stabilita in Japonia din 1998, mama unui copil in virsta de 14 ani, venita in concediu la parinti, ne-a povestit cum este sistemul de invatamint preuniversitar de acolo.
A ajuns sa il cunoasca pentru ca in tot acest interval a predat limba engleza in scoli si gradinite particulare, dar mai ales din experienta de parinte. Cit este la gradinita, copilul trebuie sa simta zilnic prezenta si dragostea mamei, insa din clasele primare incepe sa fie invatat cu disciplina. In gimnaziu poarta obligatoriu uniforma, vine la scoala pe jos ori cu bicicleta, nu are voie cu telefon mobil si trebuie sa faca fata unui volum mare de teme. Liceul nu este obligatoriu, astfel ca il urmeaza numai cei care promoveaza examenul de admitere, care consta in teste la toate disciplinele de baza, si anume japoneza, engleza, matematica, istorie, geografie, fizica si chimie. Cei cu rezultate modeste la acest examen se indreapta spre licee industriale, dupa absolvirea carora se angajeaza.
In ansamblu, regimul din scoala japoneza este unul dur, dar cu rezultate. „La ei, scoala este cum imi povestea mie bunicul ca era la noi inainte de razboi. E militarie, iar ca sa faci fata trebuie organizat foarte foarte bine timpul. E cam extrem dupa parerea mea, dar pe de alta parte societatea lor nu are nici o buba, tocmai din cauza asta”, e de parere Iulia Mihalache.
Povestea de la prinz
Cind a plecat in Japonia, pentru a fi alaturi de sotul ei, – care cistigase o bursa doctorala la Universitatea din Tokyo, pe specializarea energie nucleara si electromagnetism -, copilul ei avea un an. A trebuit sa il dea la cresa, la camin, la gradinita, apoi la scoala. Copiii pot fi inscrisi la crese si gradinite de stat numai daca mama lucreaza cu norma intreaga. Pina a intra la scoala, Matei, fiul ei, a trecut si prin unitati de stat, si prin unitati particulare, primele dintre acestea avind, de asemenea, taxe, insa stabilite in functie de veniturile parintilor.
Odata adus copilul la gradinita, nu inseamna ca mama nu ii mai poarta de grija pina la incheierea programului. „Mamele sint chemate la prinz ca sa le citeasca copiilor o poveste. Eu am fost foarte uimita de acest lucru, insa societatea japoneza fiind una patriarhala, nu se concepe ca mama sa nu fie cit mai mult aproape de copil. «Cum, nu ti se face dor de copilul tau?» par sa te intrebe. Tatii sint «oamenii muncii», iar mamele in general sint casnice, chiar daca au facultate si doctorate. Societatea japoneza este putin mai liberala in orasele mari, insa in cele mici cam asa stau lucrurile. O mama care lucreaza nu este vazuta cu ochi buni. E semn ca barbatul nu cistiga suficient ca sa intretina familia”, a povestit Iulia Mihalache. Ea a mai spus ca japonezii nu angajeaza bone ca sa stea cu cei mici, iar obiceiul de a-i lasa cu bunicii nu exista.
Elevii nu au voie cu telefoane mobile
In comunitatea in care locuieste familia Mihalache de zece ani, rigoarea, disciplina si munca „pe brinci”, de ambele parti, elevi si profesori, sint vitale pentru buna functionare a sistemului de invatamint. „Judetul in care locuim noi, Fukui, situat spre Marea Japoniei, la 500 de kilometri de Tokyo, respectiv la 100 de Kyoto, are faima ca e cel mai conservator in toate, inclusiv la invatamint. Din perspectiva rezultatelor obtinute, e pe primul loc in Japonia, astfel ca profesorii sint foarte stricti, de altfel totul e strict reglementat si inregimentat de la scoala elementara, care e de 6 ani”, a precizat Iulia Mihalache.
Elevii poarta obligatoriu uniforma din clasele de gimnaziu, nu au voie cu telefoane mobile, iar la scoala trebuie sa vina pe jos ori cu bicicleta, nu cu masina parintilor. In uniforma intra, de asemenea, sosetele si pantofii, ambele numai de culoare alba, iar pentru iarna sint stabilite pina si culorile la geci si forma lor. Nu au voie sa poarte nici un fel de bijuterie, tunsori fistichii si nici parul vopsit. „Cu telefoane mobile nu au voie in general, nu numai la scoala. Ne-au spus sa nu le cumparam, ca nu e vreme de vorbit la telefon si nu e momentul, fiind pentru adulti. Parintii nu au voie sa ii aduca pe copii cu masina la scoala sau sa vina sa ii ia. Elevii trebuie sa vina singuri pe jos, ori cu bicicleta, probabil ca sa invete sa fie independenti. Au voie sa vina pe bicicleta la scoala numai daca stau la mai mult de 2 km de aceasta si trebuie o aprobare de la scoala consemnata de parinti”, a spus Iulia Mihalache.
