spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
18-apr.-2024

Scolile campioane din Vaslui!

- Advertisement -

CAMPIOANE Performantã incredibilã pentru scolile din Vaslui. Din cele 114 scoli din întreaga tarã premiate cu distinctia de „scoalã europeanã”, pe podium se aflã douã scoli din Vaslui. Astfel, Scoala Gimnazialã „Constantin Parfene” din Vaslui este pe primul loc, iar Scoala Gimnazialã „Mihai Eminescu”, tot din Vaslui, se aflã pe locul al III-lea!

Marti, 20 mai 2014, la Palatul Victoria din Bucuresti, a avut loc festivitatea de premiere a celor 65 de unitãti de învãtãmânt care au primit titlul de „Scoalã Europeanã” 2014. Prim-ministrul Victor Ponta si ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, au premiat scolile cîstigãtoare, editia din acest an fiind desfãsuratã sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Competitia nationalã „Scoalã Europeanã” constã în evaluarea calitãtii si coerentei managementului scolii, reflectat în documentele manageriale, precum si a impactului pe care activitãtile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizationale si a ethosului scolii. Scolile cîstigãtoare au fost premiate cu suma de 5000 lei, sumã ce va fi folositã pentru dotarea acestora cu materiale necesare procesului didactic, o diplomã si o plachetã, simbol al recunoasterii la nivel national. Scoala Gimnazialã „Constantin Parfene” din Vaslui este institutia care a obtinut la aceastã editie cel mai mare punctaj (179 de puncte), depãsind colegii, institutii de învãtãmânt din Bucuresti si din tarã renumite pentru programele derulate si oportunitãtile de care se bucurã, fapt subliniat de însusi premierul Victor Ponta. Scoala a fost reprezentatã la festivitate de prof. Nane Daniela-Crizantema – director, prof. Nemtanu Dorina – coordonator de proiect si eleva Lupascu Miruna din clasa a VI-a B, alãturi de reprezentantii ISJ Vaslui, inspector scolar general prof. Gabriela Plãcintã si inspector scolar proiecte educationale prof. Landiana Mihnevici.

„Locul I obtinut de scoala noastrã si titlul de Scoalã Europeanã, primit pentru a doua oarã, reprezintã o confirmare a calitãtii managementului si a corpului profesoral, o certificare a performantelor scolare reflectate în rezultatele elevilor la examenele nationale, olimpiade si concursuri scolare, a calitãtii activitãtilor derulate pentru promovarea valorilor europene, o recunoastere a rolului de ambasador al valorilor scolii românesti în spatiul european. Este rezultatul unei munci de echipã care ne-a adus satisfactii: procent de promovabilitate de 100% la evaluarea nationalã din anul scolar trecut, participãri numeroase si premii la olimpiadele si concursurile scolare nationale, douã proiecte Comenius în derulare, burse de formare Comenius / Grundtvig pentru profesorii nostri. Multumim tuturor celor care si-au adus contributia la acest rezultat de exceptie: cadre didactice, elevi, pãrinti, reprezentanti ai Inspectoratului Școlar Judetean Vaslui si ai Primãriei municipiului Vaslui.” (prof. Nane Daniela – director)”Sunt mândrã de scoala mea, sunt mândrã cã am fost prezentã într-un moment atât de important, care va rãmâne cu sigurantã în istoria scolii!Am avut oportunitatea sã întâlnesc elevi din tãrile partenere în cadrul proiectului Comenius în care sunt implicatã si sã vizitez o scoalã din Polonia. M-am bucurat de experiente deosebite, am învãtat si am realizat multe împreunã, am înteles ce ne aseamãnã sau ce ne deosebeste. Îmi doresc totodatã ca mai multi elevi ai scolii sã poatã participa la experiente similare. Am încredere cã asa va fi. La multi ani, scoala mea dragã!” (Lupascu Miruna, clasa a VI-a, olimpic national la matematicã, 2014).

“Am participat pentru prima datã si nu ne asteptam la acest rezultat”

“Am participat pentru prima datã si nu ne aspteam la acest rezultat. Locul III din 117 scoli premiate înseamnã foarte mult pentru noi. Scoala 3 nu este la prima participare, aceasta doar si-a reconfirmat titlul de scoalã europeanã. Ne-am dorit foarte mult si noi aceastã titulaturã si, iatã, cã am luat un onorant loc III, cumulând un 176 de puncte, cu doar 3 puncte mai putin decât locul I. Între noi si scoala III s-a pozitionat seminarul din Buzãu. Si ministrul a fost, oarecum ,mirat cã patru scoli din judetul Vaslui au fost premiate”, Pavelina Tãune, directorul Scolii “Mihai Eminescu” din Vaslui

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.