Nu intra in discutie ca parintii sa ii aduca la scoala si sa ii ia cu masina si pentru ca in invatamintul obligatoriu, care este de 9 ani, copiii pot fi inscrisi numai la scoala din zona, astfel ca nu au distante mari de parcurs. Pe cei mici ii aduc la scoala invatatorii, cu rindul. „La clasele mici, sint profesori de serviciu care ii aduc pe copii de acasa, cum ar fi la noi invatatorii”, a explicat Iulia Mihalache.
„Nici vacanta nu are propriu-zis”
Programul zilnic al unui copil de gimnaziu este foarte incarcat, iar in ultimul an de invatamint obligatoriu, clasa a IX-a, devine infernal. „Pleaca la scoala inaintea lui taica’su si vine dupa el, adica are program de la 7:30 dimineata pina la 7 seara, plus multe teme pentru a doua zi. E teroare. In program nu intra numai ore de curs, ci si activitati obligatorii de club, cele mai multe sportive. Matei face judo, de exemplu. Resimte oboseala, dar nu are incotro. Nici vacanta nu are propriu-zis. Acum avem la noi o valiza de carti, iar pentru a putea veni cu el in tara, a trebuit sa ii promit dirigintelui ca o sa vina cu toate temele facute. A reactionat destul de urit cind i-am zis ca va fi plecat aproape o luna”, a povestit Iulia Mihalache.
Asta pentru ca, vacanta de vara, de aproape o luna, nu e cea dintre anii scolari. „Anul scolar incepe in aprilie – cam pe 6-7 – si se termina la sfirsitul lui martie. Vacanta dintre anii scolari, de primavara, e cam de 10 zile, cea de vara de aproape o luna, iar cea de iarna de circa doua saptamini, plus o zi de vacanta de toamna, cea dintre semestrele scolare, pe la sfirsitul lui octombrie. Datele acestora variaza in functie de judet, si chiar de oras, din cauza autonomiei”, a explicat ea.
Pentru elevii care sint in ultimul an de invatamint obligatoriu (de scoala medie, n.r.), adica in clasa a IX-a cum este Matei, vacanta de vara este alocata pregatirii pentru testarile premergatoare admiterii la liceu, programata in februarie. Examenul de admitere la liceu este extrem de dur si consta in teste la 5 obiecte: japoneza, engleza, matematica, istorie-geografie, respectiv fizica-chimie. La toate se verifica materia din ultimii 3 ani de studiu. In functie de rezultatele de la aceste teste, se vor putea inscrie la diferite licee. Intii incepe admiterea in liceele particulare, apoi in cele de stat, fiindca exista riscul ca elevii sa nu poata intra la cele din urma.
In Japonia, la liceele teoretice, impartirea pe profiluri, – real, respectiv uman -, se face din al doilea an. Unele licee teoretice au statut de „superlicee”, prin faptul ca primesc la admitere numai virfurile din gimnaziu, ca sa le pregateasca pentru universitati de prestigiu cum sint cele din Tokyo, Kyoto sau Osaka Daigaku. La astfel de licee, materia este mai grea, mai multa, activitatile extrascolare mai putine, iar testarile sint de doua ori mai multe decit la liceele „obisnuite”. Liceele industriale se adreseaza in principal celor care vor sa lucreze imediat dupa absolvire. „De la astfel de licee e greu sa mergi la universitate, mai ales la una mai cu mot, pentru ca multe restrictioneaza accesul la examenul de admitere si in functie de liceul absolvit. Exista si licee industriale cu admitere foarte foarte grea, de pilda cel al uzinelor Toyota, unde absolventilor le este asigurat automat un loc de munca”, a explicat Iulia Mihalache.
„Dar sa stiti ca ei nu se pling”
Cadrele didactice au, de asemenea, un program foarte incarcat. Sint la scoala cu o ora inaintea copiilor, ramin cel putin inca o ora dupa plecarea lor, iar concediu au numai teoretic. „In invatamintul obligatoriu, profesorii sint convocati in vacanta sa faca pregatire cu elevii care au obtinut note slabe la teste. Acestia le dau pina cind iau note satisfacatoare. Rezultatele obtinute cu elevii sint foarte importante, deoarece in functie de ele sint evaluati profesorii si scoala, astfel ca profesorii au tot interesul sa lucreze mai mult. Teoretic, isi pot lua concediu de vreo 20 de zile, dar ei nu prea concep lucrul asta. Totodata, profesorii, ca toti bugetarii de altfel, nu au voie prin lege sa faca greva. Dar sa stiti ca ei nu se pling. Statutul de profesor in invatamintul de stat e unul foarte respectat, pentru ca toata lumea stie ca a fi profesor implica foarte multa munca si responsabilitate. Salariul nu e unul mare, dar am observat ca japonezii nu pun mare pret pe bani. Ei nu te intreaba cit cistigi, ci unde si la ce lucrezi, pentru ei este mai important statutul”, a precizat ea.
In scolile de stat se intra foarte greu, cei interesati sa predea trec prin mai multe examene pina obtin „permisul de profesor”. Ocuparea posturilor se face in functie de rezultatele de la examene, insa nu exista statutul de titular. Odata obtinut un post, acesta nu este ocupat pe termen lung, cum se intimpla la noi. Dascalii „se rotesc” intre ei la fiecare 2-3 ani, insa in cadrul scolilor de acelasi calibru. Profesorii japonezi nu ii „asculta” pe elevi in sensul ca ii ridica in picioare si ii pun sa „reproduca” lectia predata. Elevul este evaluat in principal prin teste, apoi din perspectiva modului in care interactioneaza cu profesorii de la clasa si cu colegii.
Totodata, profesorii nu sint stresati ca elevii ar putea sa copieze. „Nici nu se gindesc la asa ceva. In invatamintul obligatoriu, daca un elev ar incerca sa copieze, s-ar scrie acest lucru in fisa lui de evaluare, luata in calcul de la un ciclu scolar la altul. Ar fi la fel de neplacut cu faptul de a avea cazierul patat. La universitate, copiatul este pedepsit drastic, deoarece e considerat furt. Anul asta, de pilda, a fost prins un tinar incercind sa fure la examenul de admitere la Universitatea din Tokyo cu telefonul, si nu numai ca a fost dat afara, dar din cite stiu a ajuns la puscarie. Cazul a fost intens mediatizat”, a povestit Iulia Mihalache.
––
Au absolvit fizica in anul 1993
Iulia Mihalache si sotul ei Ovidiu Mihalache sint absolventi ai Facultatii de Fizica din Iasi, promotia din 1993. Din ultimul an de facultate, ea a fost redactor la „Opinia studenteasca”, iar imediat dupa absolvire a lucrat ca reporter la Radio Nord-Est. In Japonia a fost timp de 4 ani corespondent BBC, iar 3 ani colaborator al saptaminalului „Meridianul romanesc”, adresat romanilor din Canada si SUA. Este, de asemenea, pasionata de pictura, iar prima expozitie personala a avut-o in 2007, in Japonia. De atunci participa in fiecare an la cite 5 expozitii de grup.
Dupa absolvirea facultatii, sotul ei a activat la Institutul de Fizica Tehnica, iar in prezent coordoneaza o echipa de cercetatori in cadrul Agentiei Japoneze pentru Energie Atomica. Alaturi de colegi japonezi si francezi, lucreaza la un prototip de reactor nuclear care arde plutoniu. In aceasta perioada, dupa nefericitul accident de la centrala nucleara din Fukushima, Japonia se confrunta cu o criza energetica, astfel ca populatia este sfatuita zilnic sa utilizeze cit mai rational aparatura de uz casnic. „Sintem rugati la TV, prin scrisori de la primar ori de la seful de cartier sa facem economie, de exemplu sa nu punem aparatele de aer conditionat la temperaturi sub 28 de grade ori sa scoatem aparatura nefolosita din priza. Locuind pe malul marii, – in oraselul Tsuruga -, in perioada asta umiditatea este foarte mare, iar daca nu am da drumul la aparatele de aer conditionat ni s-ar mucegai hainele in dulap. E foarte stresant insa, te simti foarte prost chiar si daca le pornesti, e ca si cum ai fi lacom. In fiecare zi apar medici care sfatuiesc oamenii ce sa faca pentru a evita sa moara de soc termic. Acum, cind am venit in tara, imi amintesc ca la aeroport in Osaka uscatoarele de mini nu functionau, iar lumina era destul de chioara”, a povestit ea.
In ciuda crizei energetice prin care trece in acest moment Japonia, preturile la energie au ramas neschimbate. „Nu am auzit sa se scumpeasca curentul electric, si chiar daca este criza economica mondiala, omul de rind de aici nu o resimte. Nici dupa cutremur si tsunami nu au saltat preturile”, a explicat Iulia Mihalache.